Raport de Sustenabilitate 2025: Distribuție Energie Oltenia prezintă progresele pentru o infrastructură energetică mai verde și mai sigură

Al nouălea raport realizat conform standardelor GRI reflectă evoluția companiei în domeniul ESG, digitalizării și responsabilității față de utilizatori

De nouă ani, DEO a ales să fie transparentă în ceea ce privește impactul pe care îl are asupra mediului, oamenilor și comunităților în care activează. Raportul de Sustenabilitate 2025 este mai mult decât un document de raportare – este o reflecție a culturii organizaționale și a modului în care sustenabilitatea a devenit parte integrantă din procesul decizional, din relația cu angajații, partenerii, utilizatorii și comunitățile locale.

„Anul 2025 a reprezentat pentru Distribuție Energie Oltenia un moment de consolidare a angajamentului nostru față de sustenabilitate. Nu doar prin rezultatele pe care le prezentăm în acest raport, ci prin felul în care sustenabilitatea s-a integrat în activitatea noastră de zi cu zi. Pentru noi, sustenabilitatea nu este doar un capitol al unui raport, ci modul în care alegem să construim viitorul rețelei electrice și al comunităților pe care le deservim”, Ondrej Safar, CEO Distribuție Oltenia.

În calitate de operator al unei rețele care deservește peste 1,52 milioane de utilizatori din șapte județe din sudul și sud-vestul României, DEO își reconfirmă rolul de partener strategic în tranziția energetică a României.

În 2025, DEO a actualizat Strategia ESG 2025–2030, introducând un nou pilon dedicat adaptării la schimbările climatice, ca răspuns la intensificarea fenomenelor meteorologice extreme care afectează infrastructura energetică.

Reperele anului 2025

Raportul evidențiază rezultate importante în toate cele trei dimensiuni ESG:

  • reducerea amprentei de carbon cu aproximativ 14% comparativ cu anul precedent;
  • conectarea în ultimii cinci ani a aproximativ 1.000 MW la rețea, dintre care 94% provin din surse regenerabile;
  • integrarea în rețea a peste 50.000 de prosumatori, dintre care peste 17.000 doar în 2025;
  • investiții de 637,9 milioane lei, integral aliniate Taxonomiei UE;
  • contractarea unui împrumut sindicalizat verde de 1,76 miliarde lei, cea mai amplă investiție în infrastructura de distribuție din istoria companiei;
  • actualizarea Strategiei ESG și lansarea proiectului Orizont 30, care coordonează transformarea rețelei pentru orizontul anului 2030.

Oamenii și comunitățile, în centrul dezvoltării

Cei peste 1.600 de angajați ai companiei rămân principala resursă a DEO. În 2025, compania a adoptat Politica privind Diversitatea, Echitatea și Incluziunea (DEI), a menținut acoperirea contractului colectiv de muncă la 100% și a continuat investițiile în sănătate și securitate ocupațională. Totodată, DEO și-a consolidat implicarea în comunitate prin investiții de 1,48 milioane lei în proiecte educaționale și sociale.

Digitalizare și experiență mai bună pentru utilizatori

Modernizarea infrastructurii este dublată de investiții în digitalizare și îmbunătățirea relației cu utilizatorii. În 2025, scorul Net Promoter Score (NPS) al Centrelor de Relații cu Utilizatorii a crescut de la 48 la 55 de puncte, iar întreruperile neplanificate ale rețelei au scăzut cu 0,7%.

Compania a lansat și platforma Proactiv cu Energia, dedicată educației privind consumul responsabil și echilibrul rețelei electrice.

Privind spre viitor

Prin Raportul de Sustenabilitate 2025, DEO își reafirmă obiectivul de a transforma fiecare investiție într-un pas concret către o infrastructură energetică mai inteligentă, mai sigură și mai rezilientă.

Raportul de Sustenabilitate 2025 demonstrează că, pentru Distribuție Energie Oltenia, sustenabilitatea nu reprezintă doar o obligație de raportare, ci o direcție strategică de dezvoltare și un angajament pe termen lung față de toți cei pe care îi deservește.

Sursa: Comunicat de presă Distribuție Energie Oltenia

Interviu cu Gemma Webb, CEO RetuRO SGR: SGR este un pas concret către un viitor mai responsabil și mai sustenabil pentru România

Pe măsură ce Europa avansează în direcția tranziției verzi, România are șansa de a se poziționa ca lider regional în domeniul sustenabilității. Gemma Webb, CEO RetuRO SGR, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare în România, explică modul în care implementarea SGR reprezintă un progres important pentru strategiile de mediu ale țării.

1. Acesta este al treilea an de funcționare a SGR în România. Ce impact a avut sistemul asupra eforturilor țării pentru un viitor sustenabil?

În multe privințe, SGR reprezintă un moment de cotitură pentru România. Fiind cel mai mare sistem complet integrat de acest tip la nivel global și unul dintre cele mai ambițioase proiecte de economie circulară din regiune, SGR a demonstrat că România poate implementa cu succes un sistem eficient, cu impact la scară largă.

Încă de la început, SGR și-a dovedit eficiența în promovarea practicilor sustenabile, contribuind la consolidarea economiei circulare la nivel local. Rezultatele sunt vizibile: mediul e mai curat, industria locală de reciclare se dezvoltă și apar noi oportunități de afaceri.

În primul an, am colectat ~3,5 mld. de ambalaje SGR și am predat 230.000t de materiale către reciclatori. Este o schimbare majoră atât pentru protecția mediului, cât și pentru dezvoltarea economică.

Una dintre cele mai mari reușite este schimbarea de mentalitate pe care o observăm: ambalajele nu mai sunt văzute ca deșeuri, ci ca resurse valoroase. Faptul că peste jumătate dintre români folosesc constant sistemul îmi confirmă că proiectul are un impact real în societate și deschide calea pentru inițiative similare. Când mecanismele sunt bine puse la punct, implicarea oamenilor vine firesc. SGR este cu siguranță un pas spre un viitor mai responsabil pentru România.

2. Poate deveni România o destinație de top pentru investițiile sustenabile din regiune?

SGR nu este doar o inițiativă de mediu, ci o platformă de investiții. Dacă analizăm impactul economic al SGR în România, vedem că RetuRO a creat 800 de locuri de muncă verzi în centrele de sortare și la sediul central. Pe lângă acestea, sistemul a generat cerere pentru infrastructură logistică, soluții de trasabilitate, platforme și sisteme IT, capacități suplimentare de reciclare și producție locală de ambalaje sustenabile. SGR nu doar că asigură un flux constant de materiale de înaltă calitate – PET, sticlă, aluminiu – ci și generează oportunități pentru extinderea și modernizarea industriei de reciclare. Vedem, așadar, cum sustenabilitatea generează valoare economică reală și predictibilă.

3. Ce face ca România să fie un loc atractiv pentru investitorii interesați de sustenabilitate?

România oferă un avantaj competitiv unic în regiune – o piață în plină dezvoltare, unde schimbările sistemice, precum SGR, pot fi implementate rapid și pot aduce predictibilitate pe termen lung.

România nu doar că respectă reglementările europene, dar oferă și oportunități concrete de dezvoltare pe verticală – de la tehnologie și producție, la parteneriate locale și integrare regională.

Implementarea SGR în România reprezintă un pas important în consolidarea strategiilor de mediu ale țării. SGR nu doar că ajută România să-și îndeplinească obiectivele europene privind reciclarea, dar demonstrează și angajamentul țării către un viitor mai verde. Pentru orice investitor interesat de oportunități centrate pe sustenabilitate, acesta este un semnal clar de stabilitate.

Interviu acordat în exclusivitate pentru anuarul bilingv Sustainability Index Magazine nr. 3. Acesta poate fi vizualizat aici în varianta digitală: https://sustainabilityindex.ro/sustainability-index-magazine-2025/