Forumul regional #UNECE 2025 de la Geneva reafirmă angajamentul global față de sustenabilitate și implementarea Agendei 2030

Forumul regional #UNECE pentru dezvoltare durabilă 2025, organizat în perioada 2-3 aprilie, la Geneva s-a axat în acest an pe necesitatea reafirmării  angajamentului global față de Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. La importantul eveniment internațional al sustenabilității, România a fost reprezentată de coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului, consilierul de stat László Borbély, președinte al Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN). Domnia sa a prezentat poziția de țară în cadrul sesiunii de politici la nivel înalt a Forumului și a avut intervenții în cadrul dezbaterilor pe tema finanțării dezvoltării durabile. Totodată, a inițiat o serie de întrevederi bilaterale cu înalți oficiali prezenți la Forumul UNECE.

Într-un context geopolitic marcat de conflicte și instabilitate, discursul național a subliniat că aceste evenimente pun în pericol progresele înregistrate în dezvoltarea durabilă și a evidențiat importanța consolidării cooperărilor internaționale pentru a contracara efectele negative ale crizelor.

„România rămâne dedicată colaborării globale și viziunii unei lumi incluzive, echilibrate și sustenabile pentru generațiile viitoare. Începând cu 2017, am făcut progrese substanțiale în implementarea Agendei 2030, integrând cu succes țintele acesteia în politicile naționale și alimentând coerența politicilor publice pentru dezvoltare durabilă” – a menționat consilierul de stat László Borbély în poziția de țară de la sesiunea plenară din 2 aprilie a Forumului. Domnia sa a menționat rezultate înregistrate atât în politicile sociale și reziliența economică, cât și în ceea ce privește protecția mediului. Coordonatorul Departamentului a amintit totodată și de formarea angajaților din administrația publică ca experți în dezvoltare durabilă, precum și de crearea Centrului de Excelență în Dezvoltare Durabilă pentru Administrația Publică.

László Borbély a luat cuvântul, pe 2 aprilie, la evenimentul adiacent organizat de Consiliul de Cooperare Regională (RCC) cu sprijinul României, Greciei și Turciei și centrat pe reducerea riscului de dezastre în economiile din Europa de Sud-Est. În cadrul discuțiilor, consilierul de stat a subliniat importanța rețelei regionale recent formate în vederea prevenirii  acestor riscuri și dezastre. „Această rețea reprezintă un pas semnificativ în eforturile noastre de colaborare regionale și reunește părțile interesate din guvern, industrie și societatea civilă pentru a dezvolta un mecanism de protecție financiară incluziv și eficient” – a mai spus coordonatorul Departamentului referitor la poziția României pe acest subiect de actualitate.

Pe 3 aprilie, în cadrul Forumului UNECE a avut loc o masă rotundă dedicată finanțării dezvoltării durabile, la care László Borbély a prezentat măsurile aplicate de România pentru atragerea de finanțări sustenabile. Domnia sa a vorbit despre strategiile naționale ale dezvoltării durabile și economiei circulare, respectiv renovarea eficientă energetic a clădirilor. Totodată a făcut referire la obligațiunile verzi și sociale favorabile proiectelor ecologice și sprijinirii IMM-urilor din zonele dezavantajate. A menționat, de asemenea, rolul de catalizator al Băncii de Investiții și Dezvoltare, dar și taxarea ecologică și achizițiile sustenabile ce reprezintă măsuri eficiente în mai multe aspecte. „Codul Român al Sustenabilității, platforma pentru raportarea transparentă a companiilor în domeniul sustenabilității realizată de către Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, vine în ajutorul actorilor economici încurajând investițiile verzi. Obiectivul nostru este sa creăm o economie mai rezilientă și sustenabilă, aliniată la standardele europene și internaționale” –  a precizat consilierul de stat.

Seria întrevederilor bilaterale avute în marja Forumului a fost deschisă de discuțiile alături de ambasadorul Bob Rae, președinte al Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite (ECOSOC), dialog în care László Borbély a amintit eforturile susținute ale României în realizarea Obiectivelor de dezvoltare durabilă, precum și participarea activă a țării noastre în cadrul Forumului Politic la Nivel Înalt (HLPF), organizat de ECOSOC la New York.

În marja Forumului, coordonatorul Departamentului a avut o întrevedere și cu Igor Janushev, secretar general al Guvernului Macedoniei de Nord, alături de care a discutat oportunitățile de cooperare în cadrul instituțional european. „România este deschisă schimbului de bune practici în domeniul dezvoltării durabile cu Macedonia de Nord, iar în calitate de președinte al Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN) lansez invitația de aderare la rețea  pentru un acces suplimentar la bunele practici din celelalte state europene” – a formulat László Borbély în cadrul întrevederii.

Tatiana Molcean, secretar executiv al UNECE, organism ce are un rol esențial în implementarea Agendei 2030 în Europa, a precizat în cadrul întrevederii bilaterale avute cu László Borbély, că o reîntărire a angajamentului față de sustenabilitate ar fi necesară la nivel regional pentru a contracara scepticismul aflat în creștere față de acest important deziderat. Coordonatorul Departamentului a menționat educația, respectiv colaborarea cu societatea civilă ca instrumente prin care atenția publică poate fi centrată și menținută pe agenda globală a sustenabilității.

Consilierul de stat László Borbély a fost reales în funcția de președinte al Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN)

Joi, 12 decembrie, Adunarea Generală a Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN) i-a încredințat un nou mandat de președinte consilierului de stat László Borbély, coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. Rețeaua este una dintre cele mai importante organizații de sustenabilitate din Spațiul Economic European și Uniunea Europeană.

„Voi îndeplini atribuțiile mele de președinte al Rețelei cu același avânt și spirit de inițiativă ca și anul trecut. Noul mandat înseamnă pentru mine o nouă oportunitate de a coordona îndeplinirea obiectivelor de dezvoltare durabilă la nivel european și național, de a consolida și susține administrația publică a țărilor membre ESDN prin expertiză specializată, promovarea bunelor practici ale sustenabilității, implicarea activă a tinerilor și dezvoltarea de noi parteneriate” a spus László Borbély, după preluarea noului mandat.

În urma consultărilor cu membrii obișnuiți ai ESDN – Austria, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Luxemburg, Țările de Jos, România și Elveția – în 2025, trei vicepreședinți vor sprijini activitatea președintelui în cadrul Comitetului Executiv al Rețelei: Jeannette Muller, șefa echipei pentru Dezvoltare Durabilă a Ministerului Mediului, Climei și Biodiversității din Luxemburg, Elisabeth Freytag-Rigler, șefa Departamentului pentru Coordonarea UE pentru Climă și Mediu din cadrul Ministerului Federal pentru Acțiune Climatică, Mediu, Energie, Mobilitate, Inovare și Tehnologie din Austria, respectiv Taru Savolainen, secretar general adjunct al Comisiei Naționale Finlandeze pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Biroului Primului Ministru al Finlandei.

Pe parcursul celor peste două decenii de activitate, mai mult de 450 de experți în sustenabilitate ai administrațiilor publice din peste 40 de țări s-au alăturat Rețelei Europene de Dezvoltare Durabilă (ESDN), 9 țări europene fiind reprezentate în cadrul consiliul consultativ al organizației. Având rol de platformă a formării profesionale  și a schimbului de bune practici în domeniul sustenabilității, ESDN se ocupă în primul rând de pregătirea și sprijinirea acelor strategii și măsuri ce vizează implementarea angajamentelor internaționale pentru dezvoltarea durabilă la nivel european, regional și național. Mai multe detalii găsiți aici: https://www.esdn.eu/