Sistemul Coca-Cola România face tranziția la sticlele din plastic cu capace atașate, pentru a ușura colectarea și reciclarea acestora

  • Începând cu luna aprilie vor fi disponibile primele serii de sticle cu capace atașate pentru brandurile din portofoliul de băuturi răcoritoare necarbonatate, respectiv Fuzetea si Cappy.
  • Tranziția către noile ambalaje cu capac atașat se va face etapizat, în următoarea perioadă. Până la finalul anului, întregul portofoliu de băuturi carbonatate, necarbonatate și de apă va avea ambalaje cu capac atașat.
  • Lansarea capacelor atașate marchează un pas important în călătoria Sistemului Coca-Cola pentru dezvoltarea de ambalaje sustenabile și face parte din implementarea prevederilor referitoare la închiderea recipientelor din plastic pentru băuturi, incluse în Directiva Uniunii Europene privind materialele plastice de unică folosință, prevederi care intră în vigoare în 2024.
  • Noile capace vor facilita reciclarea întregului ambalaj și au ca scop colectarea sticlelor de plastic împreună cu capacele atașate.

[București], 4 aprilie 2023: Sistemul Coca-Cola în România, format din companiile Coca-Cola România și Coca-Cola HBC România, face încă un pas spre O lume fără deșeuri (A World Without Waste) – viziunea globală pentru o economie circulară și sustenabilă: începând cu luna aprilie, Sistemul Coca-Cola introduce pe piața locală capacele care rămân atașate de sticlele din plastic.

Inițiativa este parte din tranziția pe care o face Compania Coca-Cola în toată Europa, pentru a îndeplini prevederile referitoare la închiderea recipientelor din plastic pentru băuturi, incluse în Directiva UE privind materialele plastice de unică folosință, și are scopul de a facilita colectarea și reciclarea capacelor din plastic împreună cu sticlele și de a contribui, astfel, la reducerea deșeurilor de ambalaje.

Noul design al capacelor reprezintă, totodată, și un nou pas în călătoria companiei spre sustenabilitate în ceea ce privește ambalajele – viziunea O lume fără deșeuri – care presupune un angajament global de a colecta și recicla echivalentul a 100% din ambalajele puse pe piață, până în 2030, și de a accelera demersurile pentru eliminarea deșeurilor de ambalaje.

În România, compania a început deja producția sticlelor cu noul capac atașat pentru portofoliul de băuturi răcoritoare necarbonatate, urmând ca în luna mai să înceapă tranziția și pentru sticlele de băuturi răcoritoare carbonatate.

„Suntem conștienți de rolul pe care îl avem în a ține ambalajele departe de natură. Lucrăm, prin soluții diverse, pentru a accelera tranziția către o economie circulară, în care ambalajele sunt resurse, nu deșeuri. Un rol important în strategia noastră îl au inovația și investițiile în designul ambalajelor, pentru a le face mai sustenabile și a încuraja consumatorii să colecteze pentru reciclare. Încă din 2014, am introdus, pentru apa minerală naturală Dorna, un ambalaj inovator, realizat în proporție de 30% din plante. Am continuat cu lansarea, în 2020, a portofoliului de ape minerale naturale în 100% PET reciclat, apoi cu introducerea Keel Clip™, o alternativă de ambalaj colectiv care înlocuiește folia de plastic. În prezent, 20% din totalul portofoliului ambalat în PET este îmbuteliat în PET reciclat și 100% din portofoliul de băuturi răcoritoare al Sistemului Coca-Cola este disponibil în ambalaje reciclabile. Credem că o lume fără deșeuri este posibilă, de aceea ne vom continua eforturile pentru a atinge noi etape importante în această călătorie.” – Jovan Radosavljevic, General Manager Coca-Cola HBC România.

Soluția capacului atașat, propusă de Sistemul Coca-Cola, marchează un pas important în parcursul său. În timp ce sistemul de deschidere a sticlei rămâne neschimbat, noutatea constă în inelul care, cu ajutorul unei clape, ajută capacul să se potrivească perfect. Capacul rămâne atașat la inelul de siguranță de pe sticlă, iar clapeta asigură deschiderea sticlei într-o poziție perfectă.

„Sistemul Coca-Cola împărtășește angajamentul UE de a îmbunătăți rata de colectare și reciclare a deșeurilor de ambalaje. Obiectivul nostru este de a ajuta la eliminarea deșeurilor de ambalaje, lucrând pentru a găsi cele mai durabile soluții, astfel încât oamenii să se bucure de băuturile preferate, produse cu grijă pentru ei și ambalate cu responsabilitate față de mediul înconjurător. Noul sistem de închidere a sticlelor a fost testat în laboratorul de cercetare și dezvoltare al Companiei Coca-Cola din Bruxelles, pentru a asigura nu numai o experiență confortabilă pentru consumatori și beneficii în ceea ce privește funcționalitatea și igiena, ci și respectarea reglementărilor, precum și cele mai înalte standarde tehnice și de siguranță. Tranziția către capacele atașate reprezintă o oportunitate de a promova mesajele de reciclare, susținând eforturile noastre pentru colectarea 100% a ambalajelor, inclusiv a capacelor”. – Paris Nikolopoulos, General Manager Coca‑ Cola România.

Designul capacului este, de asemenea, conceput pentru a face reciclarea mai intuitivă, facilitând reciclarea întregului ambalaj, cu capacul acum atașat. Cercetările și testele extinse efectuate în toată Europa au contribuit la definirea și dezvoltarea unei soluții preferate de către consumatori, însoțite de comunicări clare pentru aceștia, cu privire la noul capac.

Tranziția la capacele atașate va fi susținută si de o amplă campanie de comunicare, dezvoltată în mediul digital, dar și în magazine, pentru a sprijini familiarizarea consumatorilor cu noile capace.

Despre Compania Coca-Cola

Coca-Cola este o companie pentru toți, care oferă produse în peste 200 de țări și teritorii. Misiunea companiei noastre este de a răcori lumea și a se implica într-o schimbare în bine. Alături de mărcile Coca-Cola, portofoliul nostru include Sprite, Fanta și alte băuturi răcoritoare. Din categoriile de apă, băuturi pentru sportivi, cafea și ceaiuri, oferim brandurile Dasani, smartwater, vitaminwater, Topo Chico, Powerade, Costa, Georgia, Gold Peak, Honest și Ayakata iar pe segmentele de băuturi nutriționale, sucuri, lapte și băuturi pe bază de plante, oferim, printre altele, brandurile Minute Maid, Simply, innocent, Del Valle, fairlife și AdeZ. Ne adaptăm în mod constant portofoliul, începând cu reducerea zahărului din băuturile noastre, până la dezvoltarea unor produse noi, inovatoare. Totodată, lucrăm pentru a avea un impact pozitiv în viețile oamenilor, în comunitate și asupra planetei, prin reaprovizionarea cu apă a surselor noastre, prin promovarea reciclării ambalajelor, practici sustenabile de aprovizionare și reducerea emisiilor de carbon pe întregul lanț de valoare. Împreună cu partenerii noștri de îmbuteliere, avem peste 700.000 de angajați, oferind oportunități economice comunităților locale din întreaga lume.

În România, ca în toate ţările în care îşi desfăşoară activitatea, Coca-Cola deţine şi funcţionează pe baza unui sistem propriu, incluzând toate verigile necesare producerii şi distribuţiei produselor către consumatori. Pe plan local, Sistemul este format din Coca-Cola România (filială a The Coca-Cola Company, proprietarul mărcilor înregistrate) şi partenerul său, Coca-Cola HBC România, care îmbuteliază şi distribuie produsele Coca-Cola sub licenţa The Coca-Cola Company în România.

Pentru mai multe informaţii legate de companie vă rugăm să vizitaţi site-ul www.coca-colacompany.com și să ne urmăriți pe Twitter, Instagram, Facebook și LinkedIn.

Despre Coca-Cola HBC România

Coca-Cola HBC este unul dintre cei mai mari îmbuteliatori ai companiei Coca-Cola. Împreună cu clienții noștri, deservim 715 milioane de oameni, acoperind o vastă arie geografică, în 29 de țări și 3 continente. Portofoliul nostru este unul dintre cele mai puternice, complexe și flexibile din industria băuturilor, oferindu-le consumatorilor branduri de prestigiu din categoriile băuturi carbogazoase, sucuri, apă, energizante, ceaiuri, cafea și băuturi alcoolice premium. Generăm valoare pentru toți partenerii noștri prin susținerea dezvoltării socio-economice a comunităților unde ne desfășurăm activitatea și credem că a avea un impact pozitiv asupra mediului este vital pentru dezvoltarea viitoare a afacerii.

Coca-Cola HBC a fost confirmată ca fiind cea mai sustenabilă companie de băuturi din lume, conform indicilor de sustenabilitate Dow Jones (DJSI)*.

Lider al industriei locale de băuturi, cu 3 fabrici, în Ploiești, Timișoara și Poiana Negrii, Coca-Cola HBC România este un contributor important la dezvoltarea societății și economiei locale. Echipa Coca-Cola HBC România numără în medie, 1.455 de angajați.

Conform studiului „Impactul socio-economic al Sistemului Coca-Cola în România”, realizat pe baza datelor financiare din 2021, prezența acestui sistem pe piața locală generează o valoare adăugată de 519 milioane de euro, echivalentul a 0,20% din PIB-ul României. Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați https://ro.coca-colahellenic.com/ro/media.

*conform rezultatelor Indicilor de Sustenabilitate Dow Jones, publicate pe 9 decembrie 2022.

Bune Practici în Managementul Plasticului în Mediul de Business din România

Există o nevoie constantă de a găsi noi soluții pentru reducerea impactului asupra mediului înconjurător prin economie circulară și înlocuirea plasticului

Autor: Maria-Antoanela Ionita – Sustainability Communications Specialist

Plasticul a devenit un subiect aproape tabu în economie. Deși rămâne un material predominant în sectoare precum industria ambalajelor, plasticul își pierde treptat competitivitatea pe piață. Din acest motiv, companiile sunt din ce în ce mai presate să creeze un plan strategic de gestionare și înlocuire a acestui material.

Cândva o inovație care a facilitat modernizarea industriei alimentare și a sistemului medical, astăzi plasticul este văzut ca un material care poluează, generând atât deșeuri, cât și emisii de carbon.

Pentru a proteja consumatorii de consecințele negative ale producției și consumului excesiv de plastic, Uniunea Europeană a introdus treptat legi din ce în ce mai stricte pentru limitarea folosirii plasticului. Astfel, din 3 iulie 2021, în țările membre UE sunt interzise 10 categorii de produse din plastic de unică folosință. Totodată, Pactul Verde European cere statelor membre să asigure reciclarea a 50% din ambalajele din plastic până în 2025.

Revalorificarea plasticului prin economia circulară si înlocuirea sa cu materiale inovative mai performante ecologic sunt două dintre soluțiile la care companiile pot apela pentru a reduce impactul asupra mediului generat de plastic.

Practici pentru o economie circulară a plasticului

Economia circulară este una dintre abordările integrate și sistemice ale tranziției către o economie verde, deoarece propune revizuirea întregului sistem de producție și consum. Ea presupune maximizarea recirculării materialelor și produselor în sistemul economic și minimizarea reziduurilor.

Acolo unde nu este posibilă înlocuirea plasticului cu un material mai performant din punct de vedere ecologic, introducerea plasticului existent în economia circulară este cheia pentru companiile care își doresc să își îmbunătățească impactul asupra mediului.

Reciclarea produselor din plastic

Un prim pas înspre o economie circulară a plasticului este reciclarea acestuia. În primă fază, reciclarea presupune dezvoltarea unei infrastructuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor din plastic, adică separat sau în combinație cu materiale de care plasticul poate fi separat ușor, precum metalul. Un alt mecanism care favorizează colectarea selectivă și reciclarea este sistemul de garanție-returnare, care va fi introdus și în România din noiembrie 2023. În cadrul acestuia, producătorii de băuturi sunt obligați să realizeze obiective minime anuale de returnare a ambalajelor. Pe de altă parte, comercianții de băuturi vor percepe o taxă de garanție de 0,50 lei la vânzarea unei băuturi și vor instala puncte de colectare a ambalajelor și de returnare a garanției către consumatori.

Colectarea selectivă necesită colaborare și coordonare din partea mai multor agenți economici, de la producători de ambalaje la companii care folosesc ambalaje pentru produselor lor, magazine, firme de reciclare, administrații locale, firme de salubrizare și, în final, cetățeni.

Infrastructura complexă necesară reciclării eficiente a produselor implică anumite costuri din partea diverșilor participanți. În final, însă, păstrarea valorii materialului cât mai mult în sistem este menită să genereze câștiguri nete.

Reutilizarea produselor din plastic

Reciclarea plasticului este doar una dintre opțiuni și cea în care se pierde cel mai mult din valoarea materialului, în ciuda inovațiilor în zona colectării și reciclării.

Ca pas următor, reutilizarea pornește din etapa de design a produsului. Anumiți polimeri precum polipropilena pot oferi durabilitatea necesară pentru reutilizarea produselor de-a lungul mai multor ani. Din acest motiv, pe piața de ambalaje, spre exemplu, ca răspuns al interzicerii produselor de unică folosință, au apărut produse reutilizabile, inclusiv din plastic, precum sticle de apă sau soluții pentru livrări.

Înlocuirea plasticului cu materiale mai prietenoase cu mediul

În final, o altă variantă pentru a atenua efectele plasticului asupra mediului pe termen lung este înlocuirea acestuia cu materiale care se degradează natural într-un timp scurt, produc mai puține emisii de carbon, sau pot fi reciclate mai eficient.

Aici soluțiile diferă de la caz la caz. În industria ambalajelor, producătorii au folosit cu succes materiale precum hârtia, cartonul, și lemnul, care se degradează mai rapid, sau aluminiul, care este infinit reciclabil. Un alt trend este cel al bio plasticului, obținut din prelucrarea diverselor plante, și care se degradează în anumite condiții, prin compostare în gospodărie, sau industrial.

În construcții și design se mai lucrează cu materiale neconvenționale precum miceliul, sistemul de filamente subțiri care alcătuiește rădăcinile majorității ciupercilor. Iar în industria textilă nu încetează să se experimenteze cu materii prime neconvenționale precum frunzele de ananas, stejarul de plută, cactusul, sau chiar cojile de măr. Buna gestionare și înlocuire a plasticului este din ce în ce mai căutată, motiv pentru care cresc investițiile în infrastructură de reciclare și numărul de materiale alternative inovatoare. Pentru a alege cea mai bună variantă, companiile trebuie să efectueze o analiză completă a operațiunilor și impactului acestora, să seteze ținte de îmbunătățire a amprentei asupra mediului și să aleagă soluțiile care îi pot ajuta realist să ajungă la țelul dorit, fără să cadă în capcana greenwashing-ului.

Sursă photo: Freepik.com

ROMANIA CST INDEX, ediţia a VII-a: Ranking-ul sustenabilității corporative anunță rezultatele din 2022

Agenția The Azores Sustainability & CSR Services a lansat a șaptea ediție a ranking-ului Romania Corporate Sustainability & Transparency Index (CST INDEX), în trecut denumit Romania CSR Index, cea mai importantă evaluare a domeniului sustenabilității și responsabilităţii corporative din România.

Rezultatele ranking-ului au fost anunțate în cadrul celei de-a șaptea ediții a evenimentului Best Practices in Corporate Sustainability, organizat în Bucureşti la Grand Hotel Continental, sub sloganul Sustainability is Unstoppable. So are you!

Ce este ROMANIA CST INDEX?

Romania Corporate Sustainability & Transparency Index (ROMANIA CST INDEX) este o analiză complexă, unică în România, prin care sunt evaluați indicatorii de sustenabilitate ai companiilor din perspectiva nivelului de performanță și transparență în domenii precum schimbări climatice, politici privind diversitatea și anticorupția, responsabilitatea față de angajați, marketing responsabil sau lanț valoric.

Pentru realizarea acestui index au fost analizate peste 750 de companii, mai exact companiile din România care au peste 500 de angajaţi, dar și alte companii mai mici care au publicat rapoarte de sustenabilitate. La momentul anunţării rezultatelor, în Romania se publicaseră puţin peste 60 de rapoarte de sustenabilitate, aferente anului 2021. Companiile care nu au raport de sustenabilitate publică în general informaţii despre standardele ISO referitoare la mediu şi sistemul de management al sănătății și siguranței în muncă, politica privind diversitatea şi anticorupţia.

Care este metodologia care stă la baza ROMANIA CST INDEX?

Evaluarea din spatele ranking-ului ROMANIA CST INDEX 2022 pornește de la un scorecard cu 10 categorii și 78 de indicatori de sustenabilitate care se referă atât la strategia și obiectivele de sustenabilitate, cât și la impactul companiilor din punct de vedere economic, de mediu și social. Punctajul final al fiecărei companii se calculează în funcție de ponderi specifice industriei din care fac parte companiile respective.

Sunt evaluate informațiile publicate de companii în rapoartele de sustenabilitate, în declarațiile nefinanciare sau pe website-urile corporate, raportate pentru anul financiar 2021, în limba română.

Scorecard-ul este un instrument de evaluare aliniat la cele mai importante standarde sau referințe internaționale din domeniul sustenabilității corporative și responsabilității sociale: Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale ONU (ODD); Directiva 2014/95/UE & The Proposal for a Corporate Sustainability Reporting Directive (CSRD); GRI Sustainability Reporting Standards (GRI Standards); CDP (Carbon Disclosure Project) şi Business for Societal Impact (formerly known as LBG).

Care sunt obiectivele analizei?

Ranking-ul își propune să fie un instrument util atât pentru mediul privat, cât și pentru autorități, ONG-uri sau diverse comunități. Rezultatele index-ului pot fi utilizate pentru elaborarea unui roadmap care să ajute la creșterea performanței privind sustenabilitatea corporativă, pentru benchmarking la nivel de industrie sau top performers, sau pentru asigurarea alinierii strategiei corporative la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă.

“Companiile încep să îşi ridice nivelul de transparenţă privind multe aspecte, în special emisiile de gaze cu efect de sera, dar şi informaţii despre politica de remunerare sau transparenţă în ceea ce priveşte amenzile primite referitoare la corupţie, discriminare, domeniul socio-economic sau amenzile de mediu. La finalul lunii noiembrie 2022, Consiliul European a dat undă verde noii Directive privind Raportarea Sustenabilităţii Corporative (CSRD). CSRD introduce cerințe de raportare mai detaliate privind procesul de materialitate, obiectivele şi progresul înregistrat, şi mai multe aspecte ce ţin de impactul de mediu, social şi economic. Mă aştept ca această directivă să aibă un impact major privind raportarea de sustenabilitate şi va ridica nivelul de transparenţă şi performanţă considerabil pentru un numar foarte mare de companii.” explică Alina Liciu, Managing Partner The Azores.

Companiile care au primit distincții în ROMANIA CST INDEX 2021:

Gold Level Recognition: Kaufland România, Coca-Cola HBC România, CEZ România, Raiffeisen Bank, HeidelbergCement România, Banca Transilvania, Greenpoint, Autonom, Romstal, Telekom România, Lidl România, Romgaz şi PENNY România.

Silver Level Recognition: Secom, Teraplast.

Bronze Level Recognition: Transelectrica, Groupama, Profi Romania.

Best Practices in Corporate Sustainability: evenimentul în cadrul căruia au fost lansate rezultatele ROMANIA CST INDEX 2022

Agenția The Azores organizează anual un eveniment pentru lansarea rezultatelor index-ului și pentru a evidenția cele mai bune practici din domeniul sustenabilității și al investițiilor în comunități, și a contura noi tendințe în sustenabilitate.

Profesionişti de top de la nivel internațional și jucători importanți din domeniul sustenabilității din România au relevat noi perspective despre modul în care o companie poate să obţină cele mai bune rezultate în urma investiţiei în sustenabilitate şi în comunităţi:

Speakerii evenimentului, reprezentanţi ai unor companii cu rezultate foarte bune în domeniul sustenabilităţii corporative, au fost:

Ioana Voinescu, Coordonator ESG Taskforce, BCR

Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România

Valer Hancaș, Corporate Affairs & Communication Director, Kaufland România & Moldova

Andreea Ghiocel, Reporting Division Manager, The CSR Agency

Cristian Lazăr, Managing Partner, GreenPoint Management

Irina Ionescu, Director of External Affairs, Novo Nordisk

Karina Mereuţă, Co-Founder I Outreach & Partnerships, Fructify Network

Special guest: Anita Longley, Board-level sustainability professional, former Chair ICRS – Speaker Session powered by Coca-Cola HBC România

Alina Liciu – Managing Partner, The Azores Sustainability & CSR Services.

Moderatorul evenimentului a fost Victor Georgescu – Founder, LifeHax.

Partenerii care au susținut evenimentul Best Practices in Corporate Sustainability au fost: Coca-Cola HBC România, Banca Comercială Română, Transelectrica, Romgaz, GreenPoint Management și Fructify Network.

Mai multe detalii sunt disponibile pe site-ul agenţiei: www.sustainabilityindex.ro

Câștigătorii competiției 3D x DDD x NEB – Design pentru Dezvoltare Durabilă

Câștigătorii concursului de design 3D x DDD x NEB au fost deciși: ei sunt Octavia Loiș, câștigătoarea premiului 2, pentru proiectul Pasaj, și echipa Cecan Gheorghe și Ungureanu Maria-Alexandra, care a câștigat premiul 3, cu lucrarea (RE)build City. Juriul format din Maria Neneciu, Șerban Alexandrescu și Teodor Frolu a decis să nu acorde premiul întâi.

Competiția, derulată în perioada iulie – august 2022, s-a adresat artiștilor, designerilor, arhitecților, studenților, directorilor de creație, publicitarilor și altor pasionați de design, și a urmărit realizarea unui proiect de standee – un display volumetric (3D) care să explice și să promoveze dezvoltarea durabilă.

Criteriile de jurizare au fost foarte specifice (Funcționalitate, Relevanță, Estetic/inovativ, Sustenabil, Economic), pentru a permite realizarea unui obiect care să fie produs efectiv pentru a fi amplasat în spații publice, cum ar fi gări, autogări, aerogări, stații de metrou, școli, intrări în instituții publice.

În concurs s-au primit 7 înscrieri, iar cele 2 proiecte câștigătoare vor fi expuse la evenimentul “Dâmbovița Delivery”, ce va avea loc în București, în perioada 16 – 18 septembrie la Nodmakerspace. Organizatorii vor decide cu privire la modalitatea de a realiza un obiect care să răspundă tuturor cerințelor considerate esențiale pentru a comunica eficient și atractiv ideea de sustenabilitate către un public cât mai divers și cu grade diferite de interes în acest subiect.

Detalii despre competiție aici: https://rowmania.ro/concurs-3d-x-ddd-x-neb-design-pentru-dezvoltare-durabila/

Concursul a fost organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României și Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, cu sprijin de la Reprezentanța Comisiei Europene în România (RCE), în contextul alinierii obiectivelor concursului cu coordonatele programului Uniunii Europene New European Bauhaus – creativitate, sustenabilitate și comunitate.

Asociația Ateliere Fără Frontiere promovează agricultura ecologică și militează pentru consumul de legume sănătoase

București, 23.08.2022. Felul în care ne alegem hrana a avut dintotdeauna un rol important în menținerea sănătății, iar înainte de a fi un trend, care s-a manifestat mai întâi în țările din Occident și mai apoi la noi, consumul produselor din categoria ”bio” este astăzi o necesitate. O veste bună în această direcție vine de la Asociația Ateliere Fără Frontiere care, în 2015, a lansat proiectul fermei sociale ”bio&co”, dezvoltat în satul Ciocănari, din comuna Niculești (județul Dâmbovița). Pe lângă faptul că aici se produc mai multe categorii de legume – cum ar fi tomate, castraveți, ardei, vinete, salată, spanac, dovlecei, ceapă verde sau unele mai speciale: rucola, kale, muștar -, Asociația oferă și locuri de muncă stabile persoanelor marginalizate, fără șanse pe piața muncii.

”Legumele sunt cultivate la Ciocănari de oameni vulnerabili din sat, care, înainte de a face parte din acest proiect, trăiau la limita sărăciei din lipsa unui loc de muncă. Am creat această fermă pentru a le oferi un trai mai bun și pentru a cultiva totul așa cum se făcea pe vremuri – natural. Toate sunt distribuite local, în fiecare miercuri, sub formă de abonament”, spune Andreea Despa, șef echipă ferma bio&co, în prezent, la fermă fiind angajate 12 persoane.

Dispusă pe cinci hectare agricole certificate ecologic, dintre care 4.000 de metri pătrați de solarii (pentru o producție de 52 de săptămâni pe an), ferma a obținut certificarea ecologică inclusiv pentru cele 80 de soiuri de legume cultivate.

Săptămânal, producția obținută este distribuită către 100 de clienți din București și Ilfov, iar fiecare coș – comandat în baza unui abonament – are între patru și șase varietăți de legume. Ca să încurajeze consumul acestor produse deosebit de importante pentru menținerea sănătății, prețurile variază în funcție de felul de legume pentru care optează clienții și de cantitate, de la 55 de lei până la 85 de lei pentru un coș ”Bio&co”.

Livrările se fac la sediile companiilor care au mai mulți angajați abonați dar și în 14 puncte de livrare aflate în centru și în mai multe cartiere din Capitală care se găsesc pe site-ul fermei.

”Ne dorim ca, în majoritatea timpului, clienții să ridice produsele de la anumite puncte de colectare, pentru a reduce amprenta de carbon. Producția și distribuția locală a alimentelor după principiul farm to fork scade impactul de mediu prin reducerea amprentei de carbon și asigură prospețimea legumelor, fără a fi nevoie de ambalaje de plastic și implicarea unui lanț de distribuție”, spune Damien Thiery, directorul general al Asociației Ateliere Fără Frontiere.

Este de la sine înțeles că fermele agricole sociale, așa cum este și ”bio&co”, reprezintă o soluție reală pentru obiectivele strategice ale agriculturii românești și europene, precum și pentru cele care vizează dezvoltarea durabilă și cea incluzivă a zonelor rurale, generând locuri de muncă, agricultură durabilă și creștere economică în mediul rural, dar și o alimentație sănătoasă pentru consumatori. Legumele certificate ecologic sunt din ce în ce mai apreciate și căutate pe piața locală, în contextul în care certificarea oferă o garanție pentru sănătatea consumatorului.

Conform datelor Comisiei Europene, doar 3,5% din suprafața agricolă a României este ecologică, iar potențialul de creștere este de 62% în următorii nouă ani. Mai mult, la nivel european, în acest interval de timp, obiectivul este atingerea unei rate de 25% din terenurile agricole. ”Unul dintre scopurile fermei bio&co este educarea și sensibilizarea consumatorului pentru a crea un echilibru între cantitatea pe care o consumă și cea pe care o cumpără. În timp, dacă se evită risipa alimentară, costul pentru alimente poate fi redus și investit în legume de calitate. Noi ne dorim foarte mult să producem atât cât este necesar pentru a evita risipa alimentară”, adaugă Lorita Constantinescu, Director de Dezvoltare.

În strânsă legătură cu această fermă socială mai este un proiect pilot, o fermă pedagogică pe tema alimentației sănătoase, biodiversității, protecției mediului și descoperire senzorială pentru copii.

Mai mult, Asociația Ateliere Fără Frontiere se află în permanentă legătură cu fermierii care doresc să dezvolte proiecte în agricultura ecologică în speranța că, în următorii ani, astfel de ferme certificate ecologic să se dezvolte la nivel național și, astfel, numărul consumatorilor să ia amploare.

***

Despre Ateliere Fără Frontiere:

Asociația Ateliere Fără Frontiere (AFF) este o organizație non-profit, înființată în 2008 pentru integrarea pe piața muncii a persoanelor vulnerabile. Ca să își îndeplinească misiunea, AFF a creat trei întreprinderi sociale de inserție prin activitatea economică – educlick, remesh și ferma ”bio&co”, în care oferă servicii personalizate de acompaniere socio-profesională, psihoterapie și acompaniere pedagogică pentru formarea de competențe persoanelor care cumulează multiple dificultăți la angajare (șomaj de lungă durată, adicții, dizabilități, abandon școlar, violență domestică, trafic de persoane, probațiune, pedepse privative de libertate, lipsă locuință etc).

Auchan la început de an școlar: peste 2000 de rechizite la prețuri avantajoase, multe dintre ele înghețate

Până pe 13 septembrie, în magazinele Auchan, părinții și elevii care se pregătesc pentru noul an școlar au la dispoziție una dintre cele mai largi game de rechizite și produse pentru școală, la prețuri care contribuie la protejarea bugetului familiei. În plus, peste o treime dintre aceste produse – cele sub marca Auchan, au prețurile înghețate încă din luna iulie, în cadrul acțiunii masive anti-inflație implementate de retailer.

În magazine și pe auchan.ro clienții vor regăsi de la ghiozdane, penare, instrumente de scris și de colorat, până la materiale de creație, articole de papetărie și accesorii educative. Mai mult, ca parte a strategiei de susținere a unui consum responsabil, compania continuă extinderea și diversificarea gamelor de produse sustenabile, cu zeci de articole din mai multe categorii, cum ar fi instrumente de scris și desenat, caiete din carton certificate FSC sau ghiozdane reciclate ori realizate din materiale biodegradabile.

În continuarea acțiunilor de protejare a puterii de cumpărare a românilor, cu atât mai mult în această perioadă, Auchan sprijină bugetul cheltuielilor pentru noul an școlar, oferind o sortimentație completă de rechizite la prețuri avantajoase, precum și o gamă întreagă de articole de papetărie, marcă proprie, cu prețuri blocate până la 30 septembrie. Mai mult, la achiziția produselor din această gamă și folosirea cardului MyCLUB Auchan, clienții beneficiază și de 5% bonus în bani pe cardul de fidelitate.

Cel mai ieftin ghiozdan costă 19,90 lei, iar prețul unui penar pornește de la 3,90 lei, produsele fiind disponibile în funcție de gama magazinelor.

Ce conține un ghiozdan complet echipat, la prețul de 100 lei

Astfel, cu un buget de 100 lei, de exemplu, clienții pot achiziționa un ghiozdan echipat cu 20 de articole, respectiv 10 caiete, un bloc de desen, câte un set de carioci, creioane colorate, pensule, acuarele, pixuri, stilou, creioane grafit, precum și un penar, o riglă, o radieră și pic corector. De asemenea, clienții pot opta și pentru variante de penare complet echipate la prețuri începând de la 35 lei.

În oferta din acest an, disponibilă atât în hipermarketurile Auchan, cât și pe auchan.ro, clienții pot regăsi:

– Peste 600 de instrumente de scris și desenat (creioane, pixuri, carioci, rollere, acuarele etc)
– Peste 300 de articole de marochinărie (ghiozdane, rucsaci, genți, penare simple sau complet echipate)
– Peste 200 de tipuri de caiete și zeci de modele de coperți
– Peste 200 de articole pentru orele de arte plastice (pânze și canvasuri de pictură, vopsea acrilică, pensule, articole de lipit și asamblat, pastă modelaj etc)
– Peste 150 de elemente de clasare și aranjare (dosare, mape, bibliorafturi, ecusoane etc)

Oferta este completată de numeroase accesorii de înfrumusețare, stickere și materiale pentru decorat, accesorii educative (cretă, ecusoane, globuri geografice, calculatoare, articole de trasare etc.), agende, calendare și seturi de Arts&Crafts, precum și de zeci de articole de corectură.

Mai mult, Auchan propune și o gamă variată de textile Inextenso dedicate școlarilor și preșcolarilor, care acoperă principalele nevoi pentru școală. În plus, pentru a susține actualii și viitorii elevi este pregătită și o ofertă variată de electronice și accesorii PC (laptopuri, imprimante, periferice, căști), mobilier și accesorii (birouri, scaune de birou, lămpi de birou etc), articole pentru prepararea micului dejun și al pachețelului, precum și o gamă largă de cutii pentru sandwich și sticle de apă.

Articole ecologice de marochinărie și instrumente de scris realizate din plastic reciclat

În continuarea acțiunilor de protejare a planetei și din dorința de a încuraja un consum responsabil, oferta de rechizite școlare include, anual, o gamă eco marca Auchan, formată din numeroase rechizite prietenoase cu mediul, precum:

⮚ ghiozdane realizate din poliester reciclat;
⮚ ghiozdane realizate din 80% materiale reciclate, cu construcție optimizată, certificare FSC, rezistente la apă timp de o oră;
⮚ diverse instrumente de scris și colorat (pixuri, rollere cu rescriere, markere, carioci etc.) realizate din pet-uri reciclate;
⮚ rollere cu rescriere cu ambalaj reciclat și certificat FSC (de altfel, marea majoritate a rechizitelor au ambalaj din carton sau alt material biodegradabil);

Auchan donează 10% din vânzările produselor de papetărie eco marcă proprie

Și în acest an, retailerul continuă să sprijine comunitățile cu scopul de a susține dezvoltarea copiilor proveniți din medii vulnerabile. Astfel, 10% din vânzările produselor de papetărie eco, marcă proprie, vor fi direcționate către Asociația Habitat for Humanity România pentru construirea de locuințe decente în comuna Berceni din județul Prahova. Scopul proiectului este acela de a asigura un mediu adecvat pentru o bună dezvoltare pentru preșcolari și școlari. Proiectul se va implementa cu ajutorul voluntarilor (angajați și clienți Auchan) ca parte a Programului de Sustenabilitate Personală (PSP) #nuepreatârziu.

Despre Auchan

Auchan România are în portofoliu 274 de magazine, cuprinzând 33 de hipermarketuri, 6 supermarketuri și 235 de magazine de ultraproximitate MyAuchan, din care peste 200 în stațiile Petrom, cât și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe de peste 1,2 miliarde de Euro, Auchan propune locuitorilor din orașele în care sunt prezente magazinele sale un comerţ modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, permanent. În 2021, Auchan a obținut medalia Customers’ Friend și statutul Customers’ Friend – Superior Excellence.

Sediul central al Bancii Transilvania a obtinut cel mai inalt nivel de certificare, BREEAM Outstanding

• BT a obtinut un punctaj de 88,7% la certificarea BREEAM
• Cladirea consuma cu 20% mai putina energie fata de referinta nationala
• Sediul Central al bancii are o suprafata de 38.000 mp si aproape 1.400 de birouri

Sediul Central al Bancii Transilvania, aflat in Cluj-Napoca, pe Calea Dorobantilor 30-36, a primit certificarea BREEAM New Construction, cel mai inalt standard de sustenabilitate si eficienta din industrie, cu un punctaj de 88,7% din 100. Sub 3% din cladirile certificate BREEAM in lume au obtinut standardul Outstanding.

Cladirea BT este functionala din ianuarie 2021, are 38.000 mp, capacitate pentru aproape 1.400 de birouri, 30 de sali de intalniri, 8 bucatarii, amfiteatru, cafenea, restaurant, parcare subterana pentru masini si biciclete, precum si statie pentru incarcarea masinilor electrice. Cladirea a fost construita din materiale certificate, reciclate si reciclabile.

Evaluarea pentru certificare a fost realizata tinand cont de categorii diferite, fiecare primind cate un punctaj: Managementul cladirii, Sanatate si stare de bine pentru angajati, Energie, Transport, Apa, Materiale, Deseuri, Utilizarea terenului si ecologie, Poluare si Inovatie. Punctajul maxim a fost obtinut pentru Management si Transport.

Leontin Toderici, Director General Adjunct Operatiuni, Banca Transilvania, declara: „Investitia in noul Sediu Central al bancii a avut in vedere crearea unui mediu cat mai placut si sanatos pentru angajati, precum si grija fata de mediu. Pentru optimizarea consumului de resurse folosim tehnologii, dotari si facilitati de ultima generatie”.

Adrian Pop, Manager General ADP green building, adauga: „A fost un proiect complex, iar sustenabilitatea si inovatia au stat la baza temei de proiectare si a conceptului cladirii. Sediul Central BT a fost conceput ca si cladire verde inca din etapa de proiectare fiind folosit standardul BREEAM. Impactul asupra mediului si grija pentru conditiile de sanatate si siguranta au fost atent monitorizate pe tot parcursul realizarii acestuia. Suntem mandri ca am facut parte din echipa care a contribuit la realizarea acestei cladiri, una dintre cele mai sustenabile din Romania”.

Detalii despre Sediul Central BT:

• Aerul din cladire este filtrat permanent, iar calitatea acestuia este permanent monitorizata.
• Incalzirea si racirea sunt realizate printr-un sistem de temperare in masa a betonului.
• Nivelul de iluminat la birouri este pastrat constant cu ajutorul lampilor care detecteaza nivelul de lumina naturala si compenseaza in timp real cu iluminat artificial. Lumina este pe baza de senzori, controlata prin BMS (building management system), ceea ce reduce cu aproximativ 30% necesarul de energie pentru iluminat.
• Cladirea consuma cu 20% mai putina energie fata de referinta nationala si cu circa 8% mai putina energie fata de referinta BREEAM.

• Materialele din lemn au certificare FSC sau similara si atesta provenienta din surse exploatate sustenabil.

• In procesul de selectie a materialelor de constructii au fost alese cele cu certificari de mediu precum EPD, BES 6.001 si ISO 14.001.
• Amprenta de carbon inmagazinata a cladirii este de 1.407 kgCO2eq/mp.
• Deseurile sunt colectate selectiv.
• Cladirea este in stil contemporan, cu influente eco si tech – prin concept, materiale, culori, functionalitate, dotari si design. Design-ul cuprinde o combinatie de texturi si materiale – de la beton cu aparenta de lemn, la piatra de Vistea. Cromatica este neutra – predominant in gri, crem si maro.

BREEAM (Building Research Establishment Environmental Assessment Method) este prima si cea mai intalnita metoda de evaluare a sustenabilitatii cladirilor, lansata si administrata de organizatia Building Research Establishment din Marea Britanie.

Articolul a fost publicat initial pe site-ul Bancii Transilvania. Pentru a il accesa: https://bit.ly/3pvCYDb

László Borbély, consilierul premierului pe dezvoltare durabilă: Am finalizat sistemul de monitorizare al indicatorilor de dezvoltare durabilă până în 2030

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, din cadrul Guvernului României, împreună cu Institutul Național de Statistică au organizat pe 27 iulie workshop-ul de consultare cu factorii implicați în procesul de monitorizare și raportare a implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 privind utilizarea setului național de indicatori de dezvoltare durabilă. Scopul evenimentului a fost acela de a consolida colaborarea dintre Institutul Național de Statistică, ministere și alte instituții furnizoare de date statistice, astfel încât monitorizarea Strategiei de dezvoltare durabilă să funcționeze coerent și unitar.

„Am finalizat sistemul de monitorizare al indicatorilor de dezvoltare durabilă până în 2030. Este clar că nu putem formula politici publice coerente și aplicate fără să avem date. Nu putem monitoriza implementarea Strategiei fără aceste date esențiale. Reprezentanții instituțiilor care trebuie să raporteze indicatorii au primit astăzi informații folositoare privind mecanismul de raportare al celor 291 de indicatori. Nu ne oprim. Am demonstrat că putem face echipă la nivel guvernamental pentru a accelera implementarea Agendei 2030 și vom continua să atragem alături de noi întreaga societate în acest demers”, a declarat consilierul de stat László Borbély.

La rândul său, domnul Tudorel Andrei, președinte al Institutului Național de Statistică (INS), a subliniat complexitatea procesului de consultare între INS şi factorii implicați în furnizarea de date statistice, proces care a ținut seama pe de o parte de armonizarea indicatorilor naționali cu cei europeni și, pe de altă parte, de existența surselor de date administrative și a celor statistice. De asemenea, preşedintele INS a subliniat necesitatea actualizării permanente a listei de indicatori statistici astfel încât INS să poată furniza factorilor decidenți date statistice relevante, pertinente și de interes.
În finalul cuvântului adresat participanților la această întâlnire, domnul Tudorel Andrei a reiterat importanța acestui proiect în conturarea și modernizarea sistemului de indicatori statistici de dezvoltare durabilă.

Pe parcursul workshop-ului au fost prezentate informații referitoare la stadiul actual al proiectului și a fost prezentat Ghidul referitor la setul național de indicatori de dezvoltare durabilă pentru autoritățile publice implicate în procesul de monitorizare și raportare a SNDDR 2030, utilizat în măsurarea implementării Țintelor stabilite pentru România.

România are, din februarie, un set național de indicatori de dezvoltare durabilă. Marea majoritate sunt deja disponibili pe site-ul Institutului Național de Dezvoltare Durabilă, secțiunile G și H de la această adresă.
De asemenea, în cadrul proiectului „România Durabilă” este dezvoltat și un agregator de date statistice unde se regăsesc atât indicatorii naționali, cât și indicatorii Eurostat privind dezvoltarea durabilă alături de date subiective din barometre de opinie publică: http://agregator.romania-durabila.gov.ro/

La întâlnire au participat aproximativ 150 de persoane, reprezentanți ai Institutului Național de Statistică (INS), Guvernului României, Asociației Regionale pentru Dezvoltare Antreprenorială Oltenia (ARDA Oltenia), precum și reprezentanți ai instituțiilor implicate în furnizarea de date statistice din domeniul dezvoltării durabile și/sau care utilizează setul de indicatori de dezvoltare durabilă validat de către membrii Consiliului Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă (CCDD) în luna februarie 2022.

Workshop-ul de consultare cu factorii implicați în procesul de monitorizare și raportare a implementării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030 privind utilizarea setului național de indicatori de dezvoltare durabilă este o acțiune sprijinită prin proiectul „România durabilă”, cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020.