- Peste 1,3 milioane de euro investiți pentru susținerea comunităților
- 40% din investițiile în comunități au fost alocate programelor educaționale
- Investițiile comunitare urmează 5 direcții strategice: educație, artă și cultură, ecologie urbană, sport ca stil de viață sănătos și inovație.
- 673 mil. euro este valoarea nominală cumulată din obligațiuni verzi și de sustenabilitate în ultimii doi ani
- Portofoliul de produse verzi pentru clienți corporate a crescut cu 26%
- Împrumuturi sustenabile în valoare totală de 500,5 mil. euro
- Investiții în digitalizare și echipamente eficiente energetic pentru reducerea consumului de resurse
București, 26 iulie 2023 | Pentru al 14-lea an consecutiv, Raiffeisen Bank România publică Raportul de Sustenabilitate, în care prezintă informații despre performanța non-financiară a companiei și impactul economic, social și de mediu în anul 2022. Rezultatele din ultimul an indică o consolidare a rolului de facilitator al băncii în tranziția către economia verde și o comunitate sustenabilă, prin creșterea resurselor pentru investiții care stimulează dezvoltarea unui model economic durabil.
”Suntem dedicați misiunii pentru un viitor sustenabil și facem pionerat în domeniul nostru. Lansarea celui mai recent raport de sustenabilitate ne reconfirmă angajamentul pentru un viitor sustenabil, pentru bun echilibru între activitatea economică profitabilă și grija față de mediu și comunitățile din care facem parte. Suntem unul dintre pionierii raportării de sustenabilitate și, de peste 14 ani, prezentăm, anual, rezultatele noastre non-financiare. Suntem atenți la impactul social și de mediu pe care-l generăm, atât prin modul în care operăm, cât și prin mobilizarea resurselor către proiecte care vizează creşterea durabilă şi favorabilă incluziunii, atenuarea schimbărilor climatice și consolidarea educației, precum și a stabilităţii financiare.” – Zdenek Romanek, Președinte & CEO, Raiffeisen Bank România.
Banking responsabil
Valoarea totală a portofoliului de produse verzi pentru clienții corporate este de 435 milioane de euro, cu 26% mai mult decât în 2021. Raiffeisen Bank este prima bancă din România care le-a oferit clienţilor persoane fizice un credit ipotecar verde pentru achiziţionarea de case verzi, certificate de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi. În 2022, peste 50% dintre creditele ipotecare au fost acordate finanțării imobilelor cu performanță energetică clasa A.
Pentru clienţii IMM-uri, Raiffeisen Bank oferă credite durabile dedicate pentru implementarea de practici sustenabile și achiziționarea de echipamente eficiente energetic.
În 2022, valoarea totală a sumei alocate împrumuturilor sustenabile acordate de Raiffeisen Bank s-a ridicat la 500,5 milioane de euro.
În 2021, poziția de pionierat a băncii în domeniul finanțării sustenabile a fost marcată prin emiterea primelor obligațiuni verzi pe piața de capital din România. În 2022, Raiffeisen Bank a continuat să inoveze prin emiterea primelor obligațiuni de sustenabilitate de pe piața românească. În cei doi ani, banca a emis, în total, 6 obligațiuni, cu o valoare nominală cumulată de 673 mil. euro. Impactul de mediu prin emisiunile de obligațiuni verzi măsoară 17.635 tone CO2 economisite anual prin portofoliul de credite verzi (clădiri verzi, transport ecologic și energie regenerabilă) și 18.000 MWh – producția anuală de energie electrică din energie solară fotovoltaică.
Impactul social măsoară finanțarea a 1.700 IMM-uri în regiuni subdezvoltate care au creat locuri de muncă pentru 28.489 de persoane.
Implicare în comunitate
Raiffeisen Bank România a investit, conform metodologiei dezvoltate de London Benchmarking Group, 1,3 milioane de euro pentru susținerea proiectelor dedicate comunităților. Programele de educație au beneficiat de 40% din această sumă.
În 2022, 9.223 de clienți Raiffeisen Bank au donat peste 2 milioane de lei prin Direct Debit. Totodată, voluntariatul rămâne o resursă cheie pe care angajații băncii o investesc în comunitățile lor.
De 13 ani, Raiffeisen Bank, împreună cu Junior Achievement România, oferă cursuri de educație financiară pentru elevi de școală primară și liceu, cu lecții adaptate în funcție de vârsta elevilor. În 2022, au participat peste 40.000 de elevi din peste 900 de unități de învățământ.
Din 2018, Raiffeisen Bank dezvoltă platforma Money Bistro, clasată în topul programelor de educație financiară și desemnată cel mai bun proiect de comunicare digital în categoria “Finante” la Digital Communication Awards 2019 la Berlin. Pentru a-i încuraja pe români să folosească serviciile digitale bancare, Raiffeisen Bank a lansat în 2022 ediția SMART a programului de educație financiară Money Bistro.
În 2022, Raiffeisen a lansat Planeta R, primul podcast corporate despre sustenabilitate din România. Podcastul servește drept sursă educațională de sustenabilitate, având ca scop creșterea gradului de conștientizare și aprofundarea înțelegerii subiectelor legate de sustenabilitate.
Banking pentru oamenii și comunitățile noastre
În cursul anului 2022, 4.360 de angajați ai Raiffeisen Bank au participat la cel puțin un curs de pregătire profesională, iar numărul mediu de ore de training per angajat a fost de 40,56. Totodată, 440 de angajați au parcurs cel puțin un modul din cursul de ESG disponibil pe platforma de e-Learning a băncii.
În 2022, Raiffeisen Bank România a investit peste 1,6 miloane de lei pentru înlocuirea echipamentelor de climatizare, iar în intervalul 2020 – 2022, 4,1 milioane de lei au fost investiți pentru înlocuirea corpurilor de iluminat florescente cu panouri LED în toate agențiile băncii. Printre măsurile pentru reducerea impactului negativ asupra mediului natural se numără și utilizarea de energie electrică provenită din resurse regenerabile (33,26% din totalul energiei electrice consumate) si achiziționarea de autovehicule cu emisii reduse de gaze cu efect de seră.
Măsurile luate în strategia de digitalizare au dus la o reducere a consumului de hârtie cu 24% comparativ cu 2021. La nivelul Raiffeisen România, în 2022, au fost calculate emisiile, din Scope 1 și Scope 2 pe baza Greenhouse Gas Protocol Corporate Standard.
Raportul de Sustenabilitate al Raiffeisen Bank România pentru 2022 poate fi consultat integral aici.
Despre Raportul de Sustenabilitate
Raportul de sustenabilitate pentru anul 2022 este realizat în concordanță cu standarde voluntare internationale de raportare: metodologia London Benchmarking Group (LBG), care detaliază investițiile băncii în comunitate și impactul băncii în societate, precum și metodologia Global Reporting Initiative (GRI), cel mai utilizat standard la nivel internațional pentru raportarea de sustenabilitate, care oferă informații detaliate despre activitatea operaționala a băncii. Raportul respectă prevederile legale naționale: Ordinul Băncii Naționale a României nr. 7/2016 și Ordinul Ministerului Finanțelor Publice 3.456/2018.
Despre Raiffeisen Bank România
Raiffeisen Bank, bancă universală de top, activează pe piața bancară din România de peste 25 de ani, deservind peste 2,3 milioane de clienți, persoane fizice și juridice. Banca are 4.908 de angajați în 291 de unități, 1123 ATM&MFM și 28.100 POS-uri. www.raiffeisen.ro