CTRL + ART + RECYCLE – un proiect manifest al Asociației ENVIRON

Într-o eră în care progresul tehnologic lasă în urmă milioane de tone de deșeuri electronice, iar reciclarea nu ar mai trebui sa fie o alegere, ci o responsabilitate, Asociația ENVIRON lansează campania CTRL + ART + RECYCLE – un proiect-manifest tradus într-o colecție de tricouri, inspirate din relația oamenilor cu tehnologia, care ne provoacă să fim mai constienți de impactul pe care noi îl avem asupra lumii.

Un mesaj care trebuie purtat cu mândrie și transmis mai departe: CTRL YOUR IMPACT

Environ Artworks este o colecție de tricouri unisex, în ediție limitată, făcută în colaborare cu Molecule-F.com – platforma online dedicată promovării și comercializării creațiilor designerilor români de modă. Colecția include 4 modele, 40 de bucăți din fiecare model, fiecare piesă fiind numerotată și irepetabilă, sigilată într-un can și reprezintă un simbol al responsabilității pe care o avem față de viitor. Aceste tricouri nu sunt doar articole vestimentare, ci un statement vizual, un angajament că fiecare alegere a noastră lasă o amprentă definitivă.

„Nu este despre modă. Este despre conștientizare și asumare. Despre responsabilitatea pe care o avem față de ceea ce lăsăm în urmă. Despre cum transformăm resursele finite în oportunități infinite.”, a declarat Roxana Puia, Director de Marketing Asociația ENVIRON.

Unde ajunge tehnologia pe care nu o mai folosim?

În fiecare an, peste 62 de milioane de tone de deșeuri electronice sunt generate la nivel global, iar doar o fracțiune dintre acestea sunt reciclate. În România, în 2022, s-au pus pe piață aproximativ 340.000 de tone de echipamente electrice și electronice, dar rata de colectare a fost de doar 45,4%. În 2024, Asociația ENVIRON a reușit să atingă o rată de 67,55%, colectând peste 39.191 de tone de deșeuri electrice. Acest progres demonstrează că schimbarea este posibilă, dar este nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi.

Poartă schimbarea. Distribuie mesajul.

Fiecare tricou din colecția Environ Artworks este o invitație de a purta și transmite mai departe un mesaj esențial: reciclarea este o alegere conștientă, nu o obligație. Este o formă de implicare activă în construirea unui viitor sustenabil.

Mai mult decât atât, profitul obținut din vânzarea tricourilor va fi redirecționat către un proiect din sfera de interes complementară a DEEE, detalii suplimentare urmând să fie anunțate pe Molecule-F.com și pe canalele social media ale Asociației ENVIRON.

Fii parte din schimbare. Poartă mesajul.

Colecția Environ Artworks este disponibilă exclusiv pe Molecule-F.com. Fără reeditări. Fără compromisuri. Doar un mesaj puternic, care trebuie transmis cu mândrie și răspândit cu responsabilitate: CTRL YOUR IMPACT. MAKE SOME ART. RECYCLE THE E-WASTE.

The Storyalist

Despre Asociația ENVIRON

De peste 18 ani, Asociația ENVIRON preia responsabilitatea producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice, asigurând colectarea și reciclarea acestora la finalul ciclului de viață. Prin campanii educaționale și proiecte inovatoare, ENVIRON contribuie la schimbarea mentalității privind reciclarea și protecția mediului.

Community Index Magazine, anuarul bilingv dedicat investițiilor în comunități din România, marchează șase ani de impact și inspirație

Community Index Magazine, anuarul bilingv dedicat investițiilor în comunități din România, marchează șase ani de impact și inspirație

  • Agenția The Azores Sustainability & CSR Services anunță lansarea celei de-a șasea ediții a Community Index Magazine, un anuar de referință în domeniul sustenabilității și al investițiilor în comunități. Publicația este singura revistă bilingvă în format print dedicată sustenabilității din România, incluzând rezultatele ranking-ului Community Index 2024, interviuri exclusive cu lideri internaționali și locali, studii de caz ale unor proiecte de impact și analize asupra tendințelor din domeniul CSR.
  • În premieră, cititorii se pot bucura de interviuri cu“sustainability thought leaders” recunoscuți din Belgia, Noua Zeelandă, SUA, Franța, Elveția, Marea Britanie, Canada și Emiratele Arabe Unite. 
  • Ediția din acest an își propune să inspire și să educe prin povești care conturează un viitor sustenabil. Revista pune în prim-plan bunele practici implementate atât la nivel național, cât și internațional, fiind un ghid valoros pentru profesioniști, companii, ONG-uri și instituții publice care doresc să contribuie activ la dezvoltarea sustenabilă a comunităților.

Community Index Magazine: inspirație și know-how de calitate pentru un mindset sustenabil

Ajuns la cea de-a șasea ediție, anuarul conține rezultatele unei analize a peste 850 de proiecte evaluate, 116 pagini de know-how, 153 de distincții acordate pentru excelență în CSR, 21 de categorii care reflectă prioritățile investițiilor în comunități, 11 studii de caz ale unor campanii cu impact semnificativ, 8 interviuri exclusive cu experți internaționali, 4 interviuri cu lideri locali, articole dedicate tendințelor și strategiilor de sustenabilitate, fiind disponibil în română cât și engleză. Publicația poate fi deosebit de utilă nu doar pentru profesioniștii din domeniu, ci și pentru membrii comunităților, ONG-uri, universități, agenții de PR/comunicare și autorități.

Ediția în format flibook poate fi citită integral aici.

Ce tip de conținut regăsesc cititorii în ediția 2024?

Ediția a șasea aduce interviuri exclusive cu lideri recunoscuți la nivel internațional, care explorează soluții inovatoare pentru un viitor sustenabil. Printre temele centrale discutate se numără heliotropic leadership, mindfulness în neuroștiințe, justiție climatică, conservarea biodiversității, teoria “triple bottom line”, diversitate și incluziune, viitorul educației și impactul AI, drepturile copiilor și cultivarea wellbeing-ului în cadrul companiilor:

  • Lead Interview: John Elkington – The Godfather of Sustainability, Founder & Chief Pollinator, Volans, Author of Green Swans
  • HRH Princess Esmeralda of Belgium – Journalist; Author; Activist; Documentary Filmmaker; Chair of Friendship Belgium; Honorary President, CARE Belgium; WWF Ambassador
  • Steven Laureys – Author of The No-Nonsense Meditation Book; Professor of Neurology and Neuroscience; Director, GIGA Consciousness, University of Liège; Research Director, CERVO Brain Research Centre
  • Sagarika Sriram – Founder, Kids4abetterworld; Champion of Children’s Environmental Rights; Climate Pioneer in the BBC100 Women List 2023; UN Advisor, Committee on the Rights of the Child
  • Frances Valintine – Author of Future You; Education Futurist; Companion of the New Zealand Order of Merit; Founder & CEO of academyEX (Mind Lab, Tech Futures Lab, Earth Futures Lab & academyEX.com)
  • Kim Cameron – Author of Positively Energizing Leadership; Co-Founder, Center for Positive Organizations, University of Michigan; William Russell Kelley Professor Emeritus, Ross School of Business
  • Andreea D. Vanacker – Author, The Human Growth Code, TED Speaker; Joy and Purpose Expert; Brain Tumor Survivor; Podcast Host, One Million Years of Joy
  • Antoinette Vermilye – Co-Founder, Gallifrey Foundation; SHE Changes Climate

De asemenea, revista include interviuri cu CEOs și lideri din România sau studii de caz ale unor companii și ONG-uri considerate benchmark în sustenabilitate, precum:

  • Marco Hößl, Kaufland România & Republica Moldova
  • Bogdan Ivănel, Code for Romania
  • Corina Dospinoiu-Imre, Auchan Retail România
  • Alina Chifan, EGGER România
  • Alexandru Mureșan, Renergia
  • Povestea A.L.E.G., Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen
  • Oana Filip, Lipici în Comunitate
  • Sabina Mihăilescu, Între Vecini

„Nu este de ajuns să fii bine intenționat, este important ca resursele pe care o companie le are la dispoziție să fie folosite cât mai eficient și să se pună accent pe sustenabilitatea proiectelor.  Este despre a face lucrurile corect. Astfel încât, atunci când se retrage sprijinul companiilor, comunitatea să poată să își continue dezvoltarea și să se auto-susțină. Liderii CSR au puterea de a influența schimbări pozitive în societate și de a crea un viitor sustenabil pentru toate părțile interesate.”, declară Alina Liciu, Managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services.

„Studiul Gallup Global Leadership Report 2025 arată că principalul lucru de care oamenii au nevoie de la lideri este speranța, alături de încredere, compasiune și stabilitate. Aceste valori sunt universale, indiferent de țară sau cultură, și cred că ne arată că sustenabilitatea nu este doar un concept, ci o dorință colectivă: de a trăi într-o lume mai blândă. În ultimii șase ani, prin Community Index Magazine, ne-am propus să aducem în prim-plan nu doar povești care inspiră, ci exemple reale de oameni care transformă această inspirație în acțiune. Credem că acum, mai mult ca niciodată, e vital să fim curioși, să privim dincolo de granițele noastre, să înțelegem ce funcționează la nivel global și să adaptăm inteligent aceste idei în comunitățile noastre.” (Ioana Marin, Sustainability Editor & Storytelling Consultant, Founder, Inspirators)

Ce este rankingul Community Index?

Community Index este primul și singurul index al proiectelor corporate de investiții în comunități din România, lansat în 2019. Ranking-ul reprezintă cea mai mare bază de date de CSR din România și un instrument de analiză esențial pentru companii, autorități și comunități atunci când iau decizii de investiție. Indexul este parte a Romania CST Index (în trecut Romania CSR Index), cea mai importantă analiză privind performanța și transparența sustenabilității corporative în România, lansat în 2016. Proiectele incluse în Community Index sunt evaluate conform unor standarde internaționale recunoscute și grupate în 21 de categorii, reflectând domenii esențiale precum educație, sănătate, mediu, orașe sustenabile și incluziune socială.

Principalele trenduri identificate în analiza Community Index 2024

Piața de investiții și donații în comunități depășește 100 de milioane de euro anual în România. Domeniile de interes pentru companii includ:

Educație pentru elevi – 7.3% (în scădere față de 9.4% în 2023)
Sănătate – 7.3% (în creștere față de 6% în 2023)
Mediile defavorizate – 13.5% (în scădere față de 23% în 2023)
Artă & Cultură – 6.5% (în scădere față de 10% în 2023)
Orașe sustenabile – 4% (în creștere față de 1.5% în 2023)
Combaterea schimbărilor climatice – doar 2% dintre proiecte, în scădere față de 4% în 2023

În plus, ediția 2024 introduce noi categorii, precum Educație & Dezvoltare personală și Granturi, reflectând tendințele emergente din CSR.

Unde puteți găsi anuarul Community Index Magazine?

Community Index Magazine este disponibil atât în format print, cât și online.

Versiunea digitală poate fi accesată aici.
Ediția tipărită poate fi găsită la locațiile de distribuție indoor ale SPIN Media (în limita disponibilității) sau comandată de pe site-ul communityindex.ro

Despre The Azores Sustainability & CSR Services

Agenţie de consultanță, înființată în 2013, cu scopul de a sprijini companiile din România privind integrarea sustenabilității corporative în strategia de business, The Azores Sustainability & CSR Services are o abordare axată pe rezultate pe termen lung, utilizarea tehnologiei IT pentru un nivel ridicat de acuratețe a indicatorilor de sustenabilitate și analize/research care să sprijine decidenții din companii în definirea strategiei de sustenabilitate corporativă.

Cel mai important și complex proiect al agenției este Romania CST Index, în trecut denumit Romania CSR Index, ranking lansat în 2016 şi care este singurul din România care evaluează indicatorii de sustenabilitate ai companiilor: informaţii despre managementul sustenabilității, impactul economic, de mediu şi social. Indexul este lansat în fiecare an în cadrul conferinţei Best Practices in Corporate Sustainability. În 2019, agenția a lansat Community Index, cel mai cuprinzător ranking al proiectelor corporate de investiții în comunități și un centralizator al celor mai bune campanii de CSR derulate în fiecare an de companiile din România. Rezultatele ranking-ului, împreună cu studii de caz şi interviuri ale unor experţi naţionali şi internaţionali sunt prezentate în fiecare an în Community Index Magazine, singurul anuar bilingv dedicat investițiilor în comunități derulate de companiile din România.

Brambles se clasează pe locul #4 în lista Global 100 din 2025

Brambles se menține în Top 5 în lista Global 100 a celor mai sustenabile companii, realizată de Corporate Knights pentru 2025, potrivit unui comunicat transmis de CHEP, parte a grupului australian Brambles.

Organizaţia Brambles a fost premiată cu locul #4 în lista Global 100 din 2025 a celor mai sustenabile companii din lume, conducând categoria sa industrială și marcând al cincilea an consecutiv de includere în clasament. Compania a performat puternic în toate categoriile evaluate, obținând 100% în domeniile veniturilor și investițiilor sustenabile, îmbunătățindu-și în același timp scorurile legate de gazele cu efect de seră și deșeuri.

Anunțat la conferința Forumului Economic Mondial de la Davos, clasamentul anual al Corporate Knights a evaluat 8.359 de companii cotate la bursă cu venituri de peste 1 miliard USD, pe baza impactului social și de mediu al operațiunilor, veniturilor și investițiilor.

„Aceasta este o realizare remarcabilă într-un peisaj competitiv în care ambiția de creștere a companiilor împinge standardele de sustenabilitate la niveluri tot mai înalte. Momentul de schimbare al perspectivei este unul esențial pentru un business care își dorește să fie sustenabil într-un context în care creșterea și plusul de valoare adăugată rămân la fel de vitale.”, a declarat Graham Chipchase, Directorul Executiv al Brambles.

Performanța de sustenabilitate a Brambles a fost, de asemenea, subliniată în cea mai recentă ediție a Dow Jones Sustainability World Index, clasându-se pe locul #2 în categoria sa industrială și marcând al 11-lea an consecutiv ca parte a acestui indice.

„Brambles, prin modelul său de afaceri unic care promovează distribuția, repararea și reutilizarea paleților, strălucește ca cea mai bine clasată companie din lume care promovează circularitatea, un semn distinctiv al unei economii sustenabile.” , a precizat Toby Heaps, CEO al Corporate Knights.

Companie înființată în 1875, Brambles Limited (ASX: BXB) Brambles este un furnizor global de soluții logistice, conectând rețeaua de aprovizionare a lumii prin operațiunile, oamenii și tehnologia sa. Brambles operează în peste 60 de țări, în principal prin brandul său CHEP, cu active de 347 de milioane de paleți și containere printr-o rețea de peste 750 de centre de servicii.

Brambles este listată la Bursa de Valori din Australia și este o componentă a ASX50. Grupul angajează aproximativ 13.000 de persoane, cu cele mai mari operațiuni în America de Nord și Europa. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați brambles.com.

Din 2005, Global 100 a fost una dintre cele mai apreciate și transparente evaluări de sustenabilitate bazate pe reguli, care subliniază impactul produselor și serviciilor de bază ale unei companii. Este cel mai performant indice global de sustenabilitate (ticker: CKG100), cu o istorie de peste 10 ani. Toate companiile cotate la bursă cu venituri de peste 1 miliard USD sunt evaluate pe baza a 25 de indicatori cheie de performanță (KPI) care acoperă gestionarea resurselor, gestionarea angajaților, gestionarea financiară, veniturile sustenabile și investițiile sustenabile, și performanța furnizorilor. Companiile care se angajează în activități „red flag” precum blocarea politicii climatice și contribuția la defrișări sunt descalificate.

Analiză LEKTRI.CO: Parcul auto electric din România a continuat creșterea în 2024, până la aproape 55.000 de automobile

LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România, prezintă indexul de e-mobilitate pentru anul 2024. Conform datelor centralizate până la finalul lunii decembrie, România a încheiat anul cu un parc auto de 54.471 de mașini electrice, dintre care 49.594 sunt autoturisme.

Conform analizei LEKTRI.CO, ce are la bază datele oficiale publicate de DRPCIV, până la 31 decembrie 2024 erau înmatriculate în România următoarele vehicule electrice: 49.594 autoturisme, 1.681 autovehicule de transport mărfuri, 1.503 autobuze si microbuze, 1.652 motociclete, 20 de autotractoare, 13 vehicule pentru scopuri speciale și 8 mopede. Analiza LEKTRI.CO are în vedere autoturismele și autovehiculele de transport mărfuri.

În 2024, numărul de autovehicule electrice înmatriculate în România a crescut cu 27% față de anul precedent, de la 40.286 de unități, până la 51.230 de autovehicule. Totodată, gama de mașini electrice s-a diversificat. Per total, ritmul de creștere a pieței autovehiculelor electrice a scăzut, influențat de mai mulți factori. Subvenția pentru achiziția de vehicule electrice oferită de stat s-a diminuat în comparație cu anii anteriori, iar în paralel, piața anticipează lansarea model Dacia Spring, cea mai populară din România.

Graficul de mai jos prezintă mărcile auto electrice cu peste 300 de înmatriculări în România până la finalul anului 2024. Dacia Spring conduce detașat clasamentul, cu 17.947 vehicule înmatriculate, fiind urmată la mare distanță de Tesla, care are 8.457 de înmatriculări. Podiumul este completat de Volkswagen, cu 4.895 de automobile electrice înmatriculate în România. Cele trei mărci auto reprezintă 61% din întregul parc auto electric din România.

În privința modelelor, Dacia Spring, alături de Tesla Model 3 și de Tesla Model Y sunt cele mai bine vândute mașini electrice în România, reprezentând 50% din totalul mașinilor electrice.

„Remarcăm o încetinire a creșterii pieței auto electrice în România, însă acest rezultat era de așteptat având în vedere trendul similar de la nivelul Uniunii Europene, dar și scăderea semnificativă a subvențiilor oferite de guvern celor care decid să achiziționeze un astfel de automobil. Credem, însă, că piața locală va cunoaște o revigorare odată cu lansarea noului model Dacia Spring”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.

Top 5 general al celor mai populare modele de mașini electrice vândute în România, în 2024:

Nr.MarcăModelUnități%
1DaciaSpring1793935.02%
2TeslaModel 343858.56%
3TeslaModel Y33116.46%
4RenaultZoe20774.05%
5HyundaiKona19513.81%

Mai multe informații pot fi consultate aici.

###

Despre LEKTRI.CO

LEKTRI.CO a fost înființată în 2018 la Timișoara și numără în prezent 20 de angajați. LEKTRI.CO este un brand al grupului SafeFleet, cu activități în industria mobilității și oferă soluții de încărcare a mașinilor electrice pentru utilizatorii casnici, companii care doresc să implementeze stații de încărcare pentru angajați și domeniile HORECA și retail. Stațiile de încărcare LEKTRI.CO sunt utilizate în România, Serbia, Polonia, Germania, Franța și Italia.

Rețeaua nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România și-a început ședințele

Rețeaua nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România și-a început  activitatea în cadrul unei prime ședințe online organizate joi, 30 ianuarie, după ce cadrul legislativ al funcționării acesteia a fost adoptat în 2024 de Guvernul și Parlamentul României prin patru acte normative.

În cadrul evenimentului online, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, consilierul de stat László Borbély, a subliniat importanța formalizării Rețelei și misiunea esențială pe care aceasta o are în aplicarea principiilor și viziunii sustenabilității la nivelul administrației publice centrale.

„Suntem colegi de mai mulți ani și, iată, de acum putem colabora și într-un cadru formalizat ceea ce ne bucură deosebit, fiindcă putem lucra mai eficient. Această rețea a nucleelor este indispensabilă în activitatea pe care o derulăm și face parte din structurile create de Departament începând din 2018 – pe lângă Comitetul interdepartamental pentru dezvoltare durabilă, Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă și societatea civilă cu 150 de entități care participă la procesele decizionale la inițiativa Ambasadei Sustenabilității” – a accentuat în cadrul ședinței consilierul de stat László Borbély.

La această primă ședință, reprezentanții Departamentului au prezentat membrilor rețelei detalii privind Programul postuniversitar „Administrație publică pentru dezvoltare durabilă” care se va derula în perioada martie-septembrie 2025 și se va finaliza prin obținerea unui document ce atestă formarea în profesia de „expert dezvoltare durabilă”. Totodată, a fost detaliat și calendarul propus pentru elaborarea Raportului vizând Planul Național de Acțiune (PNA) al Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă a României 2030 (SNDDR), aferent anului 2024, proces în care sunt implicate și ministerele. 

În Rețeaua nucleelor pentru dezvoltare durabilă au fost desemnați reprezentanți ai ministerelor, unii dintre aceștia fiind deja experți în sustenabilitate din 2022,  ceilalți membri fiind incluși într-un proiect de formare în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Desemnarea specialiștilor în nuclee s-a făcut prin act administrativ emis de conducătorii autorităților administrației publice centrale.

A treia ediție Sustain Ability, evenimentul Progresiv dedicat sustenabilității, are loc pe 25 februarie 2025

Sustain Ability, evenimentul Progresiv dedicat integral sustenabilității, se întoarce cu cea de-a treia ediție la finalul lunii februarie. Sub tema „Growing Green”, Sustain Ability are loc pe 25 februarie 2025, la Novotel Bucharest City Center, București.

Într-un context în care integrarea principiilor economiei circulare în afaceri este încă la început de drum, Sustain Ability – Growing Green va reuni lideri de opinie, experți și reprezentanți de seamă ai companiilor din diverse industrii pentru a dezbate impactul sustenabilității asupra businessurilor din România.

Printre temele de discuție din cadrul Sustain Ability se numără provocările pe care companiile le-au avut de înfruntat pentru a face tranziția către o activitate cu impact redus asupra mediului din moment ce integrarea principiilor economiei circulare în afaceri se află încă în stadiu incipient nu doar în România, ci și la nivel global.

Mai mult, 2025 vine cu o serie de provocări la nivelul businessurilor din România, prima pe lista fiind legată de raportarea corporativă în materie de sustenabilitate care vizează peste cinci mii de companii. Ce implică o astfel de raportare, cum se schimbă rolul echipelor interne din moment ce vor avea de gestionat mai multe date non-financiare, care sunt costurile implicate? Aducem toate aceste teme de dezbatere pe scena Sustain Ability – Growing Green, pe 25 februarie 2025.

Printre speakerii care vor urca pe scena Sustain Ability pentru a ne împărtăși insighturi despre măsurile luate pentru reducerea impactului asupra mediului, lansările de produse responsabile, în ambalaje reciclabile, despre proiectele pentru susținerea producției locale, cât și despre inițiativele pro-diversitate care oferă egalitate de șanse oamenilor și elaborarea unor coduri de bune practice în industrie, precum și proiecte pentru dezvoltarea profesională/personală a angajaților se numără:

  • Irina Siminenco – Corporate Affairs Manager Nestle România
  • Mihai Neagu – CEO Perla Harghitei & Apemin Tușnad
  • Corina Dospinoiu – Director Sustenabilitate Auchan Retail România
  • Alina Genes– CEO GreenTech
  • Emilia Popa-Dolis– Founder & Owner Emblema Retail Solutions
  • Monica Movileanu – Partener și Lider ESG PwC România
  • Antonia Stănică – Client Service Director AHA Moments
  • Mihaela Alexandru – Managing Partner ToKnow

Până pe 14 februarie, evenimentul Sustain Ability propune o ofertă specială pentru participanții care vor să se înregistreze la eveniment, tariful fiind de 90 euro + TVA. Mai mult, pe lângă oferta de early bird, sunt disponibile reduceri de grup pentru companii. 10% pentru mai mult de trei participanți și 15% pentru mai mult de cinci bilete cumpărate. Toate detaliile despre eveniment și modalități de înscriere la eveniment găsiți pe www.sustain-ability.ro.

Lansat pe piață în mai 1999, Progresiv a avut încă de la început ca obiectiv principal facilitarea comunicării și a parteneriatelor între retaileri și furnizorii de bunuri de larg consum, precum și evidențierea trendurilor de business din retail & FMCG.

Sustain Ability este doar una dintre inițiativele Progresiv menite să promoveze practici sustenabile și inovatoare în mediul de afaceri. Cea de-a doua ediție a Sustain Ability a reunit aproximativ 200 de participanți care au putut afla de la profesioniști insighturi relevante privind tranziția către o economie circulară. Mai multe insighturi despre cea de-a doua ediție a Sustain Ability se găsesc aici.

Durabil pe scurt-Sustenabil, o aplicație mobilă realizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă

Durabil pe scurt-Sustenabil este o nouă aplicație prietenoasă realizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din subordinea Secretariatului General al Guvernului. Disponibilă pe Google Play, aplicația prezintă toate informațiile relevante și succinte despre tot ceea ce înseamnă sustenabilitatea în România – de la legislație până la materiale educaționale și proiectele realizate în parteneriat.

„De astăzi avem un nou instrument prin care putem livra la o apăsare de buton date importante legate de dezvoltarea durabilă. În realizarea acestei aplicații foarte ușor de utilizat, am avut în vedere faptul că cei interesați să afle mai multe despre acest domeniu au un timp limitat la dispoziție pentru a căuta diverse informații. Am venit în întâmpinarea acestei caracteristici definitorii a vieții noastre de zi cu zi și oferim prin Durabil pe scurt-Sustenabil informații, cunoștințe despre activitatea de până acum a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, cât și despre legislația în vigoare ce reglementează diverse arii al sustenabilității” – a menționat despre aplicație consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Secțiunile aplicației includ: prezentarea rolului și atribuțiilor DDD (Despre noi) din care puteți afla detalii despre responsabilitățile acestei structuri guvernamentale; Acte normative elaborate și promovate de DDD, o secțiune ce va fi actualizată în permanență cu noutățile legislative adoptate; Planuri de acțiune, ghiduri și rapoarte, ce prezintă liniile directoare ale activității Departamentului; Proiectele cu finanțare externă, prin care puteți avea o imagine a cooperărilor internaționale în vederea implementării Obiectivelor de dezvoltare durabilă: Activitățile de promovare ale sustenabilității, în care sunt prezentate toate acele inițiative educaționale și informative prin care Departamentul a dus sustenabilitatea mai aproape de diversele categorii sociale;  Platformele dezvoltate de DDD, care prezintă în preponderență materiale foto și video ce pot fi utilizate și ca materiale didactice în școli; Inițiativele în PNRR ale Departamentului, unde puteți afla mai multe despre accesarea de fonduri europene în vederea dezvoltării capacității administrative; precum și Lista secretariatelor asigurate de DDD, prin care vă puteți forma o imagine mai amplă despre activitatea de coordonare pe care o derulează Departamentul.  

Vă invităm să descărcați aplicația Durabil pe scurt-Sustenabil pe telefonul dumneavoastră pentru a beneficia din plin de acest nou instrument de informare a publicului, realizat de DDD!

Al 5-lea Raport de Sustenabilitate TRANSAVIA: „Pregătiți pentru viitor”, cu responsabilitate și asumarea standardelor ESG

Cel de al cincilea Raport de sustenabilitate al TRANSAVIA, „Pregătiți pentru viitor” (Embracing Tomorrow), lansat astăzi, oferă o imagine clară despre cum arată viitorul unei afaceri care își asumă cu responsabilitate standardele ESG: investiții masive în energie regenerabilă, impact social pozitiv, standarde ridicate de calitate și siguranță de la bob la furculiță și un angajament ferm pentru etica și buna guvernanță a afacerii.

„Noul nostru Raport de Sustenabilitate, aferent anului 2023, arată că suntem „Pregătiți pentru viitor”, pentru că spune povestea acțiunilor noastre concrete, a valorilor în care credem și a felului în care conducem această afacere cu respect și responsabilitate. Suntem mândri de realizările echipei TRANSAVIA și de pașii fermi pe care îi facem pentru a îndeplini obiectivele ambițioase de mediu, guvernanță și sociale. Credem cu tărie că, făcând lucrurile exact așa cum trebuie, de la bob la furculiță, putem construi un viitor mai bun și mai sustenabil. Astfel, ne putem îndeplini misiunea de lider responsabil care impune standarde de siguranță și calitate pentru piață și inspiră alți producători să adopte practici responsabile, transparente și orientate către excelența ESG. Este o misiune pe care o ducem mai departe cu respect pentru consumatori, parteneri, comunități și mediu, convinși că leadership-ul adevărat înseamnă să deschizi noi drumuri și să creezi un impact pozitiv durabil”, declară Theodora Popa-Liteanu, Vicepreședinte TRANSAVIA.

Documentul oferă o imagine de ansamblu asupra impactului pe care activitățile companiei îl au asupra oamenilor, societății, animalelor și mediului, evidențiind modul în care echipa TRANSAVIA a gestionat responsabil aceste aspecte pentru a consolida performanța firmei și a asigura un viitor sustenabil. Raportul prezintă în mod transparent date calitative și cantitative relevante privind performanța liderului pieței cărnii de pui din România, indicând progresul față de angajamentele asumate, realizările, provocările și impactul activității companiei. Totodată, dezvăluie în mod transparent bunele practici de guvernanță, mediu și sociale, oferind un exemplu despre cum profitul poate merge mână în mână cu excelența operațională și cu respectul pentru oameni, animale, comunități și planetă.

„De la investiții în energie regenerabilă și bunăstarea animalelor, la impactul social pozitiv și standardele înalte de siguranță și calitate, fiecare cifră, acțiune și activitate surprinse în Raportul de Sustenabilitate 2023 spun transparent povestea echipei TRANSAVIA care își respectă zi de zi promisiunile. Mai mult decât atât, arată cum adresăm riscurile, cum transformăm provocările în oportunități și cum, cu fiecare acțiune, suntem mai bine pregătiți pentru viitor. Documentul reflectă angajamentul nostru de a progresa continuu, de a ridica standardele industriei și de a găsi mereu noi modalități prin care să facem lucrurile mai bine – pentru oameni, pentru comunitate, pentru animale, pentru planetă și pentru viitor. Angajamentele noastre pentru 2030 sunt promisiunile echipei noastre de a continua să facem lucrurile exact așa cum trebuie, cu transparență, responsabilitate și excelență”, explică Theodora Popa-Liteanu, Vicepreședinte TRANSAVIA.

Angajamente transformate în realizări

  • Cea mai mare investiție în energie verde din industria alimentară românească care, prin panourile fotovoltaice instalate în 2023, a contribuit la o reducere cu peste 6.300 tone a emisiilor de CO2.
  • Grad de valorificare a deșeurilor de până la 99,41%, în funcție de activități și regiune.
  • Reducerea cu 838,05 tone a emisiilor de CO2 prin reciclarea deșeurilor de ambalaje.
  • Produse certificate, garantând încrederea consumatorilor: singurul producător de carne de pasăre din România care a obținut certificarea GlobalG.A.P versiunea 5.2; 100% din producția de carne de pui certificată BRCGS Food Safety; 100% din fermele de creștere a puilor, de incubație și de reproducție certificate ISO 22000:2018; 100% din producția de furaje combinate certificată ISO 22000:2018.
  • 4,48 milioane de lei direcționați către proiecte din educație, sănătate și sport, sprijinind direct 41 de organizații și numeroase inițiative locale.

Întregul Raport de Sustenabilitate poate fi accesat aici.

Raportul de Sustenabilitate aferent anului 2023, întocmit de TRANSAVIA, urmărește standardele GRI (Global Reporting Initiative) 2021, inclusiv cu Standardul specific pentru Agricultură (GRI 13) și ține cont de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite pentru anul 2030 și răspunde cerințelor noilor standarde ESRS, abordate voluntar, acolo unde informațiile disponibile au dat posibilitatea raportării conform noilor standarde care vor intra în aplicare începând cu raportarea pentru anul financiar 2024) și ale Metodologiei pentru raportarea durabilității – Codul român al sustenabilității.

Despre TRANSAVIA

TRANSAVIA este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandul de carne de pui Fragedo și semipreparate pe bază de pui Papane. Cu capital 100% românesc, compania este inclusă în topul celor mai valoroase portofolii de mărci din România. În cei peste 33 de ani de activitate, TRANSAVIA a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat inovația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor. Unul dintre cei mai mari angajatori români, TRANSAVIA are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 31 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii. În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 30% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene și de pe alte continente. Fragedo, brand emblemă al companiei, este primul brand din România care, în urma evaluării Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) a primit dreptul de a purta pe spotul TV sigiliul Marca Etică, ceatestă respectarea principiilor etice și a bunelor practici de publicitate. TRANSAVIA a implementat cea mai mare investiție în energie verde din industria alimentară din România, prin care își asigură energia necesară proceselor tehnologice din surse proprii, regenerabile. De 5 ani, publică Rapoarte de Sustenabilitate.

Pentru mai multe informații, vizitați https://transavia.ro/.

Consilierul de stat László Borbély a fost reales în funcția de președinte al Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN)

Joi, 12 decembrie, Adunarea Generală a Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN) i-a încredințat un nou mandat de președinte consilierului de stat László Borbély, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. Rețeaua este una dintre cele mai importante organizații de sustenabilitate din Spațiul Economic European și Uniunea Europeană.

„Voi îndeplini atribuțiile mele de președinte al Rețelei cu același avânt și spirit de inițiativă ca și anul trecut. Noul mandat înseamnă pentru mine o nouă oportunitate de a coordona îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel european și național, de a consolida și susține administrația publică a țărilor membre ESDN prin expertiză specializată, promovarea bunelor practici ale sustenabilității, implicarea activă a tinerilor și dezvoltarea de noi parteneriate” a spus László Borbély, după preluarea noului mandat.

În urma consultărilor cu membrii obișnuiți ai ESDN – Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Luxemburg, Țările de Jos, România și Elveția – în 2025, trei vicepreședinți vor sprijini activitatea președintelui în cadrul Comitetului Executiv al Rețelei: Jeannette Muller, șefa echipei pentru Dezvoltare Durabilă a Ministerului Mediului, Climei și Biodiversității din Luxemburg, Elisabeth Freytag-Rigler, șefa Departamentului pentru Coordonarea UE pentru Climă și Mediu din cadrul Ministerului Federal pentru Acțiune Climatică, Mediu, Energie, Mobilitate, Inovare și Tehnologie din Austria, respectiv Taru Savolainen, secretar general adjunct al Comisiei Naționale Finlandeze pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Biroului Primului Ministru al Finlandei.

Pe parcursul celor peste două decenii de activitate, mai mult de 450 de experți în sustenabilitate ai administrațiilor publice din peste 40 de țări s-au alăturat Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN), 9 țări europene fiind reprezentate în cadrul consiliul consultativ al organizației. Având rol de platformă a formării profesionale  și a schimbului de bune practici în domeniul sustenabilității, ESDN se ocupă în primul rând de pregătirea și sprijinirea acelor strategii și măsuri ce vizează implementarea angajamentelor internaționale pentru dezvoltarea durabilă la nivel european, regional și național. Mai multe detalii găsiți aici: https://www.esdn.eu/

Au fost anunțate rezultatele CST INDEX 2024. Care sunt companiile din România cu cel mai mare rating al sustenabilității

Au fost anunțate rezultatele CST INDEX 2024. Care sunt companiile din România cu cel mai mare rating al sustenabilității

Rapoartele lor de sustenabilitate au fost analizate, iar rezultatele prezentate la Best Practices in Corporate Sustainability 2024

Rapoartele de sustenabilitate depuse de marile companii din România pentru exercițiul financiar 2023 au fost analizate de agenția The Azores Sustainability & CSR Services, iar companiile cu cel mai mare rating al sustenabilității au fost anunțate în cadrul conferinței Best Practices in Corporate Sustainability 2024, ediția a noua.

Rapoartele au fost evaluate pe baza unui scorecard (tabel de punctaj) cu 11 categorii, 85 de indicatori de sustenabilitate (cu 7 mai mulți decât la ediția de anul trecut) și 229 datapoints (cu 28 în plus față de ediția precedentă). Aceste rapoarte reflectă strategia și obiectivele de sustenabilitate, precum și impactul pe care companiile îl au din punct de vedere economic, de mediu și social.

Cum se realizează analiza rapoartelor de sustenabilitate

Romania CST INDEX ® (Corporate Sustainability & Transparency Index) este un rating de sustenabilitate, o analiză riguroasă și unică în România a rapoartelor de sustenabilitate, care oferă recunoaștere companiilor cu un management performant al sustenabilității și un nivel ridicat de transparență al indicatorilor sociali, de mediu și economici. 

CST INDEX ia în considerare o serie de companii care au peste 500 de angajați, dar și companii mai mici, cu mai puțin de 500 de angajați, care aplică pentru a fi evaluate conform scorecard-ului sau sunt selectate în urma unei analize interne.

Romania Corporate Sustainability & Transparency Index (CST INDEX) 2024 are 11 secțiuni:

1.           Guvernanța Sustenabilității 

2.           Politica privind diversitatea

3.           Impactul economic

4.           Schimbări climatice și energie

5.           Guvernanța privind protecția mediului

6.           Drepturile omului și politica anticorupție

7.           Angajator responsabil

8.           Responsabilitatea privind produsele și marketingul

9.           Investiții în comunități

10.         Lanțul valoric

11.         Impact și subiecte materiale – DMA (Disclosure on Management Approach)

Spre deosebire de ediția de anul trecut, scorecardul folosit anul acesta pentru evaluare are în plus 7 indicatori noi, ajungând la un total de 85 de indicatori și 229 datapoints în 2024. Printre acești noi indicatori se află o descriere a proceselor prin care se urmărește eficiența politicilor și acțiunilor în ceea ce privește impactul, riscul și oportunitățile legate de subiectele materiale. A mai fost introdus un alt indicator nou care se referă la diligența în materie de drepturile omului și altul care se referă la canale specifice prin care consumatorii își pot expune preocupările direct unei companii și pot obține răspunsuri la acestea.

Rezultatele analizei CST INDEX 2024:

GOLD RECOGNITION

BEST RATED: Banca Transilvania – 95 puncte

BEST RATED: Coca-Cola HBC România – 95 puncte

BEST RATED: Kaufland România – 95 puncte

2nd Highest Scoring: Antibiotice – 93 puncte

2nd Highest Scoring: Groupama Asigurări – 93 puncte

2nd Highest Scoring: Romstal – 93 puncte

3rd Highest Scoring: Autonom Services – 92 puncte

3rd Highest Scoring: Autoklass Center – 92 puncte

GreenPoint Management – 91 puncte

Secom Healthcare  – 91 puncte

Distribuție Energie Oltenia – 90 puncte

One United Properties – 88 puncte

Raiffeisen Bank  – 87 puncte

SILVER RECOGNITION

Bogart Building Management  – 78 puncte

Valrom Industrie SRL – 76 puncte

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA – 70 puncte

În continuare, nivelul de transparență al companiilor din România ramâne scăzut, având în vedere că, din cele aproximativ 750 de companii care au peste 500 de angajați, peste 700 de companii nu au trecut de nivelul de 50% în această evaluare.

Romania CST INDEX este aliniat la cele mai importante standarde sau referințe la nivel internațional utilizate în industria sustenabilității. Două dintre cele mai importante referințe sunt Directiva 2014/95/EU – denumită și Directiva privind raportarea non-financiară (NFRD) și Directiva privind raportarea sustenabilității corporative (CSRD). În ceea ce privește raportarea informațiilor privind sustenabilitatea, indexul este aliniat la Standardele GRI 2021, cele mai utilizate standarde de raportare la nivel mondial.

Raportarea de sustenabilitate va fi obligatorie pentru un număr tot mai mare de companii

Acțiunile UE în direcția sustenabilității s-au intensificat în ultimii ani. Directiva UE privind raportarea sustenabilității corporative (Directiva 2022/2464 – CSRD) a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în decembrie 2022. CSRD a fost transpusă la nivel local prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 85/2024, Norma ASF nr. 4/2024 și Ordinul BNR nr. 1/2024. Noile prevederi se aplică treptat, începând cu exercițiul financiar aferent anului 2024 – pentru companiile de interes public care depășesc, la data bilanţului, numărul mediu de 500 de salariaţi în cursul exerciţiului financiar.

“Raportarea indicatorilor de sustenabilitate are multiple beneficii pentru companii și nu trebuie vazută ca o listă de aspecte care trebuie bifate. În primul rand, standardele de raportare ajută companiile să identifice și să gestioneze mai bine riscurile de mediu, sociale și de guvernanță (ESG) care le-ar putea afecta operațiunile de afaceri și reputația. În plus, utilizând standarde similare, companiile își pot compara performanța cu alte companii din industrie, identificând zone de îmbunătățire și cele mai bune practici.” spune Alina Liciu, Managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services.

Rezultatele au fost anunțate în data de 12 decembrie în cadrul conferinței Best Practices in Corporate Sustainability 2024, ajunsă la a noua ediție.Conferința a fost desfășurată sub sloganul ”Sustainability is Unstoppable. So are you!”.

În cadrul conferinței ”Best Practices in Corporate Sustainability” speakerii au dezbătut subiecte la zi din sfera sustenabilității corporative.

  • Schimbări climatice: care sunt provocările companiilor în contextul obiectivului climatic al UE de reducere a emisiilor cu cel puțin 55% până în 2030.
  • Sustenabilitatea va fi parte integrantă a strategiei de business: Cum ajută raportarea de sustenabilitate în această nouă paradigmă.
  • Puterea parteneriatelor: Cum poate o companie să stabilească parteneriate autentice care să îmbunătățească performanța în materie de sustenabilitate?
  • Cele mai bune practici din partea companiilor cu maturitate în raportarea sustenabilității: Accent pe transparență, reducerea riscurilor și promovarea practicilor comerciale responsabile.

Pe scena conferinței au urcat, în calitate de speakeri, Valer Hancaș (Corporate Affairs & Communication Director Kaufland Romania), Adina Tudor (External Communication Manager Coca-Cola HBC România), Andreea Ghiocel (Sustainability Consultant & Reporting Division Manager The CSR Agency), Diana Mazurchievici (EMBA, M&A and IR Professional, ESG Advocate Banca Transilvania), Monica Movileanu (Partner Audit and Financial Accounting Advisory Services, ESG Leader at PwC), Daniela Maior-Serban (Președinte Consiliu Director ARIR), Casiana Fometescu (Founder and CEO of Carbon Expert), Răzvan Nica, (Managing Partner BuildGreen), Corina Radu (B CORP Certification & ESG Reporting | CEO Impact Market Romania) și Alina Liciu (Managing Partner The Azores Sustainability & CSR Services).

Dezbaterile au fost urmate de prezentarea rezultatelor Romania CST INDEX 2024, ediția a IX-a, rating care evaluează nivelul de transparență și performanță a sustenabilității corporative în România.

Evenimentul Best Practices in Corporate Sustainability, ediția a IX-a, a avut loc în data de 12 decembrie, începând cu ora 9.30, la Globalworth Nord Events, București.

Parteneri: Coca-Cola HBC România, GreenPoint Management, Transelectrica, Distribuţie Oltenia

Parteneri media: Wall-Street, Sustainability Index Magazine, Community Index Magazine, Inspirators, Retail.ro

Organizational Partner: YOLO Media

Link event: https://event2024.sustainabilityindex.ro/wp/

Link CST Index: https://sustainabilityindex.ro/romania-cst-index-2024/

Despre The Azores Sustainability & CSR Services

The Azores Sustainability & CSR Services este o agenţie de consultanță in sustenabilitate, înființată în 2013, cu scopul de a sprijini companiile din România privind integrarea sustenabilității corporative în strategia de business. The Azores Sustainability & CSR Services are o abordare axată pe rezultate pe termen lung, utilizarea tehnologiei IT pentru un nivel ridicat de acuratețe a indicatorilor de sustenabilitate și analize/research care să sprijine decidenții din companii în definirea strategiei de sustenabilitate corporativă.