Auchan România: 60% energie verde pentru 31 de locații până la finalul anului

Auchan România accelerează tranziția către energie verde, cu obiectivul de a reduce cu 40% consumul magazinelor și de a folosi 100% energie din surse regenerabile până în 2030. Compania își propune să ajungă la un nivel de 60% energie verde în consumul a 30 de magazine Auchan, ATAC și al sediului central, până la final de an, printr-un mix de energie provenit din panouri fotovoltaice deja existente și achiziții realizate prin Auchan Renewable Energy (ARE).

Tranziția către energie verde vine în completarea unui parcurs solid început încă din 2022, când, în contextul crizei energetice și în linie cu strategia de decarbonizare a operațiunilor, Auchan România a implementat un set amplu de măsuri pentru a reduce consumul de energie. Aceste acțiuni au condus la o scădere cu 20% a consumului energetic la nivel de companie, prin soluții cu impact pe termen scurt și mediu.

Ca parte a acestui demers, retailerul a înființat, la începutul anului 2023, Auchan Renewable Energy (ARE), companie care cumpără și furnizează energie pentru locațiile Auchan. În prezent, 30 de magazine Auchan și ATAC, din 11 orașe, precum și sediul central din București, sunt alimentate prin ARE, iar până la finalul anului 60% din energie va proveni din surse regenerabile. De asemenea, 16 dintre magazine beneficiază deja de panouri fotovoltaice care doar în 2024 au produs peste 8 mil. kWh.

„Trecerea la energia din surse regenerabile este un demers complex, susținut atât prin instalarea de panouri fotovoltaice în rețea, cât și prin activitatea companiei noastre, Auchan Renewable Energy, care asigură tranzacționarea de energie către locațiile Auchan. Împreună, aceste inițiative contribuie semnificativ la reducerea amprentei de carbon și la creșterea gradului de autonomie energetică a companiei. În viitor, ne propunem să dezvoltăm și alte proiecte, inclusiv implementarea de stații de încărcat mașini electrice.” , a declarat Cristian Drăghici, Director Auchan Renewable Energy.

În 2024, Auchan România a continuat să implementeze măsuri strategice pentru reducerea impactului asupra mediului, cu rezultate semnificative în zona consumului energetic și a emisiilor. Prin acțiuni integrate de eficiență operațională și optimizare logistică, compania a reușit să diminueze cu peste 50% emisiile generate de consumul de energie electrică, cu 28% pe segmentul gazelor naturale, combustibilului și refrigeranților, precum și cu 18% emisiile provenite din transportul de bunuri.

Despre Auchan România

Auchan România are în portofoliu peste 470 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 8 hipermarketuri ATAC Hiper Discount, 9 supermarketuri, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, peste 40 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2024 de peste 1,7 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

27.000 de panouri fotovoltaice instalate de Helexia pe acoperișurile a 28 de magazine Auchan și Leroy Merlin

Proiect de amploare în energia verde: Panourile produc 12,8 MW putere și se întind pe o suprafață de peste 63.000 mp, echivalentul a aprox. 9 terenuri de fotbal

În cadrul unuia dintre cele mai ample proiecte de tranziție către energie verde, 28 de magazine ale retailerilor Auchan și Leroy Merlin sunt echipate cu peste 27.000 de panouri fotovoltaice în cadrul unui parteneriat cu Helexia, filială a Voltalia, furnizor european major pentru tranziția energetică. Instalațiile fotovoltaice acoperă aprox. 20% din consumul de energie al fiecărui magazin și conduc la o producție totală aproximativă de peste 14.000 MWh pe an. De asemenea, prin dezvoltarea acestui proiect de energie verde, companiile contribuie activ la reducerea impactului negativ asupra mediului, evitând producerea a peste 8000 de tone de CO2 anual.

16 magazine Auchan și 12 din rețeaua Leroy Merlin din țară fac parte dintr-un amplu proiect de echipare cu panouri fotovoltaice, acestea acoperind o suprafață totală de peste 63.000 mp. Pe acoperișul fiecărui magazin sunt instalate, în medie, aprox. 1000 de panouri, cu o putere medie de 400 W  / panou, asigurând astfel până între 20-30% din consumul energetic al unui magazin.

Dezvoltarea, construcția și întreținerea acoperișurilor solare sunt asigurate de către Helexia, un jucător important în sectorul tranziției energetice, prezent în România din 2022. Pe lângă producția de energie, compania se adresează cu soluții de finanțare, mobilitate electrică sau audituri energetice, organizațiilor din România care și-au propus decarbonizarea operațiunilor.

„Este un privilegiu să extindem parteneriatul nostru de succes cu Leroy Merlin și Auchan Retail în Europa Centrală. Astăzi, pe măsură ce inaugurăm aceste proiecte, reafirmăm convingerea noastră că România este o piesă fundamentală în puzzle-ul nostru global și suntem mândri că am făcut această investiție în viitorul său. A fi un jucător global de succes înseamnă că trebuie să excelăm în a fi un partener de afaceri local” , a declarat Benjamin Simonis, CEO Helexia.

Panourile fotovoltaice instalate de Helexia au o durată de viață de 25-30 de ani și sunt reciclabile în proporție de 95%.

Pentru Auchan, proiectul de instalare a panourilor fotovoltaice face parte din măsurile de decarbonizare și tranziție către energie verde setate deja în Planul pentru Climat 2030, cu scopul de a avea un impact direct în combaterea schimbărilor climatice. Alături de acesta, în concordanță cu strategia companiei privind decarbonizarea operațiunilor, în 2022 retailerul a demarat un set extins de acțiuni care asigură scăderea consumului energetic al companiei cu 20%.

„Schimbările climatice și decarbonizarea operațiunilor reprezintă un subiect de importanță vitală pentru noi și pentru generațiile viitoare. Tocmai de aceea, ne-am luat un angajament puternic de a continua să investim în măsuri pentru protejarea planetei, proiectul de echipare cu panouri fotovoltaice fiind una dintre aceste inițiative. 16 dintre magazinele noastre sunt echipate cu peste 18.000 de panouri, ceea ne permite să economisim aprox. 20% din consumul unui magazin.  Economiile realizate deja prin eficiența energetică și planul de sobrietate energetică pe care îl avem în derulare, au o contribuție importantă la asigurarea prețurilor mici zi de zi. Mulțumim echipei Helexia pentru sprijinul acordat în această tranziție și în accelerarea atingerii obiectivelor noastre din Planul Climat”, a declarat Ionuț Ardeleanu, Director General Auchan Retail România.

Pentru Leroy Merlin, această inițiativă este o manifestare concretă a angajamentului companiei față de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU și față de Acordul de la Paris. Începând cu anul 2022, retailerul și-a propus reducerea amprentei de carbon cu 5% în fiecare an, astfel încât, până în 2035, să o reducă la jumătate comparativ cu anul de referință. Pentru a atinge acest obiectiv ambițios, Leroy Merlin a implementat o serie de măsuri inovatoare, de la oferirea de soluții sustenabile pentru renovarea energetică a locuințelor românilor, până la decarbonizarea ofertei de produse și optimizarea soluțiilor de transport.

„Ne-am asumat angajamentul de a contribui la o planetă mai sănătoasă, oameni mai fericiți și prosperitate, prin măsuri constante și graduale. Am redus iluminatul din parcări pe timp de noapte, am realizat audituri energetice și am introdus iluminatul LED și prin senzori de mișcare. De asemenea, am înlocuit becurile cu halogen cu becuri LED-uri și, prin campania de reciclare a brazilor, transformăm brazii folosiți în produse ecologice. Panourile fotovoltaice instalate pe acoperișurile magazinelor ne ajută să economisim până la 27% din energie, iar pe această cale dorim să le mulțumim partenerilor noștri de la Helexia pentru sprijinul acordat în realizarea acestui proiect.”, a declarat Mathieu Bauduin, CEO Leroy Merlin România.

Ambițiile și planurile de dezvoltare pentru următorii ani au fost prezentate de cei trei directori generali luni, 2 septembrie, în cadrul evenimentului de inaugurare a instalațiilor fotovoltaice. Domnul Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, și Dragoș Roibu, Director de Cabinet – Ministerul Energiei, au fost de asemenea prezenți la eveniment, marcând importanța independenței energetice și rolul unor astfel de măsuri în protejarea mediului.

Despre Auchan România

Auchan România are în portofoliu peste 430 de magazine, cuprinzând 28 de hipermarketuri și 7 supermarketuri Auchan, 5 hipermarketuri Atac Hiper Discount, magazinul Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, 1 magazin în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2023 de peste 1,6 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.  

Auchan România realizează o serie de acțiuni importante pentru promovarea activităților de responsabilitate socială şi integrare a tinerilor, dar şi programe pentru protejarea mediului înconjurător care au drept scop gestionarea deşeurilor, economisirea resurselor etc. Printre proiectele pe care compania le-a desfășurat se numără plantarea a 100.000 de copaci prin proiectul Mobilizatron, realizarea filmului „România neîmblânzită”, primul documentar despre natura României, precum și amenajarea a două unități de suport medical pentru pacienții cu forme noncritice de Covid-19. În prezent, Auchan are mai multe proiecte active: Zero Risipă (prin care au fost salvate peste 19 milioane de produse și peste 21.907 tone CO2), Programul național de colectare a uleiului uzat (prin care a colectat și reciclat peste un milion de litri de ulei), Programul de Sustenabilitate Personală, precum și multe alte acțiuni menite să ajute mediul înconjurător și societatea.

Mai mult, în fața marii provocări climatice, compania va integra în fiecare segment al strategiei de business obiective clare, menite să contribuie la un viitor mai sustenabil, prezervând planeta. Strategia de climat, parte din umbrela #nuepreatarziu, va reprezenta piatra de temelie a proiectului de companie, retailerul concentrându-se pe toate cele 3 scopuri: echipamente frigorifice, energie, transporturi și produse.

Despre Leroy Merlin

Leroy Merlin, membră a Grupului Francez ADEO, este lider european al pieței de bricolaj, cu o istorie de peste 100 de ani ca retailer specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit.

Harta ADEO cuprinde peste 1000 de magazine situate în 20 de țări ce deservesc 500 de milioane de locuitori și profesioniști. Suntem 150.000 de colegi, lideri dezvoltați într-o cultură a intraprenoriatului, animați de un scop comun: să fim utili nouă, celorlalți, comunităților și întregii lumi, să oferim soluții eficiente și responsabile de îmbunătățire a locuințelor.

În România funcționează 21 de magazine Leroy Merlin, cu aproape 3.500 de angajați în 15 orașe: București, Cluj-Napoca, Craiova, Ploiești, Brașov, Constanța, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș, Bacău, Iași, Timișoara, Oradea, Târgoviște și Arad.

Despre Helexia

Helexia este un jucător important în sectorul tranziției energetice. Creată în 2010, Helexia este o filială a Voltalia (cod ISIN Euronext Paris: FR0011995588). Helexia se specializează în performanța energetică a clădirilor și în producția de energie fotovoltaică la fața locului (pe acoperișuri și în parcări cu acoperișuri solare). Cu peste 470 de angajați în 11 țări, Helexia a finalizat peste 1.785 de proiecte fotovoltaice, reprezentând 386 MW în operare. Helexia sprijină clienții săi comerciali și industriali în diverse proiecte de eficiență energetică și management al energiei.

Gama largă de servicii oferite clienților săi include definirea unei strategii energetice adaptate nevoilor acestora, proiectarea și execuția construcțiilor, precum și operarea, gestionarea și întreținerea echipamentelor și instalațiilor pentru atingerea obiectivelor de decarbonizare și reducere a consumului de energie.