COMMUNITY INDEX 2023, ediția a V-a, anunţă rezultatele anuale privind domeniul CSR în România

COMMUNITY INDEX 2023, ediția a V-a, anunţă rezultatele anuale privind domeniul CSR în România.

Singurul ranking din România dedicat proiectelor de investiţii în comunităţi analizează anual peste 800 de proiecte, programe şi iniţiative de CSR, structurate pe 19 categorii.

Key Facts:

  • Companiile din Romania alocă anual un total de aprox. 80 milioane euro pentru dezvoltarea comunităţilor, conform analizei Community Index.
  • Peste 22% dintre proiectele de CSR dezvoltate sunt dedicate educaţiei, fie că vorbim de educaţie pentru elevi, antreprenori, educaţie digitală sau financiară.
  • 23% dintre proiectele analizate sunt dedicate mediilor defavorizate, în timp ce doar 6% sunt dedicate sănătății.
  • Peste 5% dintre proiecte sunt dezvoltate de companii pentru combaterea schimbărilor climatice şi dezvoltarea sustenabilităţii oraşelor.

Bucureşti, 18 octombrie 2023:  The Azores Sustainability & CSR Services, lider pe piaţă în Romania privind analizele de sustenabilitate şi CSR, lansează a cincea ediţie a Community Index, cel mai complex ranking al proiectelor de investiţii în comunităţile din România, structurat pe 19 categorii.

Piaţa de investiţii şi donaţii în sprijinul comunităţilor a crescut în ultimii ani şi se ridică la peste 80 milioane euro anual, în principal pentru proiecte de educaţie pentru elevi (9.4%, o usoară creștere de 1% față de 2022), sănătate (6%, în scadere față de anul trecut) sau medii defavorizate (23%, în creștere cu 5% față de 2022). Un alt domeniu de interes pentru companii este Artă/Cultură, 10% dintre proiecte fiind dezvoltate în această direcţie, în creștere față de 9.2% în 2022. Totuşi, 4% dintre proiectele derulate de companiile din România sunt destinate combaterii schimbărilor climatice, în scadere cu 1% versus 2022, iar 1.5% dintre proiecte sunt în direcţia oraşe sustenabile, în scădere față de 4.4% în 2022.

Indexul îşi propune să fie un instrument util pentru profesioniştii din domeniu pentru a-i ajuta să ia decizii mai bine informate privind viitoarele investiţii în comunităţi. De asemenea, scorecard-ul Community Index, care are 46 de indicatori, poate servi drept un checklist pentru a analiza gradul de complexitate şi de performanţă al unui proiect.

“Prin acest index ne dorim să oferim mai multă vizibilitate pentru proiectele și programele care se dezvoltă în România pentru comunități și să le structuram în funcție de cele mai importante direcții. Ne dorim ca rezultatele obținute să fie un instrument de benchmarking util pentru companiile care caută noi idei de investiții. Sperăm, de asemenea, ca felul în care am structurat informația să ajute la o înțelegere mai profundă a contextului local și național.” – declară Alina Liciu, Managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services.

Printre principalele trenduri evidenţiate în urma analizei, menţionăm o creştere a nivelului de transparenţă privind rezultatele şi impactul proiectelor sau programelor de CSR. De asemenea, companiile încep să alinieze mai bine strategia de Sustenabilitate / CSR la specificul industriei şi la strategia de business. În ceea ce priveşte angajaţii, aceştia sunt tot mai dornici de a ajuta comunităţile şi apreciază companiile care le oferă oportunitatea de a se implica voluntar în proiecte. Un alt trend observat este faptul că există un interes crescut privind obiectivele pe termen lung: companiile pun mai mult accent pe a genera impact pe mai mulţi ani şi a evita crearea unei dependenţe a comunităţii – se concentrează pe dezvoltarea unor abilităţi sau a unei infrastructuri care să ramană în comunitate chiar şi după ce o companie îşi redirecționează investiția către alte proiecte.

Printre proiectele care au obținut Gold Recognition, menționăm proiectul educațional Lifelab dezvoltat de BCR, FabLab & Asociația Edupedu, la categoria Educație financiară – prin participarea în acest program, elevii învață noțiuni de educație financiară și exersează planificarea și munca în echipă. La categoria Implicarea angajaților, Programul de Sustenabilitate Personală (PSP) Auchan a fost construit sub formă unui demers de mobilizare a angajaților de a se implica activ în proiecte de susținere a comunităților locale. La categoria Reduce, Reuse, Recycle – Banca Transilvania și Ateliere Fără Frontiere au dezvoltat proiectul Remesh și luptă pentru inserția socială și profesională a persoanelor vulnerabile și marginalizate. Împreună în Slujba Binelui, proiect dezvoltat de Secom Healthcare Group prin care au fost susținute mai multe inițiative din domeniul sănătății, a primit de asemenea Gold Recognition la categoria Sănătate.

Anul 2023 vine cu o nouă distincție Community Index: pentru fiecare categorie în parte propunem distincția The One to Watch – o recunoaștere specială pentru a evidenția originalitatea și inovația proiectelor care stabilesc un trend important pentru următorii ani în domeniul lor. Printre proiectele menționate la această categorie au fost YOXO Forest – Prima pădure digitală devenită realitate, 100 de idei de business pentru România – PENNY România sau Încrederea în sine se învață în școală – Oxygen. 

Community Index analizează anual peste 800 de proiecte din România, derulate în perioada ianuarie – decembrie. Rankingul este o parte componentă a Romania CST Index (Corporate Sustainability & Transparency Index), care evaluează informaţiile publicate de companii în rapoartele de sustenabilitate. Principalele obiective ale Community Index sunt de a structura toate aceste proiecte într-o baza de date şi a analiza modul în care acestea se aliniază la cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD).

Puteţi regăsi mai multe detalii accesând următoarul link: https://communityindex.ro/community-index-2023/

Raiffeisen Bank România publică cel de-al 14 lea raport de sustenabilitate, ce reconfirmă angajamentul pentru un viitor sustenabil

  • Peste 1,3 milioane de euro investiți pentru susținerea comunităților
  • 40% din investițiile în comunități au fost alocate programelor educaționale
  • Investițiile comunitare urmează 5 direcții strategice: educație, artă și cultură, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos și inovație.
  • 673 mil. euro este valoarea nominală cumulată din obligațiuni verzi și de sustenabilitate în ultimii doi ani
  • Portofoliul de produse verzi pentru clienți corporate a crescut cu 26%
  • Împrumuturi sustenabile în valoare totală de 500,5 mil. euro
  • Investiții în digitalizare și echipamente eficiente energetic pentru reducerea consumului de resurse

București, 26 iulie 2023 | Pentru al 14-lea an consecutiv, Raiffeisen Bank România publică Raportul de Sustenabilitate, în care prezintă informații despre performanța non-financiară a companiei și impactul economic, social și de mediu în anul 2022. Rezultatele din ultimul an indică o consolidare a rolului de facilitator al băncii în tranziția către economia verde și o comunitate sustenabilă, prin creșterea resurselor pentru investiții care stimulează dezvoltarea unui model economic durabil.

”Suntem dedicați misiunii pentru un viitor sustenabil și facem pionerat în domeniul nostru. Lansarea celui mai recent raport de sustenabilitate ne reconfirmă angajamentul pentru un viitor sustenabil, pentru bun echilibru între activitatea economică profitabilă și grija față de mediu și comunitățile din care facem parte. Suntem unul dintre pionierii raportării de sustenabilitate și, de peste 14 ani, prezentăm, anual, rezultatele noastre non-financiare. Suntem atenți la impactul social și de mediu pe care-l generăm, atât prin modul în care operăm, cât și prin mobilizarea resurselor către proiecte care vizează creşterea durabilă şi favorabilă incluziunii, atenuarea schimbărilor climatice și consolidarea educației, precum și a stabilităţii financiare.” – Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank România. 

Banking responsabil

Valoarea totală a portofoliului de produse verzi pentru clienții corporate este de 435 milioane de euro, cu 26% mai mult decât în 2021. Raiffeisen Bank este prima bancă din România care le-a oferit clienţilor persoane fizice un credit ipotecar verde pentru achiziţionarea de case verzi, certificate de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi. În 2022, peste 50% dintre creditele ipotecare au fost acordate finanțării imobilelor cu performanță energetică clasa A.

Pentru clienţii IMM-uri, Raiffeisen Bank oferă credite durabile dedicate pentru implementarea de practici sustenabile și achiziționarea de echipamente eficiente energetic.

În 2022, valoarea totală a sumei alocate împrumuturilor sustenabile acordate de Raiffeisen Bank s-a ridicat la 500,5 milioane de euro.

În 2021, poziția de pionierat a băncii în domeniul finanțării sustenabile a fost marcată prin emiterea primelor obligațiuni verzi pe piața de capital din România. În 2022, Raiffeisen Bank a continuat să inoveze prin emiterea primelor obligațiuni de sustenabilitate de pe piața românească. În cei doi ani, banca a emis, în total, 6 obligațiuni, cu o valoare nominală cumulată de 673 mil. euro. Impactul de mediu prin emisiunile de obligațiuni verzi măsoară 17.635 tone CO2 economisite anual prin portofoliul de credite verzi (clădiri verzi, transport ecologic și energie regenerabilă) și 18.000 MWh – producția anuală de energie electrică din energie solară fotovoltaică.

Impactul social măsoară finanțarea a 1.700 IMM-uri în regiuni subdezvoltate care au creat locuri de muncă pentru 28.489 de persoane.

Implicare în comunitate

Raiffeisen Bank România a investit, conform metodologiei dezvoltate de London Benchmarking Group, 1,3 milioane de euro pentru susținerea proiectelor dedicate comunităților. Programele de educație au beneficiat de 40% din această sumă.

În 2022, 9.223 de clienți Raiffeisen Bank au donat peste 2 milioane de lei prin Direct Debit. Totodată, voluntariatul rămâne o resursă cheie pe care angajații băncii o investesc în comunitățile lor.

De 13 ani, Raiffeisen Bank, împreună cu Junior Achievement România, oferă cursuri de educație financiară pentru elevi de școală primară și liceu, cu lecții adaptate în funcție de vârsta elevilor. În 2022, au participat peste 40.000 de elevi din peste 900 de unități de învățământ.

Din 2018, Raiffeisen Bank dezvoltă platforma Money Bistro, clasată în topul programelor de educație financiară și desemnată cel mai bun proiect de comunicare digital în categoria “Finante” la Digital Communication Awards 2019 la Berlin. Pentru a-i încuraja pe români să folosească serviciile digitale bancare, Raiffeisen Bank a lansat în 2022 ediția SMART a programului de educație financiară Money Bistro.

În 2022, Raiffeisen a lansat Planeta R, primul podcast corporate despre sustenabilitate din România. Podcastul servește drept sursă educațională de sustenabilitate, având ca scop creșterea gradului de conștientizare și aprofundarea înțelegerii subiectelor legate de sustenabilitate.

Banking pentru oamenii și comunitățile noastre

În cursul anului 2022, 4.360 de angajați ai Raiffeisen Bank au participat la cel puțin un curs de pregătire profesională, iar numărul mediu de ore de training per angajat a fost de 40,56. Totodată, 440 de angajați au parcurs cel puțin un modul din cursul de ESG disponibil pe platforma de e-Learning a băncii.

În 2022, Raiffeisen Bank România a investit peste 1,6 miloane de lei pentru înlocuirea echipamentelor de climatizare, iar în intervalul 2020 – 2022, 4,1 milioane de lei au fost investiți pentru înlocuirea corpurilor de iluminat florescente cu panouri LED în toate agențiile băncii. Printre măsurile pentru reducerea impactului negativ asupra mediului natural se numără și  utilizarea de energie electrică provenită din resurse regenerabile (33,26% din totalul energiei electrice consumate) si achiziționarea de autovehicule cu emisii reduse de gaze cu efect de seră.

Măsurile luate în strategia de digitalizare au dus la o reducere a consumului de hârtie cu 24% comparativ cu 2021. La nivelul Raiffeisen România, în 2022, au fost calculate emisiile, din Scope 1 și Scope 2 pe baza Greenhouse Gas Protocol Corporate Standard.

Raportul de Sustenabilitate al Raiffeisen Bank România pentru 2022 poate fi consultat integral aici.

Despre Raportul de Sustenabilitate

Raportul de sustenabilitate pentru anul 2022 este realizat în concordanță cu standarde voluntare internationale de raportare: metodologia London Benchmarking Group (LBG), care detaliază investițiile băncii în comunitate și impactul băncii în societate, precum și metodologia Global Reporting Initiative (GRI), cel mai utilizat standard la nivel internațional pentru raportarea de sustenabilitate, care oferă informații detaliate despre activitatea operaționala a băncii. Raportul respectă prevederile legale naționale: Ordinul Băncii Naționale a României nr. 7/2016 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice 3.456/2018.

Despre Raiffeisen Bank România

Raiffeisen Bank, bancă universală de top, activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani, deservind peste 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.908 de angajați în 291 de unități, 1123 ATM&MFM și 28.100 POS-uri.   www.raiffeisen.ro

Tony’s Chocolonely Sets a Blueprint for Impact Companies with New Legal Structure

Three Mission Guardians are appointed to watch over Tony’s Mission.

Author: Maria-Antoanela Ioniță – Sustainability Communications Specialist

The chocolate industry in which Tony’s Chocolonely operates is one historically riddled with human rights and labor rights abuses. When Tony launched, it made it its mission to break the chains of child labor and slavery in the cocoa supply chain. Recently, they made one further step towards preserving this mission for the foreseeable future.

Through a brand-new governing structure, Tony’s Mission Lock, the company aims to safeguard its purpose. As long as the company exists, the mission, core values, and the 5 Sourcing Principles will not be amended without approval from the new governing structure.

Tony’s Mission Lock will be represented by three Mission Guardians, with strong track records in social impact and sustainability:

“I’ve learnt from my own experience that — even when we create companies with the highest aspirations in mission — times change, people change, new people come in, and organisations change, too. So, historically, no mission is guaranteed. I hope we can serve as advocates for all people and communities around the world that are served and supported by Tony’s 5 Sourcing Principles. Like anything new and unproven, we will learn along the way. But I also hope our approach can become a model for other purpose-driven brands,” says Seth Goldman in the press release.

Setting an example for impact companies

Tony’s Chocolonely has been making chocolate with a mission since 2005. They have since obtained B Corp and Fairtrade certifications and have developed an internal set of sustainable sourcing principles.

The brand sets an example by establishing direct, long-term relationships with cocoa farmers in Ghana and Côte d’Ivoire, paying them higher prices, and collaborating to tackle the root causes of modern slavery and child labor. Their 5 Sourcing Principles provide tangible solutions to the complex issue of poverty in cocoa production:

  1. Sourcing fully traceable beans
  2. Paying farmers a fair income
  3. Supporting and empowering farmers through cooperative partnerships
  4. Committing to long-term relationships
  5. Providing training to enhance farmers’ productivity and agricultural knowledge.

To enhance collaboration and accountability, Tony’s has granted its three Mission Guardians access to a set of tools to be utilised when they suspect a significant breach of the company’s mission-related responsibilities. Anyone can anonymously report such concerns to the Mission Guardians via contact@tonysmissionlock.org.

In cases where these issues remain unresolved, the Mission Guardians have the authority to escalate their concerns publicly. They can publish their concerns in Tony’s annual FAIR report, place full-page newspaper advertisements in major markets where Tony’s operates, and ultimately, refer the matter for legal investigation and arbitration at the Enterprise Chamber of the Court of Appeal in Amsterdam.

Tony hopes that this innovative approach will inspire other impact brands to adopt similar measures and embed their impact models at the core of their business permanently and independently of their shareholder structure. To support this, Tony will make the full details of Tony’s Mission Lock’s structure available as an open-source resource.

The formation document for the structure is officially signed by Lamont and the Mission Guardians during Tony’s FAIR event in Amsterdam on June 8, 2023. They will engage in a live Q&A session to discuss the significance of this evolution of a Mission Lock, both for Tony’s and other impact companies.

Photo credit: Tony’s Facebook Page

ROMANIA CST INDEX, ediţia a VII-a: Ranking-ul sustenabilității corporative anunță rezultatele din 2022

Agenția The Azores Sustainability & CSR Services a lansat a șaptea ediție a ranking-ului Romania Corporate Sustainability & Transparency Index (CST INDEX), în trecut denumit Romania CSR Index, cea mai importantă evaluare a domeniului sustenabilității și responsabilităţii corporative din România.

Rezultatele ranking-ului au fost anunțate în cadrul celei de-a șaptea ediții a evenimentului Best Practices in Corporate Sustainability, organizat în Bucureşti la Grand Hotel Continental, sub sloganul Sustainability is Unstoppable. So are you!

Ce este ROMANIA CST INDEX?

Romania Corporate Sustainability & Transparency Index (ROMANIA CST INDEX) este o analiză complexă, unică în România, prin care sunt evaluați indicatorii de sustenabilitate ai companiilor din perspectiva nivelului de performanță și transparență în domenii precum schimbări climatice, politici privind diversitatea și anticorupția, responsabilitatea față de angajați, marketing responsabil sau lanț valoric.

Pentru realizarea acestui index au fost analizate peste 750 de companii, mai exact companiile din România care au peste 500 de angajaţi, dar și alte companii mai mici care au publicat rapoarte de sustenabilitate. La momentul anunţării rezultatelor, în Romania se publicaseră puţin peste 60 de rapoarte de sustenabilitate, aferente anului 2021. Companiile care nu au raport de sustenabilitate publică în general informaţii despre standardele ISO referitoare la mediu şi sistemul de management al sănătății și siguranței în muncă, politica privind diversitatea şi anticorupţia.

Care este metodologia care stă la baza ROMANIA CST INDEX?

Evaluarea din spatele ranking-ului ROMANIA CST INDEX 2022 pornește de la un scorecard cu 10 categorii și 78 de indicatori de sustenabilitate care se referă atât la strategia și obiectivele de sustenabilitate, cât și la impactul companiilor din punct de vedere economic, de mediu și social. Punctajul final al fiecărei companii se calculează în funcție de ponderi specifice industriei din care fac parte companiile respective.

Sunt evaluate informațiile publicate de companii în rapoartele de sustenabilitate, în declarațiile nefinanciare sau pe website-urile corporate, raportate pentru anul financiar 2021, în limba română.

Scorecard-ul este un instrument de evaluare aliniat la cele mai importante standarde sau referințe internaționale din domeniul sustenabilității corporative și responsabilității sociale: Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (ODD); Directiva 2014/95/UE & The Proposal for a Corporate Sustainability Reporting Directive (CSRD); GRI Sustainability Reporting Standards (GRI Standards); CDP (Carbon Disclosure Project) şi Business for Societal Impact (formerly known as LBG).

Care sunt obiectivele analizei?

Ranking-ul își propune să fie un instrument util atât pentru mediul privat, cât și pentru autorități, ONG-uri sau diverse comunități. Rezultatele index-ului pot fi utilizate pentru elaborarea unui roadmap care să ajute la creșterea performanței privind sustenabilitatea corporativă, pentru benchmarking la nivel de industrie sau top performers, sau pentru asigurarea alinierii strategiei corporative la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

“Companiile încep să îşi ridice nivelul de transparenţă privind multe aspecte, în special emisiile de gaze cu efect de sera, dar şi informaţii despre politica de remunerare sau transparenţă în ceea ce priveşte amenzile primite referitoare la corupţie, discriminare, domeniul socio-economic sau amenzile de mediu. La finalul lunii noiembrie 2022, Consiliul European a dat undă verde noii Directive privind Raportarea Sustenabilităţii Corporative (CSRD). CSRD introduce cerințe de raportare mai detaliate privind procesul de materialitate, obiectivele şi progresul înregistrat, şi mai multe aspecte ce ţin de impactul de mediu, social şi economic. Mă aştept ca această directivă să aibă un impact major privind raportarea de sustenabilitate şi va ridica nivelul de transparenţă şi performanţă considerabil pentru un numar foarte mare de companii.” explică Alina Liciu, Managing Partner The Azores.

Companiile care au primit distincții în ROMANIA CST INDEX 2021:

Gold Level Recognition: Kaufland România, Coca-Cola HBC România, CEZ România, Raiffeisen Bank, HeidelbergCement România, Banca Transilvania, Greenpoint, Autonom, Romstal, Telekom România, Lidl România, Romgaz şi PENNY România.

Silver Level Recognition: Secom, Teraplast.

Bronze Level Recognition: Transelectrica, Groupama, Profi Romania.

Best Practices in Corporate Sustainability: evenimentul în cadrul căruia au fost lansate rezultatele ROMANIA CST INDEX 2022

Agenția The Azores organizează anual un eveniment pentru lansarea rezultatelor index-ului și pentru a evidenția cele mai bune practici din domeniul sustenabilității și al investițiilor în comunități, și a contura noi tendințe în sustenabilitate.

Profesionişti de top de la nivel internațional și jucători importanți din domeniul sustenabilității din România au relevat noi perspective despre modul în care o companie poate să obţină cele mai bune rezultate în urma investiţiei în sustenabilitate şi în comunităţi:

Speakerii evenimentului, reprezentanţi ai unor companii cu rezultate foarte bune în domeniul sustenabilităţii corporative, au fost:

Ioana Voinescu, Coordonator ESG Taskforce, BCR

Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România

Valer Hancaș, Corporate Affairs & Communication Director, Kaufland România & Moldova

Andreea Ghiocel, Reporting Division Manager, The CSR Agency

Cristian Lazăr, Managing Partner, GreenPoint Management

Irina Ionescu, Director of External Affairs, Novo Nordisk

Karina Mereuţă, Co-Founder I Outreach & Partnerships, Fructify Network

Special guest: Anita Longley, Board-level sustainability professional, former Chair ICRS – Speaker Session powered by Coca-Cola HBC România

Alina Liciu – Managing Partner, The Azores Sustainability & CSR Services.

Moderatorul evenimentului a fost Victor Georgescu – Founder, LifeHax.

Partenerii care au susținut evenimentul Best Practices in Corporate Sustainability au fost: Coca-Cola HBC România, Banca Comercială Română, Transelectrica, Romgaz, GreenPoint Management și Fructify Network.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul agenţiei: www.sustainabilityindex.ro