Distribuție Energie Oltenia a obținut un credit substanțial pentru continuarea investițiilor în tranziția energetică și sustenabilitate

Distribuție Energie Oltenia (DEO), compania de distribuție a energiei electrice din regiunea Oltenia și unul dintre cei patru distribuitori de energie electrică din țară, a semnat un acord de finanțare de referință cu un sindicat de instituții financiare locale și internaționale, incluzând, printre alții, Banca Comercială Română S.A (BCR), Erste Group Bank AG, BRD Groupe Societe Generale S.A, UniCredit Bank S.A., Banca Transilvania S.A., Alpha Bank S.A., PKO Bank Polski S.A. Varșovia Sucursala București și Siemens Financial Services prin Siemens Bank GmbH. Tranzacția reprezintă unul dintre cele mai ample împrumuturi “verzi” emise vreodată pe piața românească, refinanțând datoria existentă și adăugând o capacitate nouă de 1,76 miliarde de lei, destinată, în principal, finanțării unor investiții suplimentare în următorii 7 ani.

Compania a demonstrat alinierea activității sale la taxonomia UE și va continua să își îndeplinească rolul de facilitator pentru regiune în călătoria acesteia către un viitor verde. Fondurile atrase sunt preconizate să sprijine investițiile planificate pentru perioada de reglementare actuală și ambițiile mai largi de tranziție energetică ale regiunii. Principalele domenii de investiție includ extinderea și consolidarea rețelei pentru a facilita conectivitatea prosumerilor și a surselor de energie regenerabilă, modernizarea și automatizarea rețelei pentru a reduce frecvența și durata întreruperilor de electricitate, precum și digitalizarea activităților, permițând o gestionare îmbunătățită a distribuției de electricitate și o experiență optimizată pentru consumatori.

Structura robustă a finanțării și sprijinul primit din partea finanțatorilor participanți atestă performanța financiară și operațională solidă a DEO obținută în ultimii doi ani, precum și abordarea de înalt nivel pe piață a companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și sprijinul acordat tranziției energetice în România.

Despre Distribuție Energie Oltenia (DEO)

Distributie Oltenia, parte din Grupul Evryo, asigură alimentarea cu energie electrică a  peste 1,5 milioane de consumatori din 7 județe din regiunea Olteniei: Dolj, Argeș, Olt, Gorj, Vâlcea, Mehedinți și Teleorman.

Activitățile serviciului de distribuție includ exploatarea, întreținerea și dezvoltarea echipamentelor electrice, cu scopul de a distribui energia electrică de la producători la consumatori, în condiții de securitate în exploatarea instalațiilor electrice, siguranță în funcționare, asigurare a parametrilor de calitate și reducerea costurilor de întreținere și de reparații.

Mai multe informații despre activitatea și proiectele DEO pot fi consultate la www.distributieoltenia.ro .

Better Business Alliance Launched: The First Alliance in Romania Supporting the B Corp Movement

The community of B Corp consultants in Romania (B Leaders) and Danone Romania have launched Better Business Alliance, the first local alliance dedicated to the B Corp movement. Its aim is to develop the B Corp community in Romania and foster businesses focused on social impact.

The B Corp sustainability and social responsibility certification was launched by B Lab, a global non-profit organization that, in 2007, initiated a movement to change the system within the culture and operations of companies. The goal was to transform business norms, shifting from a profit-centered model to an inclusive economic system that considers all stakeholders, ensuring that companies take responsibility for economic, social, and environmental changes.

To achieve the B Corp certification, a company must pass a rigorous assessment of its practices in five key areas: governance, employees, customers, community and environment. It must achieve a minimum score of 80 points out of 200 on the B Impact Assessment evaluation and audit to gain certification. Globally, nearly 10.000 B Corps are operating in 102 countries across 160 industries, while over 300.000 companies use B Corp tools to verify sustainability standards.


The First Alliance in Romania Supporting the B Corp Movement

The objectives of Better Business Alliance include informing local businesses about the benefits of B Corp certification, consulting and supporting those seeking certification, and assisting companies that wish to begin their journey towards sustainability according to ESG standards.

Additionally, the alliance encourages certified B Corps and those in the certification process to join, collaborate, and share best practices. This exchange of experience helps strengthen a business network with impact.

The benefits of B Corp certification are reflected in the performance of certified companies. According to a B Lab study in the U.S., between 2011 and 2015, B Corps grew 28 times faster than the national average. Furthermore, B Corps attract and retain talent more easily due to their values and organizational culture, which focus on social and environmental impact. These companies are 55% more likely to cover healthcare insurance costs for employees and are actively engaged in their communities.

“B Corp is not just a certification. It represents a paradigm shift in how business is done. For consumers, it is a symbol of trust, as B Corp certified companies publicly demonstrate that they operate according to the highest sustainability standards, with a social purpose above profit. Through this new alliance, we aim to harness the power of good, with both companies—through their operating models—and consumers—by choosing B Corp certified products and services—contributing to society,,” said Corina Radu, founder of Impact Market Romania.

Better Business Alliance will operate as a non-profit organization, initiated by B Corp consultants Corina Radu, Cătălina Ticău, Cristina Tararache, Cristina Bîcîilă, and Daria Hău, with the support of B Lab Europe, to develop a local and regional network of sustainable and visionary companies.

Romanian Companies Show a Growing Interest in B Corp Certification

Locally, Danone Romania is the first B Corp company, having obtained certification at the Central and Eastern European regional level. “We are excited to be the first supporters of the Better Business Alliance in Romania, paving the way for the B Corp movement. Danone Romania achieved B Corp certification in 2024 as part of the regional group for Central and Eastern Europe, further supporting the company’s global commitment to becoming one of the largest multinational companies worldwide to be fully B Corp certified. B Corp certification is a public recognition that Danone leads its business with a culture focused on achieving social and sustainability goals in everything it does”, said Ivan Holub, Sustainability Lead, Danone Central and Eastern Europe.

Currently, a second company has been certified, and 12 other businesses from various industries such as food production, compostable materials, retail, cosmetics, coaching, tourism, fashion, and communications & branding are in the process of being certified.

This progress is essential for developing a business ecosystem that will have a positive impact in Romania. Interest in B Corp certification is increasing, driven by its benefits for employer branding and its attractiveness to consumers. A recent B Lab study found that 57% of European consumers consider sustainability and certifications when making purchasing decisions, while 49% factor it into job choices.

***

About Better Business Alliance

Better Business Alliance is a non-profit organization that promotes the B Corp business model in Romania. Its goal is to help local companies meet the highest standards of social responsibility and sustainability. The alliance was initiated by B Corp consultants in Romania, with the support of Danone Romania and B Lab Europe.

Diversitatea și Incluziunea (D&I) – element esențial în strategiile de business, potrivit ecosistemului OPEN MINDS

Diversitatea și Incluziunea (D&I) devin un element esențial în strategiile de business, în special odată cu noile reglementări europene privind raportarea ESG. Pentru a sprijini companiile în integrarea acestor direcții, Asociația OPEN MINDS lansează primul ecosistem dedicat D&I din România, tip „plug & play”, oferind un cadru strategic și instrumente concrete pentru dezvoltarea unor organizații mai incluzive.

Directiva CSRD (Corporate Sustainability Reporting Directive) a schimbat, începând cu 2024, regulile jocului pentru companiile din întreaga Uniune Europeană, inclusiv România. Aceasta impune noi cerințe de transparență și responsabilitate în raportarea componentei Social din cadrul ESG – Environmental, Social, Governance. Astfel, treptat, companiile sunt obligate să publice date clare și verificabile despre impactul lor social, inclusiv despre diversitate, incluziune și echitate salarială. Dacă înainte raportarea non-financiară era o practică voluntară sau limitată la un număr restrâns de companii, aceasta reprezintă, în prezent, o obligație pentru peste 50.000 de organizații la nivel european, potrivit Comisiei Europene*.

În România, această schimbare impactează deja toate companiile mari și va continua să se extindă în următorii ani. De altfel, începând cu 1 ianuarie 2025, companiile care îndeplinesc cel puțin două dintre următoarele criterii: peste 250 angajați, o cifră de afaceri de peste 40 mil. euro sau active totale mai mari de 20 de mil. de euro, vor avea această obligativitate**. Din 2026, obligațiile se vor extinde și la IMM-urile listate la bursă, iar din 2028 inclusiv companiile internaționale cu venituri mari în UE vor fi obligate să își alinieze practicile la cerințele CSRD.

Această nouă realitate legislativă creează atât provocări, cât și oportunități pentru organizațiile din România. În acest context, Asociația OPEN MINDS a lansat primul ecosistem dedicat diversității și incluziunii din România, oferind un cadru strategic și instrumente concrete pentru dezvoltarea unor organizații mai incluzive.

„Companiile nu mai sunt în punctul în care doar să vorbească despre diversitate – ele trebuie să demonstreze, prin date clare și verificabile, că angajații lor sunt tratați echitabil și că inițiativele de incluziune au un impact real. Ecosistemul OPEN MINDS oferă exact instrumentele necesare pentru ca organizațiile să își respecte angajamentele ESG și să fie pregătite pentru noile cerințe de raportare”, a declarat Mirela Tănase, Vicepreședinte al Asociației OPEN MINDS.

Ecosistemul OPEN MINDS propune șapte instrumente companiilor care doresc să își alinieze strategiile de Diversitate și Incluziune la cerințele ESG, trei dintre acestea fiind de referință:

  • Barometrul României Responsabile (BARES) – un studiu anual, realizat cu un instrument științific, unic în România, care măsoară progresul și impactul D&I în mediul de business, oferind companiilor un sistem de benchmarking și recomandări strategice;
  • Competiția DI_PLOMA AWARDS – primul eveniment național care recunoaște public inițiativele de succes în D&I, oferind vizibilitate și promovare celor mai bune practici implementate de către companii, ONG-uri și industriile creative;
  • Conferința OPEN MINDS – cel mai mare eveniment anual din România dedicat diversității și incluziunii, unde lideri de business, experți HR, reprezentanți ai ONG-urilor și Marcom dezbat provocările și soluțiile pentru un mediu de lucru mai echitabil.

„Noi suntem aici să amplificăm mai ales impactul companiilor care sunt eligibile pentru raportarea ESG. Este important ca proiectele și inițiativele să nu se oprească după etapa de implementare, pentru că măsurarea impactului este, de fapt, cea mai importantă din acest proces. De aceea, Ecosistemul OPEN MINDS este, în sine, un mod prin care motivăm companiile să dezvolte și să aplice, la rândul lor, instrumentele de măsurare. Avem încredere că putem deveni un sistem de referință pentru o Românie mai incluzivă, nu doar diversă”, afirmă Silviu Andrei Petran, Președintele Asociației OPEN MINDS.

De ce este D&I un element central în raportarea ESG?

Într-un peisaj economic tot mai reglementat și marcat de multiple provocări economice și geopolitice complexe, raportarea conform Directivei CSRD nu este doar o obligație birocratică, ci un indicator critic pentru investitori, angajați și partenerii companiilor. De altfel, studiile arată că organizațiile care nu integrează criterii clare de diversitate și incluziune în strategia lor ESG riscă sancțiuni, pierderea investițiilor și o scădere semnificativă a atractivității pe piața muncii.

Un studiu realizat de Harvard Business Review arată că 70% dintre investitori iau în considerare politicile de diversitate și incluziune atunci când evaluează o companie***. Mai mult de atât, un raport McKinsey & Company arată că organizațiile cu echipe diverse au cu 36% mai multe șanse să depășească performanța competitorilor lor, în timp ce firmele care au diversitate de gen în conducere au cu 25% mai multe șanse să obțină profit peste medie, iar echipele diverse sunt cu 87% mai bune în luarea deciziilor****.

Conformarea la ESG nu este opțională și, mai mult, este necesară pentru bunul mers al business-ului. Companiile care nu își aliniază strategiile D&I la noile cerințe de raportare riscă să piardă accesul la fonduri europene, să fie excluse din parteneriate strategice și să se confrunte cu penalități la nivel național și european.

„Indiferent de domeniu sau dimensiune, companiile care își doresc o cultură organizațională mai empatică și conectată la realitățile sociale pot beneficia de inițiativele Ecosistemului OPEN MINDS. Resursele și mecanismele noastre sunt gândite astfel încât orice echipă să poată participa activ la schimbare, fără eforturi suplimentare, fiind necesară doar deschiderea de a integra noi perspective în abordările personale”, a adăugat Mirela Tănase, Vicepreședinte al Asociației OPEN MINDS.

Ecosistemul OPEN MINDS este deschis pentru companii, ONG-uri, instituții publice, organizații educaționale și lideri de opinie, oferindu-le acces la resurse și instrumente strategice pentru dezvoltarea inițiativelor D&I. De la campanii de awareness și training-uri interactive, la programe de recrutare incluzive și parteneriate strategice cu ONG-uri, Asociația OPEN MINDS ajută organizațiile să își atingă obiectivele ESG și să creeze un mediu de lucru echitabil, devenind parte din rețeaua de ALIAȚI OPEN MINDS certificați. Prin accesarea Ecosistemului OPEN MINDS, organizațiile pot obține certificarea de ALIAT și devin astfel eligibile pentru raportarea ESG.

* Comisia Europeană. (2021, Aprilie 14). Finanțare durabilă și taxonomia UE: Comisia face noi pași pentru a direcționa fondurile către activități sustenabile: https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_21_1804
** Uniunea Europeană. (2022). Directiva (UE) 2022/2464 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 decembrie 2022 privind raportarea de durabilitate a întreprinderilor și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 537/2014, precum și a Directivelor 2004/109/CE, 2006/43/CE și 2013/34/UE. EUR-Lex. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32022L2464
***Bourke, J., & Espedido, A. (2023, Septembrie). Ce face un lider incluziv? Harvard Business Review. https://hbr.org/2023/09/what-makes-an-inclusive-leader
****McKinsey & Company. (2020, Mai 19). De ce contează diversitatea. McKinsey & Company. https://www.mckinsey.com/capabilities/people-and-organizational-performance/our-insights/why-diversity-matters

***

Despre Ecosistemul OPEN MINDS

Ecosistemul OPEN MINDS reprezintă un cadru strategic, combinând diagnoza, designul strategic, implementarea, recunoașterea publică și evaluarea continuă. Cu o echipă de experți și un know-how solid, OPEN MINDS facilitează crearea unor medii de lucru în care fiecare angajat se simte valorizat și apreciat. Fondată de Exploratist, Asociația OPEN MINDS își asumă misiunea de a promova diversitatea și incluziunea prin proiecte relevante atât pentru companii, cât și pentru comunitățile în care acestea activează.

Despre OPEN MINDS – Asociația pentru Diversitate și Incluziune 

OPEN MINDS – Asociația pentru Diversitate și Incluziune, înființată în anul 2023 de către Exploratist – Agenție de Employee Experience, este o organizație nonguvernamentală care facilitează implicarea companiilor în viețile comunităților locale, prin acțiuni cu impact pozitiv care generează atașament, credibilitate și încredere. Asociația integrează agendele organizațiilor cu inițiative ale societății civile, în abordări pe termen lung și cu impact sporit.  

Asociația este dedicată dezvoltării proiectelor educaționale și sociale, promovând inovația și designul empatic pentru a sprijini diverse categorii de beneficiari. Cu sprijinul partenerilor săi, OPEN MINDS continuă să creeze oportunități de dezvoltare și incluziune pentru comunități vulnerabile. 

CTRL + ART + RECYCLE – un proiect manifest al Asociației ENVIRON

Într-o eră în care progresul tehnologic lasă în urmă milioane de tone de deșeuri electronice, iar reciclarea nu ar mai trebui sa fie o alegere, ci o responsabilitate, Asociația ENVIRON lansează campania CTRL + ART + RECYCLE – un proiect-manifest tradus într-o colecție de tricouri, inspirate din relația oamenilor cu tehnologia, care ne provoacă să fim mai constienți de impactul pe care noi îl avem asupra lumii.

Un mesaj care trebuie purtat cu mândrie și transmis mai departe: CTRL YOUR IMPACT

Environ Artworks este o colecție de tricouri unisex, în ediție limitată, făcută în colaborare cu Molecule-F.com – platforma online dedicată promovării și comercializării creațiilor designerilor români de modă. Colecția include 4 modele, 40 de bucăți din fiecare model, fiecare piesă fiind numerotată și irepetabilă, sigilată într-un can și reprezintă un simbol al responsabilității pe care o avem față de viitor. Aceste tricouri nu sunt doar articole vestimentare, ci un statement vizual, un angajament că fiecare alegere a noastră lasă o amprentă definitivă.

„Nu este despre modă. Este despre conștientizare și asumare. Despre responsabilitatea pe care o avem față de ceea ce lăsăm în urmă. Despre cum transformăm resursele finite în oportunități infinite.”, a declarat Roxana Puia, Director de Marketing Asociația ENVIRON.

Unde ajunge tehnologia pe care nu o mai folosim?

În fiecare an, peste 62 de milioane de tone de deșeuri electronice sunt generate la nivel global, iar doar o fracțiune dintre acestea sunt reciclate. În România, în 2022, s-au pus pe piață aproximativ 340.000 de tone de echipamente electrice și electronice, dar rata de colectare a fost de doar 45,4%. În 2024, Asociația ENVIRON a reușit să atingă o rată de 67,55%, colectând peste 39.191 de tone de deșeuri electrice. Acest progres demonstrează că schimbarea este posibilă, dar este nevoie de implicarea fiecăruia dintre noi.

Poartă schimbarea. Distribuie mesajul.

Fiecare tricou din colecția Environ Artworks este o invitație de a purta și transmite mai departe un mesaj esențial: reciclarea este o alegere conștientă, nu o obligație. Este o formă de implicare activă în construirea unui viitor sustenabil.

Mai mult decât atât, profitul obținut din vânzarea tricourilor va fi redirecționat către un proiect din sfera de interes complementară a DEEE, detalii suplimentare urmând să fie anunțate pe Molecule-F.com și pe canalele social media ale Asociației ENVIRON.

Fii parte din schimbare. Poartă mesajul.

Colecția Environ Artworks este disponibilă exclusiv pe Molecule-F.com. Fără reeditări. Fără compromisuri. Doar un mesaj puternic, care trebuie transmis cu mândrie și răspândit cu responsabilitate: CTRL YOUR IMPACT. MAKE SOME ART. RECYCLE THE E-WASTE.

The Storyalist

Despre Asociația ENVIRON

De peste 18 ani, Asociația ENVIRON preia responsabilitatea producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și electronice, asigurând colectarea și reciclarea acestora la finalul ciclului de viață. Prin campanii educaționale și proiecte inovatoare, ENVIRON contribuie la schimbarea mentalității privind reciclarea și protecția mediului.

Brambles se clasează pe locul #4 în lista Global 100 din 2025

Brambles se menține în Top 5 în lista Global 100 a celor mai sustenabile companii, realizată de Corporate Knights pentru 2025, potrivit unui comunicat transmis de CHEP, parte a grupului australian Brambles.

Organizaţia Brambles a fost premiată cu locul #4 în lista Global 100 din 2025 a celor mai sustenabile companii din lume, conducând categoria sa industrială și marcând al cincilea an consecutiv de includere în clasament. Compania a performat puternic în toate categoriile evaluate, obținând 100% în domeniile veniturilor și investițiilor sustenabile, îmbunătățindu-și în același timp scorurile legate de gazele cu efect de seră și deșeuri.

Anunțat la conferința Forumului Economic Mondial de la Davos, clasamentul anual al Corporate Knights a evaluat 8.359 de companii cotate la bursă cu venituri de peste 1 miliard USD, pe baza impactului social și de mediu al operațiunilor, veniturilor și investițiilor.

„Aceasta este o realizare remarcabilă într-un peisaj competitiv în care ambiția de creștere a companiilor împinge standardele de sustenabilitate la niveluri tot mai înalte. Momentul de schimbare al perspectivei este unul esențial pentru un business care își dorește să fie sustenabil într-un context în care creșterea și plusul de valoare adăugată rămân la fel de vitale.”, a declarat Graham Chipchase, Directorul Executiv al Brambles.

Performanța de sustenabilitate a Brambles a fost, de asemenea, subliniată în cea mai recentă ediție a Dow Jones Sustainability World Index, clasându-se pe locul #2 în categoria sa industrială și marcând al 11-lea an consecutiv ca parte a acestui indice.

„Brambles, prin modelul său de afaceri unic care promovează distribuția, repararea și reutilizarea paleților, strălucește ca cea mai bine clasată companie din lume care promovează circularitatea, un semn distinctiv al unei economii sustenabile.” , a precizat Toby Heaps, CEO al Corporate Knights.

Companie înființată în 1875, Brambles Limited (ASX: BXB) Brambles este un furnizor global de soluții logistice, conectând rețeaua de aprovizionare a lumii prin operațiunile, oamenii și tehnologia sa. Brambles operează în peste 60 de țări, în principal prin brandul său CHEP, cu active de 347 de milioane de paleți și containere printr-o rețea de peste 750 de centre de servicii.

Brambles este listată la Bursa de Valori din Australia și este o componentă a ASX50. Grupul angajează aproximativ 13.000 de persoane, cu cele mai mari operațiuni în America de Nord și Europa. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați brambles.com.

Din 2005, Global 100 a fost una dintre cele mai apreciate și transparente evaluări de sustenabilitate bazate pe reguli, care subliniază impactul produselor și serviciilor de bază ale unei companii. Este cel mai performant indice global de sustenabilitate (ticker: CKG100), cu o istorie de peste 10 ani. Toate companiile cotate la bursă cu venituri de peste 1 miliard USD sunt evaluate pe baza a 25 de indicatori cheie de performanță (KPI) care acoperă gestionarea resurselor, gestionarea angajaților, gestionarea financiară, veniturile sustenabile și investițiile sustenabile, și performanța furnizorilor. Companiile care se angajează în activități „red flag” precum blocarea politicii climatice și contribuția la defrișări sunt descalificate.

Analiză LEKTRI.CO: Parcul auto electric din România a continuat creșterea în 2024, până la aproape 55.000 de automobile

LEKTRI.CO, unul dintre cei mai importanți jucători în domeniul mobilității electrice din România, prezintă indexul de e-mobilitate pentru anul 2024. Conform datelor centralizate până la finalul lunii decembrie, România a încheiat anul cu un parc auto de 54.471 de mașini electrice, dintre care 49.594 sunt autoturisme.

Conform analizei LEKTRI.CO, ce are la bază datele oficiale publicate de DRPCIV, până la 31 decembrie 2024 erau înmatriculate în România următoarele vehicule electrice: 49.594 autoturisme, 1.681 autovehicule de transport mărfuri, 1.503 autobuze si microbuze, 1.652 motociclete, 20 de autotractoare, 13 vehicule pentru scopuri speciale și 8 mopede. Analiza LEKTRI.CO are în vedere autoturismele și autovehiculele de transport mărfuri.

În 2024, numărul de autovehicule electrice înmatriculate în România a crescut cu 27% față de anul precedent, de la 40.286 de unități, până la 51.230 de autovehicule. Totodată, gama de mașini electrice s-a diversificat. Per total, ritmul de creștere a pieței autovehiculelor electrice a scăzut, influențat de mai mulți factori. Subvenția pentru achiziția de vehicule electrice oferită de stat s-a diminuat în comparație cu anii anteriori, iar în paralel, piața anticipează lansarea model Dacia Spring, cea mai populară din România.

Graficul de mai jos prezintă mărcile auto electrice cu peste 300 de înmatriculări în România până la finalul anului 2024. Dacia Spring conduce detașat clasamentul, cu 17.947 vehicule înmatriculate, fiind urmată la mare distanță de Tesla, care are 8.457 de înmatriculări. Podiumul este completat de Volkswagen, cu 4.895 de automobile electrice înmatriculate în România. Cele trei mărci auto reprezintă 61% din întregul parc auto electric din România.

În privința modelelor, Dacia Spring, alături de Tesla Model 3 și de Tesla Model Y sunt cele mai bine vândute mașini electrice în România, reprezentând 50% din totalul mașinilor electrice.

„Remarcăm o încetinire a creșterii pieței auto electrice în România, însă acest rezultat era de așteptat având în vedere trendul similar de la nivelul Uniunii Europene, dar și scăderea semnificativă a subvențiilor oferite de guvern celor care decid să achiziționeze un astfel de automobil. Credem, însă, că piața locală va cunoaște o revigorare odată cu lansarea noului model Dacia Spring”, a declarat Claudiu Suma, CEO LEKTRI.CO.

Top 5 general al celor mai populare modele de mașini electrice vândute în România, în 2024:

Nr.MarcăModelUnități%
1DaciaSpring1793935.02%
2TeslaModel 343858.56%
3TeslaModel Y33116.46%
4RenaultZoe20774.05%
5HyundaiKona19513.81%

Mai multe informații pot fi consultate aici.

###

Despre LEKTRI.CO

LEKTRI.CO a fost înființată în 2018 la Timișoara și numără în prezent 20 de angajați. LEKTRI.CO este un brand al grupului SafeFleet, cu activități în industria mobilității și oferă soluții de încărcare a mașinilor electrice pentru utilizatorii casnici, companii care doresc să implementeze stații de încărcare pentru angajați și domeniile HORECA și retail. Stațiile de încărcare LEKTRI.CO sunt utilizate în România, Serbia, Polonia, Germania, Franța și Italia.

Rețeaua nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România și-a început ședințele

Rețeaua nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România și-a început  activitatea în cadrul unei prime ședințe online organizate joi, 30 ianuarie, după ce cadrul legislativ al funcționării acesteia a fost adoptat în 2024 de Guvernul și Parlamentul României prin patru acte normative.

În cadrul evenimentului online, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, consilierul de stat László Borbély, a subliniat importanța formalizării Rețelei și misiunea esențială pe care aceasta o are în aplicarea principiilor și viziunii sustenabilității la nivelul administrației publice centrale.

„Suntem colegi de mai mulți ani și, iată, de acum putem colabora și într-un cadru formalizat ceea ce ne bucură deosebit, fiindcă putem lucra mai eficient. Această rețea a nucleelor este indispensabilă în activitatea pe care o derulăm și face parte din structurile create de Departament începând din 2018 – pe lângă Comitetul interdepartamental pentru dezvoltare durabilă, Consiliul Consultativ pentru Dezvoltare Durabilă și societatea civilă cu 150 de entități care participă la procesele decizionale la inițiativa Ambasadei Sustenabilității” – a accentuat în cadrul ședinței consilierul de stat László Borbély.

La această primă ședință, reprezentanții Departamentului au prezentat membrilor rețelei detalii privind Programul postuniversitar „Administrație publică pentru dezvoltare durabilă” care se va derula în perioada martie-septembrie 2025 și se va finaliza prin obținerea unui document ce atestă formarea în profesia de „expert dezvoltare durabilă”. Totodată, a fost detaliat și calendarul propus pentru elaborarea Raportului vizând Planul Național de Acțiune (PNA) al Strategiei naționale pentru dezvoltare durabilă a României 2030 (SNDDR), aferent anului 2024, proces în care sunt implicate și ministerele. 

În Rețeaua nucleelor pentru dezvoltare durabilă au fost desemnați reprezentanți ai ministerelor, unii dintre aceștia fiind deja experți în sustenabilitate din 2022,  ceilalți membri fiind incluși într-un proiect de formare în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Desemnarea specialiștilor în nuclee s-a făcut prin act administrativ emis de conducătorii autorităților administrației publice centrale.

A treia ediție Sustain Ability, evenimentul Progresiv dedicat sustenabilității, are loc pe 25 februarie 2025

Sustain Ability, evenimentul Progresiv dedicat integral sustenabilității, se întoarce cu cea de-a treia ediție la finalul lunii februarie. Sub tema „Growing Green”, Sustain Ability are loc pe 25 februarie 2025, la Novotel Bucharest City Center, București.

Într-un context în care integrarea principiilor economiei circulare în afaceri este încă la început de drum, Sustain Ability – Growing Green va reuni lideri de opinie, experți și reprezentanți de seamă ai companiilor din diverse industrii pentru a dezbate impactul sustenabilității asupra businessurilor din România.

Printre temele de discuție din cadrul Sustain Ability se numără provocările pe care companiile le-au avut de înfruntat pentru a face tranziția către o activitate cu impact redus asupra mediului din moment ce integrarea principiilor economiei circulare în afaceri se află încă în stadiu incipient nu doar în România, ci și la nivel global.

Mai mult, 2025 vine cu o serie de provocări la nivelul businessurilor din România, prima pe lista fiind legată de raportarea corporativă în materie de sustenabilitate care vizează peste cinci mii de companii. Ce implică o astfel de raportare, cum se schimbă rolul echipelor interne din moment ce vor avea de gestionat mai multe date non-financiare, care sunt costurile implicate? Aducem toate aceste teme de dezbatere pe scena Sustain Ability – Growing Green, pe 25 februarie 2025.

Printre speakerii care vor urca pe scena Sustain Ability pentru a ne împărtăși insighturi despre măsurile luate pentru reducerea impactului asupra mediului, lansările de produse responsabile, în ambalaje reciclabile, despre proiectele pentru susținerea producției locale, cât și despre inițiativele pro-diversitate care oferă egalitate de șanse oamenilor și elaborarea unor coduri de bune practice în industrie, precum și proiecte pentru dezvoltarea profesională/personală a angajaților se numără:

  • Irina Siminenco – Corporate Affairs Manager Nestle România
  • Mihai Neagu – CEO Perla Harghitei & Apemin Tușnad
  • Corina Dospinoiu – Director Sustenabilitate Auchan Retail România
  • Alina Genes– CEO GreenTech
  • Emilia Popa-Dolis– Founder & Owner Emblema Retail Solutions
  • Monica Movileanu – Partener și Lider ESG PwC România
  • Antonia Stănică – Client Service Director AHA Moments
  • Mihaela Alexandru – Managing Partner ToKnow

Până pe 14 februarie, evenimentul Sustain Ability propune o ofertă specială pentru participanții care vor să se înregistreze la eveniment, tariful fiind de 90 euro + TVA. Mai mult, pe lângă oferta de early bird, sunt disponibile reduceri de grup pentru companii. 10% pentru mai mult de trei participanți și 15% pentru mai mult de cinci bilete cumpărate. Toate detaliile despre eveniment și modalități de înscriere la eveniment găsiți pe www.sustain-ability.ro.

Lansat pe piață în mai 1999, Progresiv a avut încă de la început ca obiectiv principal facilitarea comunicării și a parteneriatelor între retaileri și furnizorii de bunuri de larg consum, precum și evidențierea trendurilor de business din retail & FMCG.

Sustain Ability este doar una dintre inițiativele Progresiv menite să promoveze practici sustenabile și inovatoare în mediul de afaceri. Cea de-a doua ediție a Sustain Ability a reunit aproximativ 200 de participanți care au putut afla de la profesioniști insighturi relevante privind tranziția către o economie circulară. Mai multe insighturi despre cea de-a doua ediție a Sustain Ability se găsesc aici.

Durabil pe scurt-Sustenabil, o aplicație mobilă realizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă

Durabil pe scurt-Sustenabil este o nouă aplicație prietenoasă realizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă (DDD) din subordinea Secretariatului General al Guvernului. Disponibilă pe Google Play, aplicația prezintă toate informațiile relevante și succinte despre tot ceea ce înseamnă sustenabilitatea în România – de la legislație până la materiale educaționale și proiectele realizate în parteneriat.

„De astăzi avem un nou instrument prin care putem livra la o apăsare de buton date importante legate de dezvoltarea durabilă. În realizarea acestei aplicații foarte ușor de utilizat, am avut în vedere faptul că cei interesați să afle mai multe despre acest domeniu au un timp limitat la dispoziție pentru a căuta diverse informații. Am venit în întâmpinarea acestei caracteristici definitorii a vieții noastre de zi cu zi și oferim prin Durabil pe scurt-Sustenabil informații, cunoștințe despre activitatea de până acum a Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, cât și despre legislația în vigoare ce reglementează diverse arii al sustenabilității” – a menționat despre aplicație consilierul de stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

Secțiunile aplicației includ: prezentarea rolului și atribuțiilor DDD (Despre noi) din care puteți afla detalii despre responsabilitățile acestei structuri guvernamentale; Acte normative elaborate și promovate de DDD, o secțiune ce va fi actualizată în permanență cu noutățile legislative adoptate; Planuri de acțiune, ghiduri și rapoarte, ce prezintă liniile directoare ale activității Departamentului; Proiectele cu finanțare externă, prin care puteți avea o imagine a cooperărilor internaționale în vederea implementării Obiectivelor de dezvoltare durabilă: Activitățile de promovare ale sustenabilității, în care sunt prezentate toate acele inițiative educaționale și informative prin care Departamentul a dus sustenabilitatea mai aproape de diversele categorii sociale;  Platformele dezvoltate de DDD, care prezintă în preponderență materiale foto și video ce pot fi utilizate și ca materiale didactice în școli; Inițiativele în PNRR ale Departamentului, unde puteți afla mai multe despre accesarea de fonduri europene în vederea dezvoltării capacității administrative; precum și Lista secretariatelor asigurate de DDD, prin care vă puteți forma o imagine mai amplă despre activitatea de coordonare pe care o derulează Departamentul.  

Vă invităm să descărcați aplicația Durabil pe scurt-Sustenabil pe telefonul dumneavoastră pentru a beneficia din plin de acest nou instrument de informare a publicului, realizat de DDD!

Al 5-lea Raport de Sustenabilitate TRANSAVIA: „Pregătiți pentru viitor”, cu responsabilitate și asumarea standardelor ESG

Cel de al cincilea Raport de sustenabilitate al TRANSAVIA, „Pregătiți pentru viitor” (Embracing Tomorrow), lansat astăzi, oferă o imagine clară despre cum arată viitorul unei afaceri care își asumă cu responsabilitate standardele ESG: investiții masive în energie regenerabilă, impact social pozitiv, standarde ridicate de calitate și siguranță de la bob la furculiță și un angajament ferm pentru etica și buna guvernanță a afacerii.

„Noul nostru Raport de Sustenabilitate, aferent anului 2023, arată că suntem „Pregătiți pentru viitor”, pentru că spune povestea acțiunilor noastre concrete, a valorilor în care credem și a felului în care conducem această afacere cu respect și responsabilitate. Suntem mândri de realizările echipei TRANSAVIA și de pașii fermi pe care îi facem pentru a îndeplini obiectivele ambițioase de mediu, guvernanță și sociale. Credem cu tărie că, făcând lucrurile exact așa cum trebuie, de la bob la furculiță, putem construi un viitor mai bun și mai sustenabil. Astfel, ne putem îndeplini misiunea de lider responsabil care impune standarde de siguranță și calitate pentru piață și inspiră alți producători să adopte practici responsabile, transparente și orientate către excelența ESG. Este o misiune pe care o ducem mai departe cu respect pentru consumatori, parteneri, comunități și mediu, convinși că leadership-ul adevărat înseamnă să deschizi noi drumuri și să creezi un impact pozitiv durabil”, declară Theodora Popa-Liteanu, Vicepreședinte TRANSAVIA.

Documentul oferă o imagine de ansamblu asupra impactului pe care activitățile companiei îl au asupra oamenilor, societății, animalelor și mediului, evidențiind modul în care echipa TRANSAVIA a gestionat responsabil aceste aspecte pentru a consolida performanța firmei și a asigura un viitor sustenabil. Raportul prezintă în mod transparent date calitative și cantitative relevante privind performanța liderului pieței cărnii de pui din România, indicând progresul față de angajamentele asumate, realizările, provocările și impactul activității companiei. Totodată, dezvăluie în mod transparent bunele practici de guvernanță, mediu și sociale, oferind un exemplu despre cum profitul poate merge mână în mână cu excelența operațională și cu respectul pentru oameni, animale, comunități și planetă.

„De la investiții în energie regenerabilă și bunăstarea animalelor, la impactul social pozitiv și standardele înalte de siguranță și calitate, fiecare cifră, acțiune și activitate surprinse în Raportul de Sustenabilitate 2023 spun transparent povestea echipei TRANSAVIA care își respectă zi de zi promisiunile. Mai mult decât atât, arată cum adresăm riscurile, cum transformăm provocările în oportunități și cum, cu fiecare acțiune, suntem mai bine pregătiți pentru viitor. Documentul reflectă angajamentul nostru de a progresa continuu, de a ridica standardele industriei și de a găsi mereu noi modalități prin care să facem lucrurile mai bine – pentru oameni, pentru comunitate, pentru animale, pentru planetă și pentru viitor. Angajamentele noastre pentru 2030 sunt promisiunile echipei noastre de a continua să facem lucrurile exact așa cum trebuie, cu transparență, responsabilitate și excelență”, explică Theodora Popa-Liteanu, Vicepreședinte TRANSAVIA.

Angajamente transformate în realizări

  • Cea mai mare investiție în energie verde din industria alimentară românească care, prin panourile fotovoltaice instalate în 2023, a contribuit la o reducere cu peste 6.300 tone a emisiilor de CO2.
  • Grad de valorificare a deșeurilor de până la 99,41%, în funcție de activități și regiune.
  • Reducerea cu 838,05 tone a emisiilor de CO2 prin reciclarea deșeurilor de ambalaje.
  • Produse certificate, garantând încrederea consumatorilor: singurul producător de carne de pasăre din România care a obținut certificarea GlobalG.A.P versiunea 5.2; 100% din producția de carne de pui certificată BRCGS Food Safety; 100% din fermele de creștere a puilor, de incubație și de reproducție certificate ISO 22000:2018; 100% din producția de furaje combinate certificată ISO 22000:2018.
  • 4,48 milioane de lei direcționați către proiecte din educație, sănătate și sport, sprijinind direct 41 de organizații și numeroase inițiative locale.

Întregul Raport de Sustenabilitate poate fi accesat aici.

Raportul de Sustenabilitate aferent anului 2023, întocmit de TRANSAVIA, urmărește standardele GRI (Global Reporting Initiative) 2021, inclusiv cu Standardul specific pentru Agricultură (GRI 13) și ține cont de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite pentru anul 2030 și răspunde cerințelor noilor standarde ESRS, abordate voluntar, acolo unde informațiile disponibile au dat posibilitatea raportării conform noilor standarde care vor intra în aplicare începând cu raportarea pentru anul financiar 2024) și ale Metodologiei pentru raportarea durabilității – Codul român al sustenabilității.

Despre TRANSAVIA

TRANSAVIA este liderul pieței locale de carne de pui, fiind una dintre cele mai importante afaceri de familie, care deține și produce brandul de carne de pui Fragedo și semipreparate pe bază de pui Papane. Cu capital 100% românesc, compania este inclusă în topul celor mai valoroase portofolii de mărci din România. În cei peste 33 de ani de activitate, TRANSAVIA a investit constant în modernizare și în tehnologie de ultimă generație și a adoptat inovația ca sursă de creștere sustenabilă a business-ului și de predictibilitate pentru viitor. Unul dintre cei mai mari angajatori români, TRANSAVIA are în prezent peste 2.300 de angajați, care activează preponderent în cele 31 ferme de creștere a păsărilor și în cele 4 ferme de producție vegetală, în fabrica de nutrețuri combinate, în cele 3 abatoare de ultimă generație și în fabrica de procesare a cărnii. În fermele TRANSAVIA, localizate în 8 județe din România, se produc anual peste 100.000 de tone de carne de pui. Aproximativ 30% la sută din producția anuală a companiei merge către export, în mai multe state europene și de pe alte continente. Fragedo, brand emblemă al companiei, este primul brand din România care, în urma evaluării Consiliului Român pentru Publicitate (RAC) a primit dreptul de a purta pe spotul TV sigiliul Marca Etică, ceatestă respectarea principiilor etice și a bunelor practici de publicitate. TRANSAVIA a implementat cea mai mare investiție în energie verde din industria alimentară din România, prin care își asigură energia necesară proceselor tehnologice din surse proprii, regenerabile. De 5 ani, publică Rapoarte de Sustenabilitate.

Pentru mai multe informații, vizitați https://transavia.ro/.