GreenGroup, lider european în economie circulară, alege SAP pentru digitalizarea managementului operațional

GreenGroup, lider european în domeniul economiei circulare, cu prezență regională în  România, Slovacia și Lituania, alege SAP S/4HANA Cloud, Private Edition pentru a moderniza infrastructura de management operațional din cadrul grupului.

Proiectul aflat în derulare reprezintă doar prima etapă dintr-o implementare mai amplă, care va include și restul companiilor din grup, SAP devenind astfel platforma centrală pentru digitalizarea GreenGroup.

„Implementarea SAP S/4HANA ca platformă comună pentru companiile grupului este o componentă esențială a strategiei noastre de transformare digitală. Aceasta susține eforturile noastre multi-departamentale de aliniere și îmbunătățire a proceselor interne, cu impact pozitiv în relațiile cu partenerii, angajații și acționarii noștri”,a declaratMarius Ghica, GreenGroup CFO.

GreenGroup este lider european în economia circulară, cu o experiență de 22 de ani în domeniu. Cu investiții de peste 200 milioane de euro și o cifră de afaceri consolidată de 180 milioane de euro pentru anul 2023, GreenGroup oferă un spectru complet de servicii, de la colectarea deșeurilor până la reciclarea și transformarea acestora în materiale noi și valoroase pentru noi industrii. Companiile oferă, de asemenea, servicii de mediu, OIREP și waste management.

„Etapa actuală este numai începutul unei implementări extinse la nivel de grup și suntem convinși că această transformare va aduce îmbunătățiri semnificative în eficiența operațională”, a adăugat Ioana Bucin, Transformation Manager GreenGroup și manager de proiect pentru implementarea SAP.

Implementarea va dura aproximativ un an și va fi realizată de Advanced Business Software, partener SAP România de peste 9 ani.

Îmbrățișând viitorul, precum și diversele provocări pe care acesta le-ar putea aduce, suntem încântați să fim pionierii implementării unei soluții SAP în cadrul GreenGroup. Cu expertiza și dedicarea echipei Advanced Business Software, ne propunem să oferim o soluție transformatoare care va conduce la succesul și creșterea organizației, ajutând totodată grupul să extragă valoarea maximă din investiția sa în tehnologia și produsele SAP”, a declarat Mihai Oroș, General Manager Advanced Business Software.

„GreenGroup are o misiune care inspiră, bazată pe respectul pentru mediu, concretizată într-o serie de activități pline de însemnătate și care generează un impact real. Ne bucură faptul că organizația a ales o soluție SAP care să ofere sprijin în îndeplinirea acestei misiuni și că, prin intermediul experienței și cunoștințelor partenerilor noștri de la Advanced Business Software, grupul își va transforma în realitate viziunea privind procesul de digitalizare”, a menționat Diana David, Managing Director SAP România.

Implementarea soluției SAP S/4HANA Cloud, Private Edition, vizează, în primă fază, trei companii ale grupului:

  • GreenTech, cel mai mare reciclator de plastic PET din Europa și un important producător de fulgi, fibră sintetică poliesterică, bandă PET și granule r-PET;
  • GreenWEEE, unul dintre pilonii principali ai grupului din Europa Centrală și de Sud-Est, reciclator de  deșeuri de echipamente electrice și electronice (DEEE), cabluri, baterii și componente din industria automotive;
  • GreenGlass, una dintre cele mai moderne fabrici de reciclare a deșeurilor din sticlă din România și Sud-Estul Europei.

În implementare, GreenGroup a adoptat metodologia SAP Activate, propunându-și să preia cât mai mult procesele standard și best-practice propuse de SAP în soluție. Peste 50 de experți din cele trei companii reprezintă echipa internă de bază a proiectului și contribuie activ la definirea și alinierea proceselor, asigurând o tranziție cât mai lină către noul sistem.

Despre SAP

În calitate de lider global în domeniul aplicațiilor pentru întreprinderi și al inteligenței artificiale în business, SAP (NYSE: SAP) se află la punctul de legătură dintre afaceri și tehnologie. De peste 50 de ani, organizațiile au avut încredere în SAP pentru a valorifica tot ceea ce este mai bun la ele, unind operațiunile critice pentru business care acoperă finanțele, achizițiile, resursele umane, lanțul de aprovizionare și experiența clienților. Pentru mai multe informații, vizitați www.sap.com.

Despre Advanced Business Software

Advanced Business Software este o companie românească, fondată în 2015, cu misiunea de a sprijini companiile care utilizează soluții SAP să-și maximizeze potențialul digital. Ca partener SAP Gold, Advanced Business Software oferă o gamă completă de servicii, ajutând clienții să identifice, să achiziționeze, să dezvolte, să implementeze, să administreze și să susțină soluțiile SAP. Cu o echipă dedicată și expertiză de top, compania contribuie activ la transformarea digitală și la optimizarea proceselor de business pentru companii din diverse industrii.

Despre GreenGroup

GreenGroup este lider european în economia circulară, cu o experiență de peste 22 de ani în domeniu. Grupul oferă un spectru complet de servicii, de la colectarea deșeurilor până la reciclarea și transformarea acestora în materiale noi și valoroase, realizând astfel o buclă închisă a produsului. Grupul este compus din 11 companii situate în România, Lituania și Slovacia, consolidându-și poziția de jucător de top pe piața europeană în reciclarea PET-urilor și producția de fibre de poliester. De asemenea, GreenGroup este un actor esențial în reciclarea echipamentelor electronice, a deșeurilor de sticlă și în gestionarea deșeurilor industriale. Din 2016, acționariatul majoritar este deținut de Abris Capital Partners, unul dintre cei mai importanți investitori de capital privat din Europa Centrală, ceea ce a consolidat și mai mult poziția strategică a GreenGroup pe piața europeană.

Despre GreenTech

GreenTech colectează și reciclează deșeurile plastice PET, având fabrici de reciclare în România, Lituania și Slovacia, cu o capacitate totală instalată de 150.000 tone/an, echivalentul a 2 miliarde de ambalaje PET. Prin procesare, rezultă materii prime sub formă de fulgi PET, din care compania produce banda PET, granule rPET și fibră poliesterică, cu aplicații în diverse industrii. Greentech este singura companie și prima din EU care deține o certificare standard europeană pentru „Reducerea emisiilor de C02 provenite din reciclarea deșeurilor PET” în Europa, economisind anual 45.380t CO2.  Astfel, compania poate oferi certificate de neutralizare a amprentei de CO2 pentru persoane fizice și companii.  

Despre GreenWEEE

GreenWEEE este lider de piață în România în tratarea și reciclarea DEEE-urilor (deșeuri de echipamente electrice și electronice), bateriilor și componentelor din industria automotive. Compania își desfășoară activitatea în trei fabrici, două la Buzău și una la Campia Turzii, având o capacitate totală de tratare de 140.000 tone/an, cu un numar de peste 350 de angajați și o investiție totală de 40 milioane de euro. 

Despre GreenGlass

GreenGlass este cel mai important reciclator de deșeu de sticlă din România, prezent în Popești-Leordeni, Ilfov, din anul 2013. Fabrica desfășoară operațiuni de reciclare a ambalajelor de sticlă post-consum, având o capacitate de reciclare de 110,000 tone/an. Sticla reciclată este utilizată în producția de ambalaje, pentru sticle și borcane.

27.000 de panouri fotovoltaice instalate de Helexia pe acoperișurile a 28 de magazine Auchan și Leroy Merlin

Proiect de amploare în energia verde: Panourile produc 12,8 MW putere și se întind pe o suprafață de peste 63.000 mp, echivalentul a aprox. 9 terenuri de fotbal

În cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de tranziție către energie verde, 28 de magazine ale retailerilor Auchan și Leroy Merlin sunt echipate cu peste 27.000 de panouri fotovoltaice în cadrul unui parteneriat cu Helexia, filială a Voltalia, furnizor european major pentru tranziția energetică. Instalațiile fotovoltaice acoperă aprox. 20% din consumul de energie al fiecărui magazin și conduc la o producție totală aproximativă de peste 14.000 MWh pe an. De asemenea, prin dezvoltarea acestui proiect de energie verde, companiile contribuie activ la reducerea impactului negativ asupra mediului, evitând producerea a peste 8000 de tone de CO2 anual.

16 magazine Auchan și 12 din rețeaua Leroy Merlin din țară fac parte dintr-un amplu proiect de echipare cu panouri fotovoltaice, acestea acoperind o suprafață totală de peste 63.000 mp. Pe acoperișul fiecărui magazin sunt instalate, în medie, aprox. 1000 de panouri, cu o putere medie de 400 W  / panou, asigurând astfel până între 20-30% din consumul energetic al unui magazin.

Dezvoltarea, construcția și întreținerea acoperișurilor solare sunt asigurate de către Helexia, un jucător important în sectorul tranziției energetice, prezent în România din 2022. Pe lângă producția de energie, compania se adresează cu soluții de finanțare, mobilitate electrică sau audituri energetice, organizațiilor din România care și-au propus decarbonizarea operațiunilor.

„Este un privilegiu să extindem parteneriatul nostru de succes cu Leroy Merlin și Auchan Retail în Europa Centrală. Astăzi, pe măsură ce inaugurăm aceste proiecte, reafirmăm convingerea noastră că România este o piesă fundamentală în puzzle-ul nostru global și suntem mândri că am făcut această investiție în viitorul său. A fi un jucător global de succes înseamnă că trebuie să excelăm în a fi un partener de afaceri local” , a declarat Benjamin Simonis, CEO Helexia.

Panourile fotovoltaice instalate de Helexia au o durată de viață de 25-30 de ani și sunt reciclabile în proporție de 95%.

Pentru Auchan, proiectul de instalare a panourilor fotovoltaice face parte din măsurile de decarbonizare și tranziție către energie verde setate deja în Planul pentru Climat 2030, cu scopul de a avea un impact direct în combaterea schimbărilor climatice. Alături de acesta, în concordanță cu strategia companiei privind decarbonizarea operațiunilor, în 2022 retailerul a demarat un set extins de acțiuni care asigură scăderea consumului energetic al companiei cu 20%.

„Schimbările climatice și decarbonizarea operațiunilor reprezintă un subiect de importanță vitală pentru noi și pentru generațiile viitoare. Tocmai de aceea, ne-am luat un angajament puternic de a continua să investim în măsuri pentru protejarea planetei, proiectul de echipare cu panouri fotovoltaice fiind una dintre aceste inițiative. 16 dintre magazinele noastre sunt echipate cu peste 18.000 de panouri, ceea ne permite să economisim aprox. 20% din consumul unui magazin.  Economiile realizate deja prin eficiența energetică și planul de sobrietate energetică pe care îl avem în derulare, au o contribuție importantă la asigurarea prețurilor mici zi de zi. Mulțumim echipei Helexia pentru sprijinul acordat în această tranziție și în accelerarea atingerii obiectivelor noastre din Planul Climat”, a declarat Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

Pentru Leroy Merlin, această inițiativă este o manifestare concretă a angajamentului companiei față de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU și față de Acordul de la Paris. Începând cu anul 2022, retailerul și-a propus reducerea amprentei de carbon cu 5% în fiecare an, astfel încât, până în 2035, să o reducă la jumătate comparativ cu anul de referință. Pentru a atinge acest obiectiv ambițios, Leroy Merlin a implementat o serie de măsuri inovatoare, de la oferirea de soluții sustenabile pentru renovarea energetică a locuințelor românilor, până la decarbonizarea ofertei de produse și optimizarea soluțiilor de transport.

„Ne-am asumat angajamentul de a contribui la o planetă mai sănătoasă, oameni mai fericiți și prosperitate, prin măsuri constante și graduale. Am redus iluminatul din parcări pe timp de noapte, am realizat audituri energetice și am introdus iluminatul LED și prin senzori de mișcare. De asemenea, am înlocuit becurile cu halogen cu becuri LED-uri și, prin campania de reciclare a brazilor, transformăm brazii folosiți în produse ecologice. Panourile fotovoltaice instalate pe acoperișurile magazinelor ne ajută să economisim până la 27% din energie, iar pe această cale dorim să le mulțumim partenerilor noștri de la Helexia pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect.”, a declarat Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin România.

Ambițiile și planurile de dezvoltare pentru următorii ani au fost prezentate de cei trei directori generali luni, 2 septembrie, în cadrul evenimentului de inaugurare a instalațiilor fotovoltaice. Domnul Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, și Dragoș Roibu, Director de Cabinet – Ministerul Energiei, au fost de asemenea prezenți la eveniment, marcând importanța independenței energetice și rolul unor astfel de măsuri în protejarea mediului.

Despre Auchan România

Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 28 de hipermarketuri și 7 supermarketuri Auchan, 5 hipermarketuri Atac Hiper Discount, magazinul Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 1 magazin în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.  

Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc. Printre proiectele pe care compania le-a desfășurat se numără plantarea a 100.000 de copaci prin proiectul Mobilizatron, realizarea filmului „România neîmblânzită”, primul documentar despre natura României, precum și amenajarea a două unități de suport medical pentru pacienții cu forme noncritice de Covid-19. În prezent, Auchan are mai multe proiecte active: Zero Risipă (prin care au fost salvate peste 19 milioane de produse și peste 21.907 tone CO2), Programul național de colectare a uleiului uzat (prin care a colectat și reciclat peste un milion de litri de ulei), Programul de Sustenabilitate Personală, precum și multe alte acțiuni menite să ajute mediul înconjurător și societatea.

Mai mult, în fața marii provocări climatice, compania va integra în fiecare segment al strategiei de business obiective clare, menite să contribuie la un viitor mai sustenabil, prezervând planeta. Strategia de climat, parte din umbrela #nuepreatarziu, va reprezenta piatra de temelie a proiectului de companie, retailerul concentrându-se pe toate cele 3 scopuri: echipamente frigorifice, energie, transporturi și produse.

Despre Leroy Merlin

Leroy Merlin, membră a Grupului Francez ADEO, este lider european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 100 de ani ca retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit.

Harta ADEO cuprinde peste 1000 de magazine situate în 20 de țări ce deservesc 500 de milioane de locuitori și profesioniști. Suntem 150.000 de colegi, lideri dezvoltați într-o cultură a intraprenoriatului, animați de un scop comun: să fim utili nouă, celorlalți, comunităților și întregii lumi, să oferim soluții eficiente și responsabile de îmbunătățire a locuințelor.

În România funcționează 21 de magazine Leroy Merlin, cu aproape 3.500 de angajați în 15 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea, Târgoviște și Arad.

Despre Helexia

Helexia este un jucător important în sectorul tranziției energetice. Creată în 2010, Helexia este o filială a Voltalia (cod ISIN Euronext Paris: FR0011995588). Helexia se specializează în performanța energetică a clădirilor și în producția de energie fotovoltaică la fața locului (pe acoperișuri și în parcări cu acoperișuri solare). Cu peste 470 de angajați în 11 țări, Helexia a finalizat peste 1.785 de proiecte fotovoltaice, reprezentând 386 MW în operare. Helexia sprijină clienții săi comerciali și industriali în diverse proiecte de eficiență energetică și management al energiei.

Gama largă de servicii oferite clienților săi include definirea unei strategii energetice adaptate nevoilor acestora, proiectarea și execuția construcțiilor, precum și operarea, gestionarea și întreținerea echipamentelor și instalațiilor pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare și reducere a consumului de energie.

În cadru festiv, s-a deschis la Palatul Victoria, cea de-a patra ediție a a Forumului Studenților Români de Pretutindeni

FSRP are loc anul acesta între 28 august și 4 septembrie

Palatul Victoria a găzduit miercuri, 28 august 2024, ceremonia de deschidere a celei de-a patra ediții a Forumului Studenților Români de Pretutindeni, un proiect destinat implicării civice a tinerilor, realizat de patru organizații de tineret reprezentative la nivel național: Federația Asociațiilor Studenților în Medicină din România, Asociația Tineretul ONU din România, Uniunea Studenților din România și Liga Studenților Români din Străinătate.

Guvernul României a fost partener în toate cele 4 ediții, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, întrucât evenimentul reprezintă o reafirmare a puterii dialogului și colaborării între generații, instituții și sectoare diverse. În deschiderea ceremoniei, prim-ministrul României, domnul Marcel Ciolacu, a susținut un discurs pentru participanții la eveniment:

„Voi sunteți, de fapt, România de mâine. Și nu spun asta uitându-mă la tinerețea voastră, ci la maturitatea de care dați dovadă. Voi ați înțeles că România se poate dezvolta doar luptând pentru ceva, nu împotriva cuiva. Soluțiile concrete pentru dezvoltarea României, propuse în edițiile anterioare, sunt o dovadă clară în acest sens. Astăzi, mai mult ca oricând, România are nevoie de energia, creativitatea și determinarea voastră pentru a face față provocărilor complexe ale viitorului, dar mai ales pentru a se dezvolta.”, a transmis premierul.

Ediția de anul acesta va avea o activitate ce acoperă domenii variate, precum: Sănătate, Educație și Tineret, Energie și Mediu, Justiție și Relații Internaționale, Muncă și Economie. Aceste domenii reprezintă și tematica generală de încadrare a cinci comitete, al căror scop este de a dezbate problemele actuale la nivelul României, având în vedere Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite, care la nivel național este implementată sub coordonarea Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

„Am crezut în acest proiect încă de acum patru ani, atunci când un grup de tineri ambițioși mi-au prezentat ideea lor pe care am considerat-o foarte bună. Continuitatea arată că munca pe care o depun studenții este importantă și că merită susținerea noastră, a tuturor. Dezvoltarea durabilă este despre generațiile tinere, așa că vocea lor trebuie auzită. România a prezentat anul trecut la Forumul Politic de Nivel Înalt al Organizației Națiunilor Unite, Raportul Național Voluntar privind implementarea Obiectivelor pentru Dezvoltare Durabilă, iar una dintre componentele importante și apreciate a fost perspectiva tinerilor”, a subliniat consilierul de stat László Borbély.

În cadrul ceremoniei de deschidere au participat aproximativ 200 de persoane. Au mai luat cuvântul: domnul Radu Oprea, ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, domnul Sebastian Burduja, ministru al Energiei, dar și secretari de stat, lideri din mediul de business și foști sau actuali studenți din echipa de organizare.

„Rolul nostru la centrul guvernului este ca, împreună, să fim un partener de încredere pentru voi. Mi-aș dori să văd că vă înscrieți la concursuri pentru funcții publice, că veniți cu idei noi. Eu vă sfătuiesc să vă uitați către administrație. Veniți spre administrație, fiți buni în administrație și România, cu siguranță, va reuși să ajungă acolo unde ne dorim cu toții. Mult succes în aceste zile și bine ați venit acasă! ”, a transmis Mihai Ghigiu, șef al Cancelariei Prim-Ministrului.

În acest an, FSRP va avea loc între 28 august și 4 septembrie. Rezultatul dezbaterilor va fi concretizat sub forma unei rezoluții proprii a fiecărui comitet, ce va fi prezentată în cadrul Adunării Generale. Obiectivul principal al Forumului este transformarea ideilor și idealurilor pe care tinerii le au, în soluții concrete care pot contribui la dezvoltarea României, beneficiind de implicarea pe care asociațiile organizatoare o au în societatea civilă.

Guvernul României a adoptat noi hotărâri în două domenii importante ale sustenabilității

Adaptarea la schimbările climatice și stoparea risipei alimentare – două domenii cheie ale dezvoltării durabile – sunt de acum reglementate, respectiv actualizate în România prin două Hotărâri de guvern adoptate în ședințe consecutive ale Executivului ce au avut loc în prima parte a lunii august. Cele două acte normative semnifică progrese esențiale în aplicarea principiilor sustenabilității și realizarea țintelor asumate prin Agenda 2030 a Organizației Națiunilor Unite.  

Aprobarea Strategiei naționale privind adaptarea la schimbările climatice pentru perioada 2024-2030

Executivul a adoptat, pe 14 august, Hotărârea de guvern pentru aprobarea Strategiei naționale privind adaptarea la schimbările climatice pentru perioada 2024-2030, cu perspectiva anului 2050 (SNAC), precum și Planul național de acțiune pentru implementarea acestui document, prin care sunt promovate totodată și unele măsuri cu caracter instituțional pentru perioada de referință, cu perspectiva anului 2050. Acestea consolidează capacitatea României de a răspunde provocărilor generate de schimbările climatice. Prin adoptarea acestui document esențial, țara noastră se aliniază la angajamentele internaționale asumate prin Acordul de la Paris și legislația europeană. Obiectivul principal este protejarea cetățenilor și a comunităților vulnerabile în fața efectelor schimbărilor climatice, precum seceta, inundațiile sau fenomenele meteorologice extreme, prin promovarea unor politici publice coerente și responsabile în fața provocărilor climatice.

Strategia contribuie la adaptarea dinamică, integrată și durabilă a societății, economiei naționale și a mediului la contextul climatic previzionat, prin adoptarea unor obiective, programe, măsuri sectoriale specifice. Planul de acțiune (PNASC) prevede măsuri de implementare specifice pentru sectoare cheie: resurse de apă; păduri; biodiversitate și servicii ecosistemice; populație, sănătate publică și calitatea aerului; educație, conștientizare, cercetare, inovare și digitalizare; patrimoniu cultural; localități; agricultură; energie; transporturi; turism și activități recreative; industrie; asigurările ca instrument de adaptare la schimbările climatice. SNASC promovează soluții bazate pe natură și adaptarea ecosistemică, subliniind importanța conservării biodiversității și a serviciilor ecosistemice pentru o dezvoltare durabilă.

Adoptarea SNASC este o condiție esențială pentru obținerea unui împrumut de 466,9 milioane de euro din partea Băncii Mondiale, destinat dezvoltării de politici privind managementul riscului de dezastre. Acest sprijin financiar va facilita implementarea măsurilor necesare pentru reducerea vulnerabilității României la riscurile climatice și pentru promovarea unui model de dezvoltare durabilă.

Actualizarea reglementărilor privind stoparea risipei alimentare

Pe 8 august, Guvernul a actualizat reglementările privind stoparea risipei alimentare. Printr-o Hotărâre de guvern, a fost modificată Anexa la HG nr. 51/2019 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.217/2016 privind diminuarea risipei alimentare. Guvernul a adoptat acest act normativ pentru modificarea și completarea cadrului juridic specific diminuării risipei de alimente. Anterior, prin Legea nr. 49/2024, care a adus modificări Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei alimentare, elementul definitoriu a constat în introducerea caracterului obligatoriu pentru toți operatorii din sectorul agroalimentar de a întreprinde măsuri de prevenire a risipei alimentare. Ca un important pas următor, hotărârea vizează și elaborarea Strategiei naționale pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare. 

Obiectivul este reducerea cu 50% a risipei de alimente, până în anul 2030, prevăzut în Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă, iar hotărârea adoptată modifică normele de punere în aplicare a respectivei legi. Actul normativ urmărește sporirea gradului de conștientizare și responsabilizare a operatorilor economici asupra necesității de a se implica în lupta împotriva risipei alimentare, creșterea cantității de alimente ce fac obiectul donării și asigurarea unei gestionări și monitorizări eficiente a măsurilor de prevenire și reducere a risipei alimentare, prin crearea Platformei naționale pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare.

Hotărârea instituie obligația, pentru operatorii economici, de a implementa cel puțin două măsuri sau acțiuni de prevenire a risipei alimentare, înainte de a dispune neutralizarea deșeurilor.

De asemenea, operatorii economici trebuie să încarce, până la data de 31 martie, pentru perioada cuprinsă în intervalul 1 ianuarie – 31 decembrie a anului precedent, în Platforma națională pentru prevenirea și reducerea risipei alimentare, planurile anuale de diminuare a risipei alimentare, rapoartele anuale privind cantitatea alimentelor care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit (pentru agenții economici recunoscuți ca receptori) și rapoartele anuale privind cantitatea și valoarea alimentelor care au făcut obiectul transferului cu titlu gratuit (pentru agenții economici donatori).

Demnitari din Emiratele Arabe Unite, în vizită la Guvernul României, pe probleme de dezvoltare durabilă

În perioada 13-14 august 2024, o delegație a Emiratelor Arabe Unite, condusă de Excelența Sa, domnul Abdullah Nasser Lootah, ministru adjunct pentru competitivitate și schimb de experiență în cadrul Ministerului Cabinetului Prim-Ministrului Emiratelor Arabe Unite, a fost primită la sediul Guvernului României și la mai multe ministere.

Întâlnirile au avut ca punct central de discuții Memorandumul de înțelegere semnat în 2023 între executivul Emiratelor Arabe Unite și centrul Guvernului României, la inițiativa Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, din sub-ordinea Prim-ministrului României.

Întâlnirea de la Palatul Victoria a avut loc marți, 13 august și a fost centrată pe 2 idei de proiecte care vor fi coordonate de la nivelul centrului Guvernului.

  • Acceleratorul guvernamental, o platformă care implică accelerarea furnizării de programe strategice, dezvoltarea de politici și reglementări și îmbunătățirea serviciilor guvernamentale, prin introducerea unui model special construit pe rezultate accelerate, colaborare sporită și inovație.
  • Programul de excelență guvernamentală Sheikh Khalifa, care își propune să dezvolte practici de excelență ale guvernului național prin adoptarea fundamentelor și principiilor moderne ale excelenței și să crească gradul de conștientizare cu privire la excelență, dezvoltare și inovare în activitatea guvernamentală.

Din partea Guvernului României au participat Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihnea Claudiu Drumea, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, László Borbély, consilier de stat, coordonatorul Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, Gabriel Bunduc, secretar de stat la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Nicolae Comănescu, consilier de stat, și Liviu Bostan, subsecretar de stat, vicepreședintele Institutul Național de Administrație.

„Cancelaria Primului Ministru este un actor central în conceperea și promovarea politicilor publice, oferind coerență și coordonare între instituțile participante la implementarea viziunii strategice a guvernului. Discuțiile cu omologii din Emiratele Arabe Unite nu sunt doar despre schimbul de idei, ci este vorba despre construirea unui parteneriat dinamic, orientat spre viitor și, cel mai important, cu impact real în beneficiul cetățenilor.”, a transmis Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului.

„Asumarea leadershipului regional aduce beneficii pentru România. Suntem un hub regional în ceea ce privește dezvoltarea durabilă, ceea ce deschide noi oportunități. Relația de parteneriat pe care am clădit-o în ultimii ani și care s-a materializat într-un memorandum oficial semnat între cele două guverne continuă să creeze un cadru de colaborare pentru inovare și eficiență în administrația publică. Unul dintre mesajele-cheie transmise în cadrul întâlnirilor este că există posibilități reale de cooperare în orice domeniu guvernamental relevant și într-un cadru mai extins, în condițiile în care guvernul emiratez are un parteneriat similar cu 40 de țări” , a declarat consilierul de stat László Borbély.

„Întâlnirea a confirmat că există un parteneriat solid și de viitor între cele două state. La Secretariatul General al Guvernului avem creat Laboratorul de Inovare, structură înființată în colaborare cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, iar tipurile de activități propuse în cadrul proiectului Acceleratorul Guvernului pot fi cu ușurință modele de bune practici pentru noi și pilotate în cadrul INOLab”, a subliniat secretarul de stat Mihnea Claudiu Drumea.

Ministerele care au găzduit în aceste zile întâlniri și ședințe de lucru au fost: Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Delegația emirateză a vizitat, de asemenea, Palatul Parlamentului și sediul Asociației Ateliere Fără Frontiere, care desfășoară activități de reinserție socială a persoanelor din grupuri vulnerabile, folosind ca materii prime inclusiv elemente provenite din diferite tipuri de deșeuri.

John Elkington, „The Godfather of Sustainability”, vine la SUSTENLANDIA CEO FORUM, în București, pe 9 octombrie

Pe 9 octombrie 2024, John Elkington, cunoscut drept „The Godfather of Sustainability” și creatorul „Triple Bottom Line”, cel mai cunoscut concept în domeniul managementului afacerilor sustenabile, vine pentru prima dată în România, la conferința SUSTENLANDIA CEO FORUM, organizată de Ambasada Sustenabilității în România, în parteneriat cu The CSR Agency și „powered by” Kaufland și BCR.

SUSTENLANDIA CEO FORUM este o conferință hibrid, dedicată liderilor celor mai mari companii din România, dar și antreprenorilor vizionari. Evenimentul își propune să ofere o platformă fundamentală pentru discuții aplicate privind necesitatea și modalitățile de tranziție către afaceri sustenabile, proces transformațional unde componenta de leadership joacă un rol esențial.

Alături de John Elkington, va fi prezent și Wayne Visser, un alt titan al sustenabilității, aflat în top 10 cei mai influenți gânditori din mediul academic pe teme de afaceri responsabile. Gazda evenimentului și moderator va fi Charly Cox, antreprenor și co-autoarea primei cărți de coaching în domeniul schimbărilor climatice.

Aspecte-cheie ale evenimentului:

  • Intervenții individuale și dezbatere cu John Elkington și Wayne Visser, explorând soluții inovatoare și strategii eficiente pentru un viitor sustenabil;
  • Panel local despre provocările tranziției la sustenabilitate, analizate împreună cu executivi aflați la conducerea unor companii de top din România;
  • Sesiuni de networking, oportunități de a interacționa direct cu experți și lideri din industrie.

„Prezența liderilor din mediul de afaceri local la SUSTENLANDIA CEO FORUM este esențială pentru a cataliza schimbările necesare în direcția unei economii sustenabile. Suntem onorați să îi avem alături de noi pe John Elkington și Wayne Visser, două figuri emblematice ale sustenabilității la nivel global. Este o oportunitate unică de a învăța direct de la pionierii sustenabilității și de a discuta cu alți lideri locali despre provocările și soluțiile pentru accelerarea tranziției de la business as usual la sustainable business. Sustenabilitatea este astăzi, încă, din nefericire, preocuparea unei minorități din mediul de business local. Sperăm ca acest eveniment să acționeze ca un catalizator, să fie acea scânteie care ne lipsea pentru a înțelege că sustenabilitatea este aici să rămână și că este responsabilitatea liderilor din companii să contribuie la acea schimbare pozitivă de care avem atât de multă nevoie” a declarat Dragoș Tuță, Fondator și Președinte, Ambasada Sustenabilității în România.

Biletele de participare la eveniment pot fi achiziționate de pe site-ul oficial, la prețuri speciale până pe data de 25 iulie. Din cele 170 de bilete cu participare fizică în sală, mai sunt disponibile 60 de locuri, dedicate reprezentanților din top management și coordonatorilor de sustenabilitate din companii cu peste 50 de angajați sau cifră de afaceri mai mare de 50 de milioane de EURO. Biletele online sunt disponibile nelimitat, pentru toți ceilalți profesioniști din sustenabilitate sau/și pasionați de acest domeniu în continuă dezvoltare.

Despre Ambasada Sustenabilității în România

Ambasada Sustenabilității în România (ASR) un ONG independent cu scop nelucrativ, nonprofit și apolitic înființat în 2015. Organizația promovează modelul economic în care companiile, prin intermediul parteneriatelor, pot rezolva probleme sociale și de mediu fără a sacrifica eficiența economică și profitul.

Ambasada creează cadrul de colaborare între companiile private, instituțiile statului, societatea civilă, comunitățile și cetățenii implicați pentru ca românii să trăiască într-un mediu sănătos, o societate echitabilă și prosperă.

Delegația României la Forumul Politic la Nivel Înalt de la New York (HLPF 2024) a încheiat parteneriate internaționale pentru implementarea Obiectivelor de dezvoltare durabilă

În perioada 15-18 iulie 2024, a avut loc, la New York, segmentul ministerial al Forumului Politic la Nivel Înalt (HLPF 2024), sub auspiciile Consiliului Economic și Social al ONU (ECOSOC). Forumul este principala platformă a organizației internaționale privind dezvoltarea durabilă și are un rol central în urmărirea, respectiv revizuirea implementării Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă și a obiectivelor sustenabilității.
Delegația României, la acest eveniment major, a fost alcătuită din reprezentanți ai Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și ai Parlamentului României.


Poziția de țară a României a fost susținută în cadrul Adunării generale a statelor membre ale ONU de către secretarul de stat al Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, șef al Delegației României, Ionuț-Sorin Banciu, pe 15 iulie, și se referea la faptul că România a făcut importante progrese în privința realizării obiectivelor sustenabilității și s-a angajat să atingă neutralitatea climatică până în 2050, totodată să crească reziliența prin adoptarea unei noi Strategii naționale de adaptare la schimbările climatice. Pe lângă acestea, România sprijină inițiativele de dezvoltare a competențelor: a creat profesia de „expert în dezvoltare durabilă” pentru funcționarii publici, iar până la sfârșitul anului 2026, vor fi formați 2000 de specialiști care să exercite această profesie.

Delegația română a participat la reuniuni bilaterale în cadrul HLPF 2024

Membrii delegației României au avut întâlniri și au participat la reuniuni bilaterale în marja Forumului HLPF 2024. Pe 16 iulie, consilierul de stat László Borbély a participat la o întâlnire bilaterală alături de ES Abdulla Nasser Lootah, viceministru pentru competitivitate și schimb de experiență al Guvernului Emiratelor Arabe Unite. Comitetul mixt al României și EAU s-a reunit în luna aprilie a acestui an pentru a conveni aspecte legate de consolidarea cooperării sectoriale bilaterale în diverse domenii, urmând ca România să găzduiască vizita delegației Guvernului EAU, în luna august, la București. La New York, ambele părți au subliniat caracterul intens al acestei cooperări foarte bune între cele două țări, iar ES Abdulla Nasser Lootah a propus pregătirea unui eveniment, în marja HLPF 2025, care să prezinte schimbul de experiență concretizat între cele două guverne.

Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a avut o intervenție în cadrul evenimentului special SDG 6 and Water Action, centrat pe Obiectivul de dezvoltare durabilă 6 – „Apă curată și sanitație”, ce a avut loc pe 16 iulie. László Borbély a prezentat progresele României în acest domeniu, accentuând implicarea țării noastre în acțiuni comune cu țările Balcanilor de Vest. „Avem o amplă Strategie a Națiunilor Unite pentru apă și canalizare care a fost adoptată în acest an, dar trebuie pusă în aplicare pentru valorificarea eficientă a acestei resurse importante – globale, regionale și locale. Este nevoie de coordonare și parteneriate adevărate, de voință politică și alocarea fondurilor necesare, la nivel internațional” – a subliniat László Borbély în intervenția sa.
Stimularea acțiunilor comune pentru accelerarea implementării ODD-urilor într-o perioadă de criză multiplă

Stimularea acțiunilor comune pentru accelerarea implementării ODD-urilor într-o perioadă de criză multiplă

Prin prisma procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă a avut o intervenție în cadrul unui important eveniment de nivel înalt, intitulat „Stimularea acțiunilor comune pentru accelerarea implementării ODD-urilor într-o perioadă de criză multiplă”, coorganizat de Slovacia și OCDE, în parteneriat cu alte trei țări și organisme, în marja Forumului, pe 17 iulie, care s-a desfășurat cu participarea secretarului general adjunct al OECD, respectiv miniștri, secretari și consilier de stat din țările membre.

În cadrul intervenției sale, consilierul de stat László Borbély a salutat lansarea Raportului special al OCDE privind contribuția acestei importante entități internaționale la implementarea Agendei 2030. Totodată, a remarcat faptul că documentul lansat prezintă perspective de guvernanță pe termen lung, politici și modalități de finanțare inițiativelor necesare la nivel global care să sprijine eforturile țărilor membre ONU în dezvoltarea lor sustenabilă până în 2030, dar și post 2030. „În iulie 2020, România a devenit primul stat non-membru al OCDE care a aderat la Recomandarea privind coerența politicilor pentru dezvoltare durabilă. De atunci și până în prezent, am depus eforturi consecvente pentru a ne alinia la mecanismele instituționale și procesele de elaborare a politicilor, menționate în această Recomandare” – a subliniat coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă care a făcut referire și la expertiza valoroasă oferită României de către OCDE în cadrul a trei proiecte importante axate pe creșterea coerenței politicilor, a transparenței și a coordonării la nivelul administrației publice centrale, consolidarea capacităților în domeniul administrației, respectiv conectarea planificării politicilor și a bugetării în vederea sprijinirii implementării ODD-urilor.

România colaborează cu reprezentanții statelor membre ale OCDE, pentru implementarea Obiectivelor de dezvoltare durabilă

Un alt eveniment major, în cadrul HLPF 2024, a fost cea de-a 25-a întâlnire a Rețelei OCDE a punctelor focale naționale pentru coerența politicilor publice, găzduită de Misiunea Permanentă a României la New York, în data de 18 iulie. Întâlnirea a arătat că, prin intermediul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, România a reușit să construiască o strânsă relație de colaborare cu reprezentanții statelor membre ale OCDE pentru implementarea Obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Întâlnirea Punctelor Focale Naționale a fost prezidată de Ileana Luminița Bălălău, director în cadrul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, iar principalele obiective ale întâlnirii au fost: abordarea provocărilor de implementare evidențiate în Raportul recent al OCDE privind Coerența Politicilor pentru Dezvoltare Durabilă (PCSD), respectiv explorarea modurilor de extindere a bunelor practici pentru a îndeplini angajamentele internaționale esențiale pentru dezvoltarea durabilă, inclusiv Pactul pentru Viitor de la Summitul Viitorului ONU și noua Strategie OCDE privind Dezvoltarea Durabilă.

Noul director pentru Europa de Est al Tetra Pak este Alex Henriksen

Tetra Pak a anunțat numirea lui Alex Henriksen în rolul de director general pentru Europa de Est, începând cu data de 1 august. Alex îi urmează lui Lyndsey Loyden-Edwards, care va face tranziția spre o nouă poziție.

În noul său rol, Alex va fi responsabil pentru operațiunile Tetra Pak în 16 țări, inclusiv pentru 7 birouri de vânzări.

Alex Henriksen s-a alăturat Tetra Pak în 1998 și a deținut mai multe poziții de conducere la nivel european și global, înainte de a prelua actuala funcție de director general pentru Europa de Nord în 2020.

În ultimii patru ani, Alex a condus operațiunile Tetra Pak pe o piață complexă, formată din 13 țări din Scandinavia, Țările Baltice, Marea Britanie şi Irlanda. Expertiza sa profesională îmbină managementul eficient al conturilor cheie, un background tehnic solid și un angajament puternic pentru creșterea profitabilității clienților prin parteneriate de succes.

 „Aștept cu nerăbdare să lucrez cu echipa din Europa de Est pentru a continua să dezvoltăm afacerile clienților noștri din regiune. În același timp, aș dori să-i mulțumesc lui Lyndsey Loyden-Edwards pentru contribuția sa esenţială la consolidarea poziției Tetra Pak pe piața est-europeană în ultimii ani.”, a declarat Alex Henriksen.

„A fost o onoare pentru mine să conduc această echipă remarcabilă timp de peste 3 ani și jumătate pe o piață est-europeană dinamică şi în expansiune, și să creez oportunități de dezvoltare pentru clienții noștri. Sunt convinsă că, datorită expertizei sale vaste, atât operaționale, cât și tehnice, Alex va continua să consolideze poziția Tetra Pak și a clienților noștri în regiune.”, a menționat Lyndsey Loyden-Edwards.

DESPRE TETRA PAK 

Tetra Pak este lider mondial în soluții de procesare și ambalare a produselor alimentare. Împreună cu clienții și furnizorii săi, oferă acces la alimente sigure și nutritive pentru sute de milioane de oameni din peste 160 de țări în fiecare zi.

Cu peste 24.000 de angajați la nivel global, se angajează să mențină alimentele sigure și disponibile peste tot și promite să protejeze ceea ce este bun: alimentele, oamenii și planeta.

Mai multe informații sunt disponibile la www.tetrapak.com.

Launch of the bilingual Sustainability Index Magazine, 2nd edition: ESG profiles and new developments in sustainability

Launch of the bilingual Sustainability Index Magazine, 2nd edition: ESG profiles and new developments in sustainability

The Sustainability Index Magazine, 2nd edition, highlights the top performers in sustainability according to the Romania CST Index, as well as the latest trends and innovations in corporate sustainability from local and international experts.

  • The Azores Sustainability & CSR Services Agency launches the second edition of Sustainability Index Magazine, a premium bilingual publication (Romanian – English) that aims to present the current status of corporate sustainability in Romania.
  • Readers will find in the magazine the results of the only corporate sustainability index in the country, Romania CST Index, as well as interviews with national and international experts, educational articles, and case studies.
  • The publication aims to promote corporate sustainability as a responsible business management practice, as well as to help companies to develop a more effective strategy based on aggregated market information.

Sustainability Index Magazine is following in the footsteps of Community Index Magazine, the bilingual yearbook containing the results of Community Index: a ranking of programs and projects run by Romanian companies to invest in communities, launched in 2019.

The publication can be particularly useful not only for professionals in the field, but also for local and multinational companies, investors, universities, PR agencies and authorities.

The second issue of the magazine has more than 100 pages and the online version is offered free of charge to contribute to the development of the field. The yearbook in digital format as a flipview can be viewed here: https://sustainabilityindex.ro/sustainability-index-magazine-2024-3/

What’s in the Sustainability Index Magazine?

The second edition of the Sustainability Index Magazine brings to the forefront sustainability profiles of companies that have published sustainability reports for their operations in Romania. The profiles are organized along several dimensions in order to have a real and clear picture of companies’ objectives and investments in Romania: audit of sustainability reports, key figures, targets achieved and future goals.

The yearbook also features exclusive interviews with globally and regionally recognized corporate sustainability experts such as:

  • Michel Scholte, Impact Entrepreneur, Speaker & Co-Founder, Impact Institute; Instructor, CSRD Academy
  • Oghosa Erhahon, Independent Consultant, Hydrogen Policy Expert, TEDx Speaker and Co-Author of “Touching Hydrogen Future”
  • Harald Friedl, Circular Economist & LinkedIn Top Voice

The yearbook also features interviews with nationally recognized personalities with extensive experience in sustainability management and strategies, such as:

  • Marco Hößl, CEO Kaufland Romania and Republic of Moldova
  • Fady Chreih, CEO Regina Maria
  • Valentin Truță, General Director Premier Restaurants Romania
  • Gemma Webb, CEO & President RetuRO
  • Raluca Dascălu, Communications Manager JYSK ROMÂNIA
  • Roxana Puia, Marketing Director ENVIRON Association
  • Luiza Dumitru, Communication & Marketing Director OSCAR Downstream
  • Corina Radu, CEO Solutions4Impact Consulting
  • Alina Liciu, Managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services

What is Romania CST Index?

Romania CST Index (Corporate Sustainability & Transparency Index), launched in 2016, is the first ranking in our country dedicated to performance and transparency in the field of corporate sustainability/ESG. The index proposes a comprehensive and transparent analysis, aligned with international standards, and is the largest database on sustainability indicators of companies in the country.

To carry out the analysis, the index uses public company data on environmental, social, and governance issues. Indicators assessed cover areas such as climate change, sustainable products, labor practices, community investment, risk management, responsible marketing or supply chain, among others.

What are the main objectives of Romania CST Index?

A sustainability index is important because it is a tool to assess a company’s performance in comparison with other players in the industry and in the country. Romania CST Index aims to contribute to increasing the level of transparency on sustainability indicators and to recognize the companies with the greatest progress in Romania in addressing the principles and requirements of international standards for corporate sustainability management and reporting.

Thus, the Romania CST Index aims to promote corporate sustainability as a responsible business management practice. The index can also help companies to better develop their strategy based on market intelligence.

What are the results of the analysis?

2024 comes with many challenges, but also opportunities for the corporate environment in the EU and implicitly in Romania to integrate sustainability considerations into business decisions. Legislative changes at European bloc level set ambitious new targets for transparency and ESG performance, but also bring more clarity and consistency.

The Romania CST Index 2023 analysis shows a slight increase in the number of companies publishing sustainability reports. We are also seeing progress in setting smart targets on environmental, social and governance factors, and best practices from industry leaders that point to opportunities for improvement across the sector.

However, the number of companies publishing sustainability reports continues to be low, below 10% in 2023 in Romania, out of the more than 750 companies that have this obligation.

ESG is however starting to be integrated in several departments of organizations: finance, procurement, HR or marketing. This change indicates a need to increase the number of trainings on sustainability principles so that all these professionals understand the importance of integrating these principles into their business strategy and practices.

Finally, an important aspect emerging from the analysis is the need for a data collection and monitoring strategy and infrastructure. The sustainability strategy should include a high number of SMART indicators. Targets need to be measurable, clear and aligned to the industry and specificity of the organization. Analysts and investors need this information in order to compare different organizations in the same industry and assess who is performing best.

***

About the Editor

The Azores Sustainability & CSR Services is a sustainability consultancy established in 2013 with the aim of supporting companies in Romania on integrating corporate sustainability into their business strategy. The Azores Sustainability & CSR Services has an approach focused on long-term results, the use of IT technology for a high level of accuracy of sustainability indicators and analysis/research to support company decision makers in defining corporate sustainability strategy.

The agency’s most important and complex project is the Romania CST Index, formerly called Romania CSR Index, ranking launched in 2016 and which is the only one in Romania that assesses companies’ sustainability indicators: information on sustainability management, economic, environmental and social impact. The Index is launched every year at the Best Practices in Corporate Sustainability conference.

In 2019, the agency launched the Community Index, the most comprehensive ranking of corporate community investment projects and a centralizer of the best CSR campaigns run each year by Romanian companies. The ranking results, together with case studies and interviews with national and international experts, are presented every year in Community Index Magazine, the only bilingual yearbook dedicated to community investment by Romanian companies.

Raport de sustenabilitate pe 2023: SoftServe a donat peste 25 mil. dolari pentru Ucraina de la începutul războiului

SoftServe, una dintre cele mai mari companii IT din Europa Centrală și de Est, anunță că în 2023 și-a consolidat prezența globală prin deschiderea a 12 birouri noi în 9 țări și a continuat să ofere sprijin Ucrainei, donând peste 25 de milioane de dolari, de la începutul războiului. Conform raportului de sustenabilitate lansat în luna iulie, compania a obținut un număr record de 24 de premii și recunoașteri pentru sustenabilitate și brand de angajator.

„Ne aflăm într-o perioadă marcată de turbulențe majore și ne confruntăm cu provocări noi în fiecare an. Tocmai din acest motiv, programele noastre de sustenabilitate au obiective strategice pe termen lung, dar ne ajustăm abordările anual și implementăm noi soluții și inițiative pentru a dezvolta practici responsabile din punct de vedere social. Acestea sunt în beneficiul angajaților noștri, al comunităților și al mediului. Ne bucurăm să vedem că SoftServe a obținut un număr record de premii, ce reflectă în mod direct angajamentul nostru față de valorile după care ne ghidăm”,  a declarat Maria Kucherenko, directorul departamentului de Corporate Reputation and Sustainability.

Sprijin pentru Ucraina și veterani

Încă de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei în Ucraina, fondul caritabil “Open Eyes” al SoftServe a achiziționat și livrat peste 230 de ambulanțe pentru linia frontului (cca. 200 până la sfârșitul anului 2023). Peste 80.000 de ucraineni au beneficiat de sprijinul companiei, incluzând aproximativ 1.000 de tone de ajutor umanitar – 25.000 de unități de echipament de protecție, 10.000 de unități de echipament informatic și peste 50.000 de truse medicale. În 2023, fondul a lansat, de asemenea, mai multe proiecte pentru a sprijini spitalele din cinci regiuni ale Ucrainei.

În plus, dintre cei peste 350 de angajați SoftServe care s-au alăturat Forțelor Armate ale Ucrainei, peste 70 s-au întors în companie, reflectând angajamentul SoftServe de a oferi veteranilor cele mai bune condiții pentru reintegrare după întoarcerea din război. Programul de sprijin pentru veterani include concediu suplimentar pentru angajații demobilizați, asigurare medicală extinsă pentru reabilitare fizică, sprijin psihologic gratuit și oportunități de educație sau recalificare. În plus, compania a creat o comunitate a veteranilor unde colegii își împărtășesc experiențele, își ajută camarazii de pe front și se sprijină reciproc.

Crearea de oportunități egale pentru toți

În 2023, politicile de diversitate, echitate și incluziune ale SoftServe au adus valoare adăugată și au încurajat creșterea în companie. Compania are 36% angajați femei, acestea ocupând 53% din posturile de conducere, mult peste media pieței de 36%. Numărul de birouri incluzive a crescut cu 15% în 2023, 83% fiind acum accesibile persoanelor cu handicap.

SoftServe promovează, de asemenea, egalitatea și incluziunea pe plan extern. În 2023, prin programul global EmpowerU, voluntarii companiei au oferit instruire IT grupurilor vulnerabile, cum ar fi veteranii și familiile acestora, mamele tinere, persoanele cu handicap etc. Peste 200 de participanți din Ucraina, Bulgaria, Polonia, România, Mexic și Columbia au beneficiat de această oportunitate în 2023.

Dezvoltarea personală și profesională a angajaților

În era inteligenței artificiale (IA) și a schimbărilor dinamice de pe piața IT globală, dezvoltarea talentelor rămâne un obiectiv-cheie pentru companie. SoftServe University, ecosistemul de învățare intern al companiei, și-a extins biblioteca de soluții de învățare cu o treime, oferind angajaților peste 12.000 de cursuri, traininguri și programe diverse. În 2023, angajații companiei au obținut un număr record de certificări de la parteneri precum Microsoft, AWS și Google Cloud.

Totodată, pentru a răspunde noilor cerințe ale pieței, SoftServe Academy – structura prin care compania oferă cursuri și internship-uri pentru persoane din exteriorul organizației – și-a extins oferta cu peste 20 de noi soluții de învățare, precum cursuri dedicate IA, robotică, NVIDIA Omniverse și No Code. În total, în 2023, peste 6.700 de studenți au dobândit competențe noi prin intermediul SoftServe Academy.

Aprofundarea parteneriatelor și a expertizei tehnice

Anul trecut, compania a continuat să crească numărul de clienți noi și să aprofundeze colaborările cu partenerii. Astfel, în 2023, SoftServe a primit premiul Partenerul anului de la NVIDIA pentru impactul său remarcabil și premiul Distinguished Supplier de la Cisco.

În plus, tot anul trecut, SoftServe și-a consolidat expertiza în domeniul inteligenței artificiale prin lansarea laboratorului Gen AI, care ajută întreprinderile să obțină soluții de afaceri tangibile folosind tehnologiile Generative AI. De asemenea, expertiza și rețeaua SoftServe s-au extins odată cu achiziția strategică a companiei italo-americane Hoverstate, expertă în automatizarea proceselor pe platforma Pega și Select Tier Service Partner al Snowflake.

Consolidarea prezenței globale

Prezența globală a SoftServe continuă să crească. Compania, originară din Ucraina, a inaugurat 12 birouri în 9 țări anul trecut. În prezent, aceasta are peste 11.000 de angajați în peste 60 de birouri din 16 țări, de la San Francisco până la Singapore.

Acoperirea internațională a companiei se extinde prin calitatea de membru al UN Global Compact, o inițiativă ce reunește întreprinderile responsabile din punct de vedere social din întreaga lume. SoftServe sprijină Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale UN și are în plan să atingă opt dintre acestea:

3: Sănătate fizică și mentală

4: Educație de calitate

5: Egalitatea de gen

8: Muncă decentă și creștere economică

9: Industrie, inovare și infrastructură

11: Orașe și comunități durabile

13: Acțiuni climatice

17: Parteneriate strategice

Pentru a afla mai multe despre eforturile de sustenabilitate ale SoftServe, accesați Raportul de sustenabilitate 2023 complet la acest link.

Despre SoftServe

SoftServe este o companie globală de IT, care oferă servicii de dezvoltare software și consultanță. Circa 11.000 de angajați lucrează în peste 60 de birouri aflate în întreaga lume. Compania lucrează la peste 900 de proiecte active pentru clienți din America de Nord, UE și Asia. Printre clienții SoftServe se numără IBM, Cisco, Panasonic, Cloudera, Henry Schein, Spillman Technologies și alții. SoftServe este partener Google Cloud Platform, Amazon Web Services, Microsoft Azure, NVIDIA și al altor companii de tehnologie bine cunoscute.