Trăitul pe repede înainte îți poate transforma viața în ceva neclar, dar Carl Honoré este aici pentru a trage un semnal de alarmă. Carl este autor de bestseller-uri, speaker TED, prezentator de emisiuni și vocea globală a Mișcării Slow. El călătorește în întreaga lume pentru a susține discursuri puternice care pun timpul și ritmul într-o lumină cu totul nouă.

Folosind povești și cercetări din întreaga lume, Carl ne învață cum să eliberăm „țestoasa interioară”. Cartea sa, „In Praise of Slow”, face o cronică a tendinței internaționale de a pune frână în tot ceea ce facem – de la muncă la relații, călătorii, alimentație sau educație parentală.

Lentoarea este cheia sustenabilității. Asta înseamnă să fii conștient, prezent, responsabil și să pui calitatea înaintea cantității. Pentru a prospera într-o lume rapidă, trebuie să încetinim. Descoperiți cum, citind părerile lui Carl în acest interviu exclusiv pentru Community Index Magazine.

1. Sunteți o voce recunoscută la nivel internațional a mișcării Slow. Se pare că trebuie să încetinim dacă vrem să îmbătrânim frumos. Ce anume transformă această lentoare într-o superputere?

Când ești blocat într-un ritm „pe repede înainte”, când fiecare moment al vieții tale este o cursă contra cronometru, plătești un preț greu. Îți epuizezi corpul și mintea. Te lupți să gândești, să lucrezi și să te bucuri de moment. Creativitatea ta se prăbușește. Faci mai multe greșeli și ești mai puțin eficient. Iei decizii proaste. Relațiile tale au de suferit.

Încetinirea la viteza potrivită te face mai calm, mai sănătos, mai fericit, mai concentrat, mai precis, mai eficient și mai productiv, mai creativ și mai prezent. Începi să-ți trăiești viața în loc să treci cu viteză prin ea.

2. Într-o lume a aglomerației, a vitezei și a trăirii vieții pe repede înainte, care sunt cele mai mari câștiguri ale încetinirii? Care este legătura cu o viață sustenabilă? Considerați că oamenii sunt pregătiți și dornici să se adapteze unui mod de viață mai lent sau este dificil să distingă ce este important și să adopte un astfel de stil?

Când trăiești „încet”, pășești mai ușor pe planetă. Consumi mai puțin și cu mai multă înțelepciune. Nu mai ești obsedat de sarcinile pe care trebuie să le bifezi în ziua respectivă. Atunci începi cu adevărat să contempli imaginea de ansamblu și să gândești pe termen lung.

Am observat că majoritatea oamenilor tânjesc să încetinească ritmul, dar le este greu să o facă. Din cauza tabuului puternic împotriva mișcării Slow Down, chiar și gândul de a încetini ne face să ne simțim speriați, vinovați sau rușinați. Viteza este adesea un instrument de negare, o modalitate de a evita problemele mai profunde sau de a fi singuri cu noi înșine. În loc să ne confruntăm cu ceea ce nu merge bine în viața noastră, ne este mai ușor să accelerăm, să ne pierdem în muncă, să ne concentrăm asupra lucrurilor banale. Deseori, a trăi pe repede înainte este o modalitate de a fugi de noi înșine.

3. Considerați că „înaintarea în vârstă este o profeție care se împlinește de la sine”. Ce v-a determinat să începeți să susțineți și să celebrați avantajele îmbătrânirii?

Pentru mine, totul a început când mi-am dat seama că am fost cel mai „bătrân” jucător la un turneu de hochei. Știu, poate că sună banal, dar cu siguranță nu m-am simțit așa. Aveam 48 de ani atunci. Tocmai îmi propulsasem echipa în semifinale, marcând un gol spectaculos. Eram în extaz! Apoi a venit vestea, direct de la un oficial al turneului, care mi-a spus: „Amice, sunt 240 de jucători aici, iar tu ești mai bătrân decât fiecare dintre ei!”. Într-o clipită, am trecut de la golgheter la bunic. Chiar dacă jucam bine și mă distram, mă apăsau întrebări ca: „Mă potrivesc aici? Râde lumea de mine? Ar trebui să mă apuc de o activitate mai potrivită vârstei? Poate de Bingo?”.

Oscilația asta m-a făcut să mă gândesc la modul în care suntem cu toții subjugați de cultul tinereții, al ideii că mai tânăr este întotdeauna mai bine și că îmbătrânirea este un lucru teribil și rușinos. Odată ce am deschis ochii și am început să fac niște cercetări, mi-am dat seama că există o poveste mult mai bună de spus despre îmbătrânire – și am vrut să o împărtășesc cu lumea!

4. Cum putem scăpa de cultul tinereții și să ne bucurăm de orice fază a vieții în care ne-am afla?

În primul rând, trebuie să ne revizuim limbajul. Să nu mai folosim expresii precum „specific seniorilor”, „îmi arăt vârsta” sau „dezavantajele vârstei de 40 de ani”, care întăresc ideea că îmbătrânirea înseamnă doar declin.

În al doilea rând, să fim sinceri. Minciuna cu privire la vârstă conferă numărului o putere pe care nu o merită. Ne blochează în vechiul scenariu al îmbătrânirii. A fi sincer cu privire la vârsta pe care o aveți și a vă însuși vârsta vă permite să definiți cum va fi viața voastră în fiecare etapă – să accepți îmbătrânirea ca pe o aventură și nu ca pe o suferință, ca pe un proces de deschidere și nu de închidere a ușilor.

În al treilea rând, găsiți modele de urmat la acest capitol, pe rețelele de socializare sau dincolo de acestea. În al patrulea rând, alăturați-vă grupurilor multigeneraționale cu persoane mai în vârstă decât voi. Împrietenirea cu persoane mai în vârstă este o modalitate excelentă de a vă construi o viziune mai optimistă asupra a ceea ce vă rezervă viitorul.

5. Care ar fi primii trei pași pe care oricine îi poate face pentru a elibera „broasca țestoasă din noi” și pentru a cultiva un stil de viață mai semnificativ și mai conștient, care să fie în concordanță cu ceea ce apreciază cel mai mult în viață?

Faceți mai puțin. Cumpărați mai puțin. Consumați mai puțin. Conduceți mai puțin. Deconectați-vă mai mult. Mergeți mai mult pe jos. Ascultați mai mult. Dormiți mai mult. Nu mai faceți multitasking. Integrați momente lente și ritualuri în programul vostru. Îmbrățișați-vă țestoasa interioară!